properties
Alexe Emilian-Ionel
                                        
 
 
                                               
 
                          Bampiria si Milica
 
 
 
 
 
 
                                                                          
 
                                                    Roman pentru copii
 
 
 
 
 
 
 
 
                                                                                                                             Bampiriei
21.12.1999-18.09.2006
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
                                                   -  1  -
                                                                                                                                                                         
Au alergat ca nebunii toata ziua. Urmele se vedeau bine, se miroseau
bine, erau leoarca de sudoare, asezati unul langa altul se odihneau.
Aici, putin, pe urma au sa se ridice si sa ajunga la locul lor. Acolo,
nimeni nu are sa se uite la ei banuitor si în fond putin le pasa lor de
privirile celorlalti. Dar numai sa se odihneasca putin. Milica îsi trecu
palma peste capul ei si dadu din al sau, "Ei, e bine? Ce faci? Cum te
simti?". Bampiria îl privi, rasufla: "Tu ce faci? E-n regula". În regula nu
prea era dar au s-o scoata la capat, numai sa se ridice si sa plece
odata, ceea ce si facura. Cum de au dat-o în bara iar? Cu asemenea
urme ei tot nu s-au descurcat. Parca e un blestem, nu le iese nimic,
nu au spor deloc, deloc. Mergeau alaturi învinsi si de data asta, ce
mai, nu mai avea rost sa alerge ca nebunii, tot nu ar fi dat de un
rezultat. Se apropiau de pamîntul lor, acolo unde noapte de noapte
stau de paza, nimeni sa nu vina sa le fure rosiile astea amarîte, care
înca nici nu s-au copt. Rezistam noi noapte de noapte fara fum, da
parca au înnebunit tîntarii, sa cautam ceva cîrpe si sa terminam cu ei.
Nu, mai bine sa stam linistiti, asa, n-are sa stie nimeni ca sîntem aici.
Culcati unul lînga altul, omul cu mîinile sub cap privind stelele,
cateaua rasuflînd adînc, asteptau trecerea timpului. Prima parte a
noptii era grea, din cauza tîntarilor. Mai grea de fapt pentru om, ca pe
catea o suparau puricii, alti nemernici la fel de nesuferiti. Cald, al
dracu' de cald. Poate spre dimineata sa se racoreasca putin si sa
poata adormi. Afara noptile  nu mai sînt asa de sufocante ca în
casa.Lui îi este  foarte cald însa. Sa fie si alergatul asta buimac toata
ziua? Cred ca da. Ca prea ne-a frecat  Urechila cu urmele lui. Dar o
sa treaca si are sa vina si somnul,  iar racoarea dinspre ziua are sa
ne reaminteasca traiul din toamna. Vine greu somnul, ce dracu? Sa
ma fi îmbolnavit eu de insomnie? Imposibil, ce dracu sa fie? Sa
adorm eu greu? Imposibil. A adormit pîna la urma Milica. Bampiria
sufla greu, dormea, dar urechile mari si blegi auzeau rontaitul
soricelului ce gusta radacina unui pir. Era miros de frica în el, nu
merita sa se ridice pentru un deget de carne, nu cu asa ceva se
putea satura ea.
 
 
 
 
                                     
                                                 -  2  -
 
                                                                                                                                                                                                                                                                    
Da-l dracu, sa dorm în continuare. În rest nimic,                                                                                                                      
nimic pe tot cîmpul.  Nu mai e mult pîna la zori. Dar se mai putea face
linistit o burta buna de somn. Dimineata a trecut, putina racoare nu
mai exista. Soarele înnebuneste sus, fara nici un Dumnezeu, totul se
pregateste de moarte pe cîmpia larga. La dracu, ce zapuseala. Nu
stiu cum sa ma ascund între calupuri de gheata. Alta zi tîmpita, alta zi
de zapuseala. Milica trebuie sa se miste, barem  sa se ascunda în
porumb.  Bampiria însa disparuse. Unde dracu o fi si blanoasa aia?
Doamne sa ai blana acum! Gîndul îl înspaimînta. Greu e sa fii câine,
iarna, vara. Cum dracu sa te descurci cu cojocul pe tine? Greu al
dracu. Nu avea chef de ea. Tot ce dorea era sa ajunga la porumb
pentru a-si continua somnul. Era si mai greu acum, zapuseala te
înnebunea printre cocenii de porumb. Cînd stînga, cînd dreapta puse
sub cap. Transpira îngrozitor, ar fi dat orice sa poata opri putoarea
aia îngrozitoare.
              - Hei, scoala-te odata. Cum mai poti sa dormi? Bampiria îl
împingea cu botul.
              Hei, hai odata, ca ai sa mori de aprindere, aici.
             - O sa mor pe dracu, lasa-ma în pace, mormai Milica. Însa
cateau nu-i dadea pace. Trebuia sa se scoale, nu putea sa o scoata
la capat cu ea, pentru nimic în lume.
             - Ce vrei, e dimineata, ce vrei? Se burzuluia omul.
              Cateua îl împungea cu botul, numai asa putea fi pus pe
picioare un puturos.
             -Hai odata, scoala-te, hai.
              Partida era pierduta, trebuia sa se scoale.
       Pîna la urma putina dreptate avea si ea. Era zapuseala mare.
Avea chiar mai mult decît dreptate. Era mai obosit ca atunci cînd se
culcase. Matele îl rontaiau, îi era foame îngrozitor.
             - Tie nu ti-e foame?
             - Ba cum sa nu ,al dracului de foame.
              - Ce sa facem atunci?
            Îsi privea cateaua care ridicase ochii si se uita la el.
       Avea asta cu mustatile, urechile ei lungi si paroase, o fata de nu
puteai sa te abtii din râs, privind-o.                                                                                     
 
                                      -3-
Eu stiu! Nu vine aia batrâna cu mâncare?
Ce sa-i raspunda? Era cam suparat si mosul pe el.
   -Nu stiu.
   -Atunci hai acasa ca sunt lihnita de foame.
   -Hai!
Usor pe drumul prafuit, dupa apro metri, cotira la ape 20 de
stînga, cateaua se  opri si bau putina apa din jgheabul putului, el se
spala pe fata dupa care plecara. Au sa manînce si
înapoi pe cîmp. Aici au ei treaba. Aici trebuie sa rezolve ce au de
facut. O sa ajunga ei sa puna laba pe aia odata si odata.
               Se întorceau acum. Era si mai tîrziu, soarele îi înnebunea în
praful drumului. Erau satui si de stomac si de cap. Nu-i interesa ce li
se tocase acasa. El batut la cap, scapase totusi. Ea scapase de lant.
             - Stii ceva? E aproape prînzul. Hai sa facem o baie. Cateaua
ridica capul molesit spre el. Mîrîia. Avea un fel de a pronunta 
cuvintele,le mîrîia.
            - Bine, hai.
Ciudata catea. Pe asta n-o intereseaza decît urmele. Dar acum ar fi o
nebunie sa alergam besmetici sub soarele asta, mai buna ar fi o baie.
Se tîrau. Lanuri de porumb, de floarea soarelui, toate  murdare de
praf si  urîte. Miristi de grîu, lucerna, multa tarîna si pamant tare. Au
ajuns la Mamina. Multi cautau racoarea apei. Tarani, cîtiva oraseni,
multi tigani.
              -Ia uite la astia, spala masinile în balta. Nenorocitii. D'aia te
îmbolnavesti de toate draciile, daca erau în alte tari îi împusca.
             Cateua nu-i raspunse. Se aseza în fund si astepta sa intre el
primu 'în apa, asa era obiceiul. Ceea ce si facu în urma omului.
            -Ce parere ai, e buna?  E buna, spuse satisfacut.
            Îi placea si ei apa, o racorea si îi stîrpea din numarul mare de
purici si capuse.
            Milica pleca înot spre larg. Ea îl urma, dar nu prea mult, se
întoarse, iesii din apa si se scutura.
Cîtiva cîini o priveau curiosi, îndraznira sa se plimbe pe lînga                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       
ea, sa-i ia mirosul. Nu putea suporta asta. Ce dracu are ea în comun
cu ei. Idiotii. Si ca sa scape, intra in apa. O sa-l astept p-ala sa vie, ca
ia uite unde s-a dus, parca e nebun, se crede peste. Catelii numai
capul i se mai vedea si îl scutura cu furie aproape întruna. Nu suporta
apa în urechi si în ochi, dar blegile ei mai rau o stropeau.
                                                  -4-                                                        
Ce buna e apa, ce calda e! Ridica capul sa-si caute prietena. Ia uite-o
si pe Bampiria, ce fata are, proasta dracu. Ia, sa nu fac vrun cîrcel, ca
dracu e al meu. Mai bine sa înot spre ea.
             -Nu mai aveai de gând sa vii? Esti mai rau ca o rata!
             Iesi pe mal si se scutura. Milicu o urma, a stat destul în apa,
mai bine pleaca.
            -Ia uite-i si p-astia, spala si caii acum! Avem noroc cu natura
asta, ca altfel se împutea tara asta de mult cu asemenea
nenorociti ca noi. Saraca tara.
        Au apucat drumul de întoarcere spre gradina lor.
     Mergeau, soarele parca dogorea mai tare acum. Erau aproape de
gradina lor. Praful ca o faina le murdarise încaltamintea si labutele, si
tare mai frigea pîinea din care izvora.
        -Ia 'sculta fa! Milicu devenii vioi si nerabdator.
        -Ai vazut cîti pisoi a facut Fulgerina? Cateaua nu ridica capul
spre el. Vorbele îi erau ca de obicei mîrîite.
        - Am auzit, ca de vazut n-am putut ,ca a fatat în lada de porumb.
Milica gînditor.
         -Da, ai dreptate. Tare cald trebuie sa le fie micutilor acum,  privi
spre ea. Ce ti-ai mai baga tu nasul acolo. Ce ai mirosit prin crapaturi,
spuse vesel.
             Nu-l mai baga în seama. N-are rost sa vorbesti cu asta, ce
mare lucru a facut? Doar a mirosit. Daca ar putea sa-si bage nasul,
ar fi cu totul si cu totul altceva.
              Se oprisera. Îsi priveau rosiile si porumbul. Nu le tîlharise
nimeni. Ca prea erau frumoase!
              Ce o fi si cu batrînul? O veni mai tîrziu, ar fi bine, ca se facuse
putina foame. Aveau ei ceva pitit la nucul mic, dar nu destul. S-au
dus la nucul vecinului Bomba si la umbra lui, dupa ce au împartit
mâncarea, au înfulecat. Ce buna e firava lui umbra, acuma.
       -Ia uite aici! Cîta mai gaura! Ia miroase! Cine dracu o fi facut-o? Îi
era putina frica lui Milica, dar Bampiria nu-l asculta.
       -N-auzi? Ce dracu? Daca vrem sa dormim si noi putin si ne
trezim cu ditamai balaurul peste noi.
Cateaua tot nu se sinchisi.                                                                                                    
       -Am încercat sa prind un miros, dar n-am mai simtit unul ca asta
pîna acum. Nu stiu ce e.
        -Stii cum miroase un sarpe?
       -Nu.
                                                 -5-                                                                                                                 
- Nu?
       -N-am mirosit pîna acum.
       -Dar un orbete?
              Cateaua ridica capul mirata spre el, rasuci cîineste capul
spre dreapta.
        -Un ce??? 
        -La dracu. Milica era nemultumit. Un d-ala, arata cu mîna niste
dimensiuni nu prea mari. Un fel de cîrtita, tot nemultumit, o pisica ce
umbla pe sub pom
        Cateaua întoarse capul si spre stînga.
        -Si ce, ti-e frica de o pisica, mai ales ca merge pe sub pamînt si
dupa cum mi-ai spus e si oarba.
    Era furios.
       -Oarba? Pa dracu! Ca se spune ca ataca la oua.
        -La ce? întreba naucita cateaua.
        -La oua, la oua, tu n-ai, concluziona Milica. Cîinii au, întari.
        -Aha, dadea din cap ea, pai daca nu am, mie nu mi-e frica.
        -Da, dar sa te vad daca e sarpe!
Cateaua termina de mîncat.
         -Hai mai bine sa bem niste apa.
         -Bine, bine. Milica se ridica si-si promise ca n-au sa se mai aseze
aici. Mai bine la soare sau la umbra salciei de la put, chiar daca au sa
se uite toti la ei, decît aici.
    Urechioasei asteia putin îi pasa, nu stie ce e un sarpe, nu un mare
lucru, însa mare daca e mare. Nu mi-e frica de ei, numai sa-i vad
primul si sa nu fie mari. Apa bauta si stat la umbra. Mai veneau
babele si mosii sa adape vacile, dadeau, raspundeau la buna ziua si
asteptau. Sa se mai ia dogoarea si poate sa vina mosul cu ceva
mînare.
      Plictiseala mare. Nu poti sa faci nimic, au sa astepte, au sa
astepte si apropierea soarelui de pamînt, dupa care...
        -Ce dracu faceti aici? La umbra? La umbra toata ziua! Lumea
munceste si voi...
Era baba, baba cea vestita, care de-abia merge, dar are o gura, ca                                                                                                            
daca începi o contrazicere cu ea, n-ai cum sa ai, tu ultimul cuvînt.
    Se uita la catea, ea la el. Da, trebuie sa manânce si pe urma au sa
se care, poate sa urle baba pâna...
        -Da unde e tata? Nu trebuia sa vina el? I s-a întâmplat ceva?
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    
-6-                                                                                                                                                                  
l-e cam rau, dupa ce v-ati certat, a început sa-l cam doara
inima si i-e rau. Acum boleste sau doarme.
   El dadu din cap. Erau în dreptul pamântului lor.
         -Ia uite cât e de munca, cât e de sapat! Era suparata baba Maria.
Da bine ma maica, cine vrei sa munceasca? Eu care nu mai pot nici
sa merg, tac-tu care e bolnav? Nu ti-e tie rusine, câta-mai magadaul
de mare, sa umbli toata ziua cu cateaua asta dupa tine.      Parca
sunteti Pat si Patason. Ditamai omul! Toata ziua pa câmp, eu nu mai
pot...
 
       Nu mai termina odata, aoleu, când se pornea, n-o mai puteai
opri.
         -Ce ne-ai adus bre, de mâncare? Ia da traista aia încoace.
     Sa se duca iar la nuc, sa se duca ca nu i-o mânca dracu acum.
          -Tot cu cateaua, nu sa daslipeste da tine nici moarta!
    Asa o fi, are dreptate si mama.
         -Da nu e cateaua mea, Bampirica?
   Si îi puse mâna pe cap. Nu prea îi placeau ei gesturile astea,
sentimentalismele o enervau, mai ales când erau facute la misto.
Mârâia, bolborosea cum îi era obiceiul.                                           
        Etare greu sa întelegi ceva din ce vorbeste asta singura.
          -Esti tare nervoasa.
     Se asezara si mâncau. Batrâna se apucase de sapat, lucru inutil in
fond, caldura si numarul enorm al buruienilor facea ca asta sa fie in
zadar. Mânca si bolborosea. Asa e ea. Când e nervoasa nu te poti
întelege cu ea. Au terminat, punga si-au agatat-o de crengile nucului,
îi spuse batrânei ca ei pleaca, nu-i interesau protestele, blestemele
ei. Drumul spre canal era deja la jumatate.
       -E caldura mare, însa zic sa încercam sa dam de o urma pe
undeva.
        -Da, îi raspunse cateaua.
    Au trecut prin canal si au apucat în dreapta, aici poate au noroc, ea
încerca sa gaseasca amprente în tarîna cimentoasa.
        - Ceva?
Cateaua nu-i raspunse. Era atenta, încerca aerul, tot nimic.        
Milica nici nu se mai uita la ea.
       -Salut!
      Dadu noroc unui plop nu prea mare, ce crestea pe malul celalalt                                                                                                                                                               
al    santului. Cea cu mirosu ridica capul si-i arunca o privire.     Ce                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           
-7-                                                                                                      
dracu mai era si asta, sa saluti un copac. Asa e el, are obiceiuri
ciudate, cine stie cum si le formeaza, tine la ele, nu le-ar lasa pentru
nimic din lume. Stia ca mirositoarea nu putea întelege salutarea unui
copac, dar asta facea el, si nu saluta numai copacul asta, avea mai
multi prieteni ramurosi pe cîmp. Era el în stare sa respecte chiar si o
buruiana, o sopîrla.
        -Catea, eu nu vreau sa mai fiu crestin.
  Nu-i raspunse nimic.
       -Auzi ce ti-am spus?
   Tot nimic, nu o interesau pe ea problemele astea, mirosul
unei urme, da!
        -Ma auzi ce-ti spun io tie?
         -Ce vrei, crezi ca de asta îmi arde mie, acum?
        -Stiu ca nu-ti arde. Îti spun ca sa stii si tu. Vreau sa-mi iau
botezul înapoi.
    Îsi scutura capul, erau elici urechile ei blegi.
        -Cum sa-ti iei botezul înapoi?
         -Da! De fapt în sinea mea l-am si luat. Eu, nu mai apartin lumii
crestine, am renuntat la ea, nu mai cred in dumnezeul desertului. Eu
ma consider budist.
        -Ce te consideri?
        -Budist, sînt budist!
          -Ce te faci tu singur?
         -Da. Pot sa trec la orice religie. Si uite. Am sa ma duc la popa
din comuna si am sa-i spun ca mi-au botezul înapoi, mi-l retrag.
    Tot nici o urma, nimic. Ea vorbea dar si muncea.
           -Îti retragi pe dracu!
         -Da. Îl retrag. Deveni efervescent. Daca eu vreau sa fac asta, o
fac. Nu ma poate retine nimeni cu forta.
          -Parca crede cineva în el? Tot un drac, peste tot.
          Milica încerca sa-i explice.
            -E!!! Nu-i chiar asa, în religia mea noua sper sa scap de
blesteme.
     Nu-i raspunse, uite ca el crede în blesteme, treaba lui, o fi si asta
ceva.
Era ceva, era ceva acolo jos, o trecura brusc toate transpiratiile. Da, 
nu se putea însela, era proaspata, chiar prea proaspata. Îl privii.
         -Am gasit ceva.
                                                               -8-                                                               Pricepu
din glasul ei ca nu mai e de joaca.    
           -Urmele sunt de acum. N-a avut timp sa fuga prea departe.
           -Ce e?
         -Un iepure.
         -Cine? Rila sau Mamutu'?
    Devenii nervoasa.
         -La dracu. Nu stiu înca. Dar o sa aflu. Îl privii de sus pîna jos.
Stai bine azi cu alergatul?
    Asta era întrebare? Cum sa nu stea bine, ce a avut timp sa se
îngrase de ieri pîna astazi?
           -Stai asa. Mai întâi juramîntul
      A!!! Avea dreptate ea. Sa jure.
        -Moarte tuturor salbaticiunilor.
Jura si el. Începu sa alerge dupa ea. Prima data e mai greu, pe urma
corpul se lasa prins în fuga. Urmarirea începuse. Alerga ca dracu
calul asta de catea. Parca n-are splina. Au apucat-o direct peste
cîmp, prin balarii, mirosul era prea viu ca sa se opreasca pentru a
adulmeca. Sa-i banuiasca Iepurila? Pot cei doi nebuni sa mai rateze
tinta? Simt ca au sa-l vada, urmarirea au s-o faca la ochi.           
Caldura e nebuna complet, transpiratia ustura ochii, picioarele si-au
lasat talpile pe pamînt. Parul catelii e ud tot, n-are timp nici de scos
limba. Cînd se îndeparteaza prea mult de el, Milica îsi înnebuneste
privirea în cautarea ierburilor ce se leagana de fuga ei. Nu mai poate
rezista mult asa, este peste puterile lui, niciodata n-a alergat în
asemenea ritm. Cel mai rau e acuma, prin frunzele porumbului, care
taie, ustura carnea uda. O aude în fata lui alergînd printre coceni.       
Sînt lasat în urma. De ar alerga mai încet, ca sa o pot ajunge, s-o am
în ochi, asa as fi mai linistit. Cateaua nu are nici o mila fata de el. Stie
ca ar trebui sa încetineasca ritmul, altfel, inima omului poate exploda,
dar nu o face. Aici, nu este loc de mila, sentiment împutit, cu care
verticalii din preajma ei se mint. Nu, ei nu sunt milosi, din contra. Cel
mai usor  înteles din meciurile om-cîine, pantofi ajungem noi, nu ei.
Sa alerg degeaba? Sa ratez ca de atîtea ori pâna acum? Numai sa-l
va... Uite-l, uite-l, îl vad, cît este de aproape. Caldura si teama,
neliniste si dorinta, patima o facu sa alerge ca o nebuna. Iepuroiul
însfîrsit o vazu! Si ce va urma o nemultumea. Putea ea alerga, era                                                                                                           
cîine, însa un iepure pe distante mici si cu zig-zag-urile lui... Era de
neajuns. Era singura, ia sa fii avut ea doi, trei catei cu ea, pîna acum
era si mîncat.                                                                                  
                                                              -9-
Totul se facea cu cap, organizat, ca la carte, cursa întinsa,si,
pac,cercul se închidea. Simti el ca era ceva în fata.Sa-l fii                                                                                                                         
prins nebuna? Ar fi în stare, si asta îl omoara, as vrea sa-l vad si eu
în viata, numai putin, dar sa-l vad. Nici nu stia ca alearga asa repede,
ca daca ar fi fost cronometrat, nu avea cum sa creada acele lui.      
Repede, repede, sa ajunga acolo, în fata, lînga ea! Nu mai rationa ,
era si normal, cursa nu-i dadea timp sa si gîndeasca. Îi striga sa
apuce în stînga si sa încerce sa-l surprinda cumva, auzise ca
iepurele nu alearga decît pe distante mici, dupa care se opreste si
asteapta nemiscat. Asta astepta si ea, ca el sa astepte. Milica banuia
ce vrea cateaua, acuma vedea ierburile. Ca dracu, din tot cîmpul,
tocmai aici în ierburile înalte si ciulinii astia nenorociti s-au gasit sa se
alerge. O lua spre stînga, cateaua nu era proasta, încerca sa-l alerge
înspre Milica, reusi, iepurele buimac atras ca de un magnet, o lua
mult în stînga spate si alerga spre el. Ce, e tîmpit? Vine spre mine, se
poate duce în orice alta parte, de ce înspre mine? Uite, daca-i dau un
sut, pîna ce cade jos, moare. E nebun, e nebun! Omul era
înfierbîntat, atîtea saptamîni de urmarire, se puteau încheiea acuma
si nu ne mai despart decît câtiva metri! Se opri în fata lui, îsi dadu
seama ca e Rila, se priveau, ce dorea fiecare e totusi greu de banuit,
nimeni nu e la suprafata cum e în interior. Rila stia ca e mort,
criminala e în spatele lui, o simtea, iar în fata avea huiduma asta de
om. Milica vazu capul catelii cu urechile batînd aerul, se arunca în
dreapta, iepurele nu întelese de ce, auzi însa rasuflarea catelii si nu
mai statu pe gînduri, o rupse la fuga în stînga. De acum nici cu
racheta nu-l mai puteai prinde. Cateau ajunse în fata omului si nu
pricepu. El cazut la pamînt si iepurele nicaieri, întelese, le scapase si
de data asta, urla de durere. Auauuuuuuuuuuuu!!!!!!! Îl cuprinse putin
frica pe Milica. Nebuna e în stare sa sara la mine, se ridica în picioare
si îi striga:
           -Mi-a scapat! N-am putut!
      Ea plîngea de durere si ciuda. Îl mârâi, nu-l ataca însa, se întoarse
cu spatele si pleca. Milica o urma, îsi cerea scuze, dar cateaua tacea.
Unde dracu se duce asta, unde o vedea cu ochii? Ce e nebuna? Am
gresit, n-am vrut, mi-a scapat. Abia acum simti cît este de obosit. Sa
ma duc la gradina, la noi.                                           
-Hei, vii la gradina? Îi era jena sa mai vorbeasca cu ea.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 
Cateaua nu-i raspunse. El mergea fara sa mai vada pe unde. Grabi
pasul si o pierdu din ochi. De-abia mai putea merge, dar sa mai si
alerge. Numai sa poata ajunge la gradina, ca vine ea, pîna mîine îi                                                    
-10-                                                                                     trece. Dar
ce suparata e! Mama-doamne, pardon, mama-Buda, ce suparata e!
Nici o data n-am vazut-o asa. Unde o fi? Nenorocita unde s-a dus, sa
nu pateasca ceva. O striga, o striga iar, nu-i raspunse nimeni, unde o
fi? Ajunse încet la gradina, ar fi vrut sa se spele, ceea ce si facu, bau
apa, lasînd galeata goala în cîrligul de sîrma. Se întoarse la rosiile lui.
Se aseza pe putul lui, care era astupat, ramînînd cu privirile în gol.
Mintea îi era seaca. Nu-l mai interesa nimic. Orice am face, timpul
orisicum trece. În seara asta am sa dorm în surla. Era mort de
oboseala, sentimentul de tristete se nascuse iar in el. Atunci avea
teama de ceea ce s-ar fi putut întâmpla, de necunoscut, de viitor, de
moartea care pândeste dupa fiecare colt, dupa fiecare fir de iarba si
care este în noi. Cu care traim, amagindu-ne asupra clipei când are
sa vina. Se simtea un om  traind sub timp, se simtea
un muritor. Se aseaza gol în asternut si adormi. Era noapte neagra,
fara stele în el. Ajunsese la fundul sacului, iar trupul în noaptea asta a
lui trebuia sa macine vîrtos. Ore, luni, ani, secole, avea nevoie de
somn, ce altceva putea conta, doar atat, repetitie generala pentru
moartea ce va sa vina. Respiratie grea. Noapte fara stele.
          -Hei, trezeste-te, soarele e sus, hai ma odata. Cateaua îl
împungea cu botul, îi mirosi fata. Tot nimic.
          -Hai puturosule, sus, hai odata!
   Nu facea decât sa se întoarca de pe o parte pe alta. Mormaia,
protesta cu mîinile, încerca sa o alunge, sa-l lase în pace. Cateaua
nu-l lasa . Recurse la procedeul suprem. Îl linse pe fata! Dezgustat se
ridica în capul oaselor. Haaaaa, ce dracu mai e si asta! Cu limba aia
baloasa. Se sterse pe fata cu mîna. Somnoros.
          -Ce dracu ai? Ce te-a apucat? Lasa-ma-n pace!
          -Fii atent, am dat peste ceva ce nici nu-ti vine sa crezi. Cateaua
era nerabdatoare sa spuna. E bine ca nu mai e suparata pe mine, ce
dracu o avea, ce o fi vazut, cine stie ce prostie, asta s-a tîmpit si
acum cînd mi-era somn…
          -Fii atent, am descoperit un sat! Un sat ciudat! El închise un
ochi a neîncredere.
           -Da, da un sat tare ciudat.
          -Ce sat?Ce sat tare ciudat puteai sa descoperi tu?
          -Da.
Auzi, neîncrezator, cum se numeste?                                                                                                            
          -Nu stiu! Dar ieri cand ne-am despartit am plecat de nebuna si
l-am vazut.  Toata noaptea l-am pîndit.
                                                       -11-                                                                      Plictisit!
          -Ai vazut Dobrenul. Dar ce dracu, nu l-ai mai vazut pîna acum?
Doar e langa noi, zi de zi trecem pa lânga el.
           -Ce Dobreni? Stiu eu de Dobreni. Eu îti spun de alt sat!
     Acum el îsi încreti fruntea.
           -Poate ai vazut Colibasii? Poate Berceniul? Dar le stii si p'astea.
Ce dracu? Te-ai tîmpit?
    Cateaua asezata în fund îsi batu capul cu laba dreapta.
           -Tîmpit esti tu. Vino sa vezi daca nu ma crezi!
           -Ce sa vad? Vidra? Tu ai si uitat de  unde esti!
    Bampiria îsi scutura capul, elicele trimitînd mirosul pîna la el.
Strîmba din nas.
              -Ce sat are nu stiu cîte catedrale?
           Milica facu ochii mari.
        -Ce? Ce catedrale?
         -Da, catedrale.
        -Ce stii tu de catedrale? N-ai vazut una în viata ta!
        -Da ce, nu mi-ai aratat tu poze?
     Avea dreptate, stia si ea cum arata o catedrala.
         -De aia cu turnuri ascutite, si...
         -Da, d-aia, sari repede Bampiria!
         -Imposibil, nu poate sa existe asa ceva, ce dracu, doar n-a aparut
satul, asta peste noapte. Altceva ce-ai mai vazut?  Cum arata?
          -Ti-am spus, l-am privit de afara, nu stiu cum o fi înauntru. Facu
un moment pauza. Se vad case si turnurile alea ascutite.
         -Nu stii cum se numeste satul?
   Cateaua ridica din umeri.
          -N-am de unde sa stiu.
O privi încruntat.
         -Ma, tu îti bati joc de mine pentru ieri, ce dracu!
  Cateaua îl privi mirata.
         -Hai sa-l vezi si pe urma mai vorbim.
   Nu-l convinsese dar are sa se duca sa-l vada.
Spalat put, mîncare, baut apa. O tot întreba, iar îi repeta ceea ce stia
si el acuma, totusi nu-i venea sa creada. Cum un nou sat? Ce-i                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              
aia, catedrale, auzi catedrale, dracu a mai auzit, aici, în ortodoxia
asta împutita, catedrale cu turnuri ascutite, catolice, cine a mai
pomenit. A asezat traista cu mîncare în crengile nucului, s-a învârtit o       
-12-                                                                                                    
vreme fara rost, nu stia nici el ce vrea, era curios, îi era si putin
teama, dar se decise, barem sa vada si el ce spune ca vazuse
cateaua. Ea îl privea si cînd Milica îi spuse sa porneasca facu
întocmai. A asteptat el sa apara unul de-al casei, dar tocmai astazi,
cînd ai nevoie de ei, nu vin. Vroia sa traga de timp.
         -Ia-sculta, zgomote ai auzit? Spui ca ai stat toata noaptea, ai
vazut lumini?
        -Nu, n-am auzit zgomote, iar lumini, da, erau, casele erau
luminate. E locuit, nu-i asa?
      Gînditor...
        -Da, ai dreptate, se pare ca e locuit.
Mai repede.
         -E departe de aici?
       -Nu, ai sa vezi imediat, nu avem prea mult de mers.
  Numai pentru el.
         -Da, sa vedem, sa vedem!
     Caldura soarelui nici nu o baga în seama. Pamîntul se crapa
firisoare în jurul lui, prea era mare nevoia unei ploi, care sa aline
durerea tuturor. Au mers, nu vroia sa stie nimic despre distanta,
astepta sa-i apara pur si simplu satul în fata. Uite niste urme.
        -Uite niste urme! I le arata catelii. Ia miroasele! Ce sunt?
     Asa si facu.
          -Mmdaaaa, strîmba nemultumita din nas, miros groaznic, eu nu
mai pun nasul acolo.
         -Da a ce miros, stii? Era curios, ar fi dorit sa afle cine le facuse.
         -Nu stiu, n-am mai mirosit asa ceva pîna acum.
     Privea la el cu fata ei plina de par aspru si mustati tari. Avea acum
o privire simpatica ce te îndemna la joaca si glume. Am o catea foarte
simpatica, ce fata are!
         -Nu stiu ce ar putea sa fie.
Se lasa pe vine, întinse mîna dar nu atinse urmele.
         - Par de caprioara, ia spune, miros a caprioara?
Ea dadu din cap.
         -Nu, nu, aia miroase a animal, pe cînd aici...
       -Mda... nu e caprioara, uite, arata cu degetul, nu sunt urme de
patru picioare, ci numai de doua, ce dracu poate sa fie.
                                                                                                 Privi la
ea, nu gasi nimic.
       -Vaca nu e, copita e totusi altfel, parca, parca pare destul de                                                                                                                                                       
-13-                                                                                                      
greu. Cine stie? Hai sa mergem, poate ne întîlnim cu el. Miros a
pucioasa. Curios lucru.
    Pornira... urmele se duceau în stînga.
         -Hei, trebuie sa ne luam dupa ele?
       -Nu cred ca trebuie neaparat, noi mergem pe aici, asa, e bine,
dupa cît am colindat ar cam trebui sa vedem ceva.
    Îl macina. Cine sa fii lasat ciudateniile alea în pamînt, unde
mergeau ei de fapt? Si, si nu întîlnira pe nimeni, cum dracu se face
asta, cînd la ora asta sunt pe cîmp ca viermii, doar nu s-au dus toti la
piata. Cateaua se opri, ajunse lînga capul ei, se opri. Ce? Îi facu
semn cu capul.  Ea îi arata undeva înainte, deasupra ierburilor. Poate
ca nu realiza de prima data, nu-i venea sa creada, asta era adevarul,
vedea, ramase mut de uimire. Da. Uite catedralele, aici, rasarite
peste noapte în ortodoxia asta, în cîmpia româna.
          -Ei, ce zici? Am avut dreptate?
   O privi prostit, urechile blegi i se pareau acum, dintr-o data,
destul de serioase.
          -Da, ai avut dreptate.
  N-au stat pe loc, se apropiau de satul, comuna aia, ce-o fi. Case se
distingeau de acum, unele mai mari altele mai...
  Se apropiara si mai mult.
         -Ce facem? Stam si privim? Sau intram?
          -Nu stia ce sa-i spuna, ea oare ce credea? Era bine sa se duca
acolo? Au sa mai si iasa? Cine o sta în el? Are sa vrea sa mearga cu
mine? Eu nu o pot obliga!
           -Tu ce zici?  Mergem?
          -Mergem daca tot am venit!     
  Era hotarîta cateaua, o fi fost curiozitatea?Dadu înapoi.
          -Ai dreptate, sa ne întoarcem si sa venim alta data. Nu se stie
daca mai gasim drumul, daca îl mai gasim aici. Ti-e frica?
          -Tie ti-e?
  O privea, era ezitant.
          -Mi-e cam frica. Si tie?
          -Si mie! Îsi roti încet capul cateaua.
          -Atunci merita sa intram?
   Ea dadu din umeri. Era greu cu ea. Astazi parca si mai mult.
-Hai sa mergem! Ce-o fi o fi.  Pizda ma-sii. Sînt eu un fricos,                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         
dar n-om muri, sa vedem si noi ce-i acolo!
      Au pornit. Se apropiau de sat. Uite un drum, sigur ne duce la                                                  
-14-                                                                                                   
intrare. Îi spuse sa miroasa, sa-i spuna a ce miroase, daca miroase.
             -A om, au trecut oameni pe aici.
           -Buni, rai?
       Nu fi tîmpit, privirea ei spunea tot.  Da, are dreptate, nu fi tîmpit.  
    Se apropiau de intrarea în sat. Acoperisurile tuguiate ale
catedralelor erau undeva în centru, asa pare de aici, si pare real.
Mergeau. Mergem, mergem. Cine stie unde? Sunt nebun! Niciodata
n-am avut curaj. Nu stiu ce este cu mine acum, sunt nebun? Sa fii
înnebunit eu acum? Cine stie? Peste noapte? 
    Se apropiau de intrarea în sat. Drumul de tara, prafuit, era tare ca
betonul. Nu stiu, nu stiu ce sa cred despre mine.
          -Tie îti place sa bei carcalete?
   Cateaua la fel de nervoasa ca si el, îl privi. Ce dracu era în capul
lui, ce dracu era carcaletele? Ea nu auzise în viata ei de carcalete.
          -Ce este carcaletele?
          -O bautura. O bautura strînsa din toate bauturile de pe
masa,  la o nunta, la un botez, la o înmormîntare.
          -Nu înteleg!
    Mergeau. Cateaua se uita la el. Erau nervosi, încordati.
          -Nu înteleg! Ce vrei sa spui?
          -Carcalete.
       Încerca sa-i explice, avea gesturi largi, era generos ca orice om
înaintea  mortii, asa cum credea el. Intrase în asta si nu mai putea da
înapoi, ea era cea de care îi era rusine, nu avea cum sa mai faca
pasul înapoi. S-au apropiat de el, încît, iata, au intrat. Nu parea un loc
deosebit. De o parte si de alta, case obisnuite de cîmpie monotona,
munteana, se întindeau în jurul lor. Nu i-a fluierat nimeni, nu i-a oprit
nimeni, nu i-a batut nimeni, erau liberi sa patrunda. Sîntem ca în
oricare sat. Strada era relativ curata. Pare un loc obisnuit, sa fim
atenti! Sa fim atenti! Îsi apropie piciorul drept de blana ei. Dorea un
sprijin.Ea îl simti si instinctiv dadu din coada, erau amândoi, daca
erau aici, erau împreuna.
În dreapta, la jumatatea unui stîlp de beton, pe platforma unui
transformator, un om se muncea de zor la el. Uite si un om. Pîna
acum n-au vazut nici un om, nici în curti, nici pe drum. S-au uitat în
sus la el, s-au uitat bine.  Nu-i venea sa creada. Nu este adevarat.
Nu-i venea sa creada. Dobrica, colegul lui din liceu. Colegul meu de                                                                                                      
banca, aici, nu se poate. Cei doi s-au privit. Dobrica a coborat repede
si s-au îmbratisat.
                                                  -15-                                                           
-Dobrica, ce faci?
   Erau bucurosi de revedere, cateaua privea la ei.
          -Ei, ce faci?
   Faceau bine amandoi, dupa spusele lor.
            -Da ce cauti tu, aici?
    Aici locuia el.Cum nu stia? Da, el a locuit din totdeauna aici, stia si
el, trebuia sa stie. Satul Bila, lînga Calugareni, oborul, tîrgul de la
Calugareni, ce Dumnezeu?! Stie si el!
    Stia el, dar nu aici, nu aici trebuia sa fie satul lui, de fapt aici nu
trebuia sa fie  nici un sat!
             -Cum dracu sa nu fie nici un sat, aici locuiesc eu, ai uitat?
      El , Milica nu uitase, dar nici nu stiuse. Îl credea departe, în
Vlasca, în satul lui de bulgari ori sîrbi.
           -De sîrbi, ai uitat?
     Nu, nu uitase Milica, dar nici nu le bagase în seama, pentru ca,
credea ca nu aveau nici o importanta. Nu fusese la el în sat. Nici el
nu venise la el în sat.
          -Ai uitat când trebuia sa ne întîlnim pe pod la Neajlov?
           
          -Dar Neajlovul curge mai departe de aici.
          -Cum curge mai departe de aici, în capul celalalt al satului este
Neajlovul si peste el este soseaua nationala. Pe acolo trebuia sa vii
tu la podul lui Mihai Viteazul.
     Asta este tîmpit! Îmbatrînise, dar tot tîmpit era. În liceu îl
poreclisera Dodoc, dupa un biet nebun ce statea prin statia de
tramvai de la Cismigiu. Rîdeau de el, erau tineri, erau prieteni si el nu
se supara.
          -Dobrica ,ce faci tu aici?
     Repara transformatorul. O mica defectiune. A lucrat pîna acum
cîteva luni la I.R.E.B., la C.O.N.E.L., nu conteaza cum dracu se
numeste acum, cînd a fost disponibilizat, pus pe lista de dati afara, ca
multi altii. Acum sta în sat, mai repara o priza, mai schimba un bec.
          -Bai, as vrea sa vad si eu satu asta.
     Dobrica se îngalbeni.
          -Cum sa-l vezi, ce esti nebun?
-Cum sa fiu nebun, daca tot am venit, as vrea sa-l vad!
    Nu, nu se poate. Cum nu se poate? Da ce e interzis sa vada un                                                                                                             
sat? Prinsese curaj, discuta doar cu un fost coleg, si înca cu unul
bun, bun de tot. Betii, chiolhanuri, femei, chistocuri, slibovita                                                                                                         
-16-                                                                                                          
puturoasa, vin, pîine neagra, rîs si panarama. Da ce, da ce nu facuse
cu Dobrica, dar prin ce nu trecuse cu el. Erau prieteni, de fapt
fusesera prieteni foarte buni, la catarama, prieteni de început de
viata. Nu poate sa-l refuze, cum nici el nu-i refuzase multe, ca doar la
el în apartament   avusesera loc  toate panaramele .
          -Hai ma sa-l vad si eu!
            -Stii, ceva...
      Ar fi vrut sa-i spuna ceva  Dobrica, dar se codea. Privi la catea.
          -E buna? Ai încredere în ea?
            -Mai mult decît în mine.
            -Bine, atunci sa mergem.
    Au pornit. De o parte si de alta, tot casele alea tîmpite, parca din
câmp pare mai interesant, parea  un burg, de aici, zici ca esti în
cacastoarele alea muntene, case fara capatâi. Mergeau.
    O strada dreapta cu gropi si garduri obisnuite de pe la noi.
          -Cum dracu de nu ne-am vazut noi pîna acum? Auzi, parca
suntem într-o nebunie si noi aflam decat acum.
      Dobrica nu-i raspunse. Mergeau pe ulita, facura la dreapta, o
curba la stînga si iar la dreapta.
          -Aici e centrul comunii, de aici o s-o luam la dreapta.
          -De ce?
          -Sa vezi ce m-ai întrebat, nu asta vrei?
      Avea dreptate Dodoc, îi ceruse sa-l duca sa vada catedralele, sau
vîrfurile tuguiate, sau ce dracu or fi?
     Erau ceva oameni în centru, Dobrica se uita la ei cu suparare, se
uita la prietenul si la cateaua lui tot cu suparare, dar nu spuse nimic.
Milica îl vazu, Bampiria se uita la el tacuta. Nu-i placea ce se
întâmpla cu ei, ea îl tîrîse aici pe Milica si chiar daca el îsi gasise un
prieten, ei tot nu-i placea ce se întampla.
          -Ce fac oamenii astia aici, acum?
    Prietenul se uita la el.
          -Asteapta masina, cursa trebuie sa soseasca si ei trebuie sa
ajunga la oras.
          -La oras? Întreba mirat. La ce oras?
          -Cum la ce oras? Era intrigat Dobrica. În Bucuresti, în ce oras
vrei tu?
Nu stia în ce oras, Milica. Pur si simplu întreba si el curios, doar                                                                                                                
era  intrigat, nu vazuse nici o data satul asta, iar oameni de aici, nu
mai vazu-se decît atunci când Dobrica îi aratase o sora mai mare a      
-17-                                                                                                  
unui coleg de clasa, demult, în liceu.
     Se uita la noi? Parca. Se uita la cateaua, asta? Îi întoarse privirea,
era si ea nedumerita, întrebatoare, fata de cei din statie. Ce sa faca?
      N-au avut mult de mers,  dreapta si cladirile, poate ale primariei, 
ale postului de politie, erau tip, galbene de huma . Dar nu statu cu
privirea pe ele, în dreapta iar se deschidea o alee printre pomii din
piata centrala, strajuita pe laturi de case, care ducea la catedrale.
     Au parcurs-o acuma uitîndu-se la ele. Erau destul de multe pentru
un sat ca asta, înalte, zvelte, dar marea majoritate pustii si vechi.
          -Ce este cu astea? Ce sunt ele?
          -Nu vezi? Sînt ale noastre. Nu-i convenea raspunsul fostului
coleg. Nu vrea sa-i spuna? Se codea? Ce dracu e cu el?
    Ce dracu e cu el? Da ce, sunt nebun, dau buzna peste el si vreau
sa-mi raspunda dintr-o data. Sunt nebun!
           Da, uite ce maretie. Uite una, în stînga are pe turnurile din fata
si acum steaguri, fulgerele se opresc în ele. Steagurile  alungite, de
un albastru foarte deschis cu un înger alb în centru, care primeste
porunca lui dumnezeu. Fulgerele cad pe ele nemaiatingînd pamîntul.
Cerul albastru cu nori albi si pufosi îl uimeste pe Milica, se uita la
catea, aceasta nu stie ce sa-i raspunda.
    Iar înainte, pe partea stînga, alta catedrala, acum si în dreapta,
iata, se face   o strada, cu alte catedrale.
      Da ce dracu e aici. Nici într-un oras occidental nu cred sa fie mai
multe.
       Ajung în fata uneia vechi, tuguiul e pe jumatate dezvelit de tabla,
dar este zvelta si are usile încuiate. Milica le încercase.
      Deasupra lor e scris anul 1065, deci înainte de a fi Alexis
Comneanul împarat la Bizant. Ce veche e! Ar vorbi cu Bampiria, dar
nu vrea sa-si faca prietenul  o impresie gresita.
          -Voi mai faceti slujbe, aici?
   Dobrica se uita la el.
          -Da ,uite, se întoarse spre una din primele catedrale. Asta e
noua, acum are lacatul pe ea, dar duminica a fost slujba.
     Ce cifra e deasupra usii? Nu vazuse clar, parca un 18, parca un
17, nu putu sa vada.
         - Ce slujbe tinem noi aici!
Dobrica le lauda, pe Milica parca îl strîngea fundul, un sentiment                                                                                                           
neplacut nu-i dadea pace pîna nu se vedea plecat. Ar fi vrut sa plece.
Numai sa plece! Nu-l mai interesau catedralele, nu-l mai interesa       
-18-                                                                                                         
satul sau prietenul sau. Ochii Bampiriei îi spuneau ca trebuie sa se
evapore amîndoi cît mai repede din povestea asta.
          -Tu cum o mai duci?
   Era o întrebare tîmpita, Dobrica îsi dadu seama de ea. Dar ce
dracu sunt fulgerele alea care vin din cer si se opresc în steagurile
lor, parca le încarca cu electricitate.
           -Asculta, cum ai ajuns tu aici? îl întreba Dobrica. E nasol, trebuie
sa pleci imediat!
   Nu stia ce sa-i spuna.
         -Uite ce e, asta e un sat de canibali!
          -Zici ca sunt vii, steagurile astea...
          -Asculta trebuie sa plecati imediat.
Nu, nu putea sa asculte ce spusese, nu, nu auzise bine.
          -Nu auzi? Trebuie sa plecati imediat!
        -Dar ce am facut? Am deranjat pe cineva, cu ceva? Dobrica
se uita la ei. Cu cîteva minute înainte, pîna sa le vorbeasca lînga
vechea catedrala, îi venise sa-l sarute, sa-l muste de obraz pe Milica,
dar se abtinuse. O privire rea îi licarise în ochi.
         -Asculta! Te cunosc de mult. Esti prietenul meu. Nu mai trebuie
sa stati aici.
         -De ce?
         -Pentru ca aici este un sat de canibali. Daca mai stai, o sa fii
mâncat. Îi silabisise, bolovani grei apasau pe fiecare silaba.
     Cum sa creada el asa tîmpenie, bine ,o crede el fulgerele în
steaguri si în tuguiele mici, ca doar le vazuse cu ochii lui, dar treaba
asta cu canibalismul era o tîmpenie...
         -Asculta...
         -Cum dracu sa cred asta? Tu ma iei la misto?       
  Dobrica era suparat.
          -Nu fi nebun! Aici în satul asta toti sunt canibali.
          -Deci si tu...
         -Aici...
         -Cum asta, hai ma! Ce dracu? Ne cunoastem de ani de zile,
lasa gluma.   
  Însa lui Dobrica nu-i ardea de glume.
         -Ne cunoastem de ani de zile, am fost prieteni, colegi, o fac
pentru tine, nu trebuie sa mai stai aici.
Cum dracu, ma? Voi canibali? Cum ati ajuns canibali?                                                                                                                                
   Nu-i ardea de gluma lui Milica, iar daca celalalt glumea,  înseamna                                                                  
-19-                                                                                                                                   
ca e un tîmpit.
    Dar poate... Satul lui... A aparut asa, din senin... Ce asta e tîmpit?
Se joaca cu mine? Canibali?
         -Canibali? Urla el.
   Era nelinistit.
          -Ba, daca ai vrut sa glumesti cu mine, ai reusit, gata. Acum ai
terminat?
    Era serios Dobrica. Îi spuse ca de cînd se stiu ei manînca oameni,
si daca el nu a aflat, nu avea de unde, doar nu era sa trîmbiteze în
gura mare în liceu, asta.
     Cum îsi fac rost, acum? Fii atent, se duc în obor la Calugareni,
duminica, si închiriaza, iau fete cu ziua, la munca, sarace,
moldovence. Unele sfîrsesc în cazan, altele devin si ele canibale,
asta e una din posibilitati.
         -Si tu ai nevasta moldoveanca? 
   Dobrica era obosit.
         -Sa mergem!
          -Stai asa. Si nu stie nimeni? Nu s-a opus nimeni?
  Stiu toti, si ce daca? îl privi Dobrica.
  Fata lui spune tot, nu, nu mai e de stat. Hai, hai sa mergem.
    A pornit Milica, cateaua l-a urmat instinctiv.
             Erau pe aleea din parc, doi flacai ce veneau din spate, se oprira
lînga ei, îi zîmbeau, îl miroseau. Astia m-ar mînca la micul dejun.
  Odata i se ridica parul în cap.
           -Numai tu mi-ai facut-o, privi spre catea.
   Aceasta se uita la el, la cei doi, si la Dobrica.
             -Ce fac? Îl întreba pe coleg.
  Celalalt ridica din umeri, era resemnat.
          -Nu stiu, încearca sa scapi.
         -Cum, cum sa scap? Ce esti nebun? Tu m-ai bagat în asta!
    Era înnebunit.
         -Eu? Dobrica era nedumerit.
       Bampirio pe ei.
    Cateaua îi mârâi pe cei doi, care îi atingeau pe Milica, se retrasera
dar tot rînjeau cu poftele lor scîrboase.
         -Bampirio da-i bataie!
Stiau amândoi ce au de facut. Fugea cateaua ca niciodata, fugea
Milica, egalul ei, fugeau de rupeau pamîntul. Stînga, dreapta, stiau pe                                                  
-20-                                                                                                 
unde venisera si stiau repede. Aia din statie n-or tabarî pe mine? Nu
stiu, aflu eu imediat. Au iesit unii la poarta, dar nu avea el timp de ei.
Si copiii lor, cu fetele alea pofticioase, nenorocitii. Numai sa se
apropie si-i fac praf. Uite, stînga, iar, si intram în linie dreapta. Acolo e
iesirea din sat. Dar mai e pîna acolo! O strada întreaga. Si ei nu mai
ajung odata, acolo! Alergau. Pluteau. Nu se jucau. Fugea cateaua
de-i fluturau urechile pe spate. La iesirea din sat baga de seama cît
de caraghioasa poate sa fie. Ia uite la asta, alearga sa nu fie mîncata,
dar acolo se manînca oameni , nu cîini. Ar fi tras-o de urechi, s-ar fi
jucat cu ele. Acum realiza ca este egalul catelei la fuga. Dupa iesirea
din sat, fuga se transforma usor, usor în pas. Cateaua arata limba
însetata. Ce buna ar fi acum o bucata de apa.
         -Ei, ce zici?
     Ce putea sa spuna cateaua. Era uluita ca si el, de acum drumul îl
cunosteau, era cel care face legatura dintre Dobreni si Berceni, cum
au ajuns pe el? Simplu, ar fi spus, au alergat. Dar era simplu? Ce ei
au fost în Dobreni? Sat jumatate de tigani, jumatate de
români? Ei au fost în satul ala de canibali. Si cînd au venit spre el, au
mers pe acelasi drum? Chiar!
         -Bampirio, noi la venire am intrat pe aici? Aceasta ridica din
umeri. Nu stia.
         -Miroase, miroase, sunt tot  oameni ca atuncea?
         -Îmi ceri un lucru prea greu. Nu pot sa-mi dau seama. Ridica iar
din umeri a neputinta. Nu pot.
     Bine. Bine, nu-i nimic. Lasa.
         -Uite satul. Ala sa fie? De acolo am fugit noi? De ala ne-am
speriat noi?
     Da. Ridicara din umeri. Întrebari, numai întrebari. Raspunsuri nu
aveau. Bine ca singura certitudine erau locurile pe care le cunosteau.
              Gunoaiele de  pe marginea drumului, imediat se vedea si
Mamina în dreapta, nu avea chef de baie, doreau apa dar numai de
baut.
              Au ajuns la gradina lor.
              -Ia asculta, ma! Tu stii ceva? Daca ala si-a batut joc de mine?
              -Cum sa-si bata joc de noi, ai spus ca ti-a fost coleg.
-Si ce daca, în liceu, dar daca si-a batut joc de noi. Tu îti dai seama,
ce-a mai rîs jigodia în urma noastra.                                                                                                                                                                                                                                                              
Se uita la el. Sa fie adevarat?  Poate fi asa?
              -Tu mai vezi turnurile catedralelor?
                                                -21-                                                                   
-Dar tu?
              -Sa ne întoarcem si sa ne uitam?
              -Alta data. Mîine, poate mîine o sa venim sa ne uitam. Dar stim
noi, ca satul pe care l-am privit, o sa mai fie cel al canibalilor?
                Astepta raspunsul de la catea? Nu, nu astepta. Nu puteau
raspunde nici unul la asemenea întrebari.
              Se apropia seara. Ce sa faca, sa doarma aici, sa plece
acasa? Nu stia. În fund, pe pamînt, avînd cateaua alaturi, Milica
privea spre nicaieri. Ce sa faca? Sa reia cursele nebunesti dupa
salbaticiuni? Dar daca ar pleca undeva pentru o perioada, asa, de
control, de panarama?
              De panarama? Asta sa fie?
              Ar putea fi, de ce nu?
              -Tu ai vrea sa plecam, asa, undeva?Unde sa plece, stiu ei
un loc mai bun ca asta, cunosc ei locurile mai bine ca aici?
              -Unde sa plecam, ti s-a urît cu binele?
          Poate ca avea dreptate si ea, cel mai bun loc e ala pe care îl
cunosti!
                -Hai sa mergem acasa, m-am saturat aici.
              Se saturase, ar vrea sa vada lumea ca înainte, sa mearga
printre oameni, sa miroasa asfaltul. El, numai si numai aici, de ani
buni în acelasi loc.
              Se ridica si o batu cu palma peste cap. Sa mergem.
              -Tie nu ti-e chef sa te mai uiti si tu la televizor?
              Ce-i spune el de televizor? Pe ea putin o intereseaza. Vrea
televizor? Uite aici poate vedea ce-si doreste, poate mirosi toate
ierburile pamîntului, pelinul, care îi place lui atît de mult, le umple
coliba.
               Nu avea chef de nimic, cu atît mai putin de vorba. Au dat
stînga pe lînga put, si în dreptul gradinii lui nea Florica a lu'Sîrbu, se
întîlnira cu Valerica, gradinarul si betivul cîmpului. Venea primavara
cînd zapada nici nu s-a topit toata, si pleca tîrziu, în bruma toamnei 
de pe cîmp.
               Si-au dat buna ziua, s-au întrebat de gradini, s-au plîns de
plantele lor.
               -Asta e cateaua ta?
               -Da nea Valerica, ea este Bampiria.
Bampiria, aha, vine de la Vampiria, vezi ca stiu? Stia pe dracu!-
              
                                                          -22-                                                                          -Nu
nea Valerica, de la Valchiria, dar n-a putut mama sa-i spuna cu "V" si
i-a spus Bampiria.
               -Si ce-i aia Valchiria?
               -Ce sa fie?  Asa i-am spus io.
               Ea se uita cînd la unul cînd la altul, rîdea, avea un rîs
înfundat, parca era ragusita si ar fi primit cîte o palma pe spate.
               -De ce face asa, ce are?
               -Rîde, nea Valerica.
               -Rîde? Taranul se uita la el. Cum rîde?
               Eu am 20 de cîini aici, ca i-au înmultit catelele ca spartele.
Dar cîine sa se rîda n-am vazut, o fi asta a ta mai speciala.
               -O fi nea Valerica!
               -Da toata ziua stai cu ea, pe unde te duci nu va despartiti!
               -Noi suntem prieteni buni.
               Ce vrea în fond asta? Ce dracu îl intereseaza pe el, ca
umblu eu cu cateaua?
               -Ati mai alergat dupa iepuri?                                        
               -Dupa iepuri? Nu, n-am alergat noi.
               -Atunci ce fugeati asa ca nebunii pa tot cîmpu?
               -Ne antrenam pentru olimpiada.
               Rîdea cateaua si taranul se tot uita la ea. Ia sa plec eu, ce
dracu, stau cu tîmpitu asta sa-mi pierd timpul.
               -Ti-ai luat jumatatea, o ai?
               Valerica se codea, dar îi arata buzunarul plin.
               -Daca afla nevasta-ta, îti rupe salele!
               -Mie nu mi-e frica de nimeni, vezi pumnul asta, daca dau cu
batul rup! Nimic nu se mai ridica de pe jos! La mine eu sunt cocosul.
               Cocos pa dracu. Ea are 120 de kile si tu 50.
               Mai du-te dracu cu batul tau de mincinos.
               -Au mai venit sa te fure?
               -Pa mine? N-are nimenea coraj sa vie! Eu...
               -Bine nea Valerica.
               Milica îi dadu mîna si pleca. Taranul se uita dupa ei, dispretul
si neîntelegerea îi tencuiau fata.
               -Cine dracu mai e si limbricul asta?
             Eu i-am batut toti cîinii, ce le-am mai jumulit blanurile. Da-l
dracu cu potaile lui cu tot.
Soarele acoperit jumatate cu pamînt aluneca grabit spre moarte. 
Vara, ziua traieste mai mult chiar fara el, asa au si ajuns ei în sat. Ar   
-23-                                                                                                          
fi dorit sa intre pe întuneric, dar au ajuns acum. Nu mai aveau astia
timp de poarta, cel mult tiganii, dar de ei n-are nici un rost sa-ti fie
rusine. Cînd treceau prin dreptul statiei de masina, pe partea cealalta
trecea popa, tînar, înalt, cu ochelari, Milica îi dadu buna seara, popa
îi raspunse. Îl fulgera o idee, ce aprinse jarul uneia vechi, de foarte
mult timp.
                Ce-ar fi daca ar...
                -Fii atenta, am sa-ti spun ceva. Cred ca ne-am învîrtit de o
smecherie. Era nerabdator, dar...
                -Îti spun acasa, imediat.
                Cateaua se uita la el. Cine stie ce tîmpenie îi mai bese mintea,
ca numai prostii are în cap. A si uitat de satul canibalilor, si s-ar
arunca în alta. Lu'asta îi lipseste simtul masurii. Însa de-abia astepta
sa auda ce are sa-i spuna. Îi placeau si ei aventurile. Au intrat
pe poarta, Cipolino, legat în lant, era bucuros ca-i vede, Bampiria,
ma-sa, nu putea sa-l sufere. Îl mîrîi, trimitîndu-l de urgenta în cotet.
                 Ea se duse si se baga în al ei. Milica intra în casa, se aseza
pe patul lui si cazu în el. Era bun, era moale, merita din cînd în când
sa dormi si pe moale, nu numai pe taria pamîntului uscat.
                 -Hei, ai venit si tu acasa, pa unde naiba ai umblat atîtea zile?
                 Atîtea zile, ce naiba vrea sa spuna baba asta. O, o ce
somn îmi e.
                 -Nici nu te-ai dezbracat, te-ai culcat asa îmbracat. Plin de
praf, puteai cel putin sa te speli.
                 -Ce vrei? Lasa-ma în pace, sunt obosit! De unde ti-ai dat
seama ca sunt acasa?
                 -Parca nu ti-am vazut podoaba în cotet, e moarta de somn,
nici nu s-a uitat la mine.
                 -E rusinoasa.
                 -E rusinoasa? Nu ti-e tie rusine sa nu dai atîtea zile pe
acasa?
                 Chiar ca nu stie ce vorbeste.  Cum dracu n-am dat pe
acasa? Atîtea zile? E beata! Asta e. Habar n-are ce vorbeste! Doar
ieri sau alaltaieri am trecut pe aici!
                 -E, n-am dat, nu stii ce vorbesti.
-Da, nu stiu ce vorbesc! Atîtea zile lipsesti. Tac-tu e bolnav.                                                                                                                                                                                                                                            
E atîta treaba si tu umbli cu Jampirica, naiba stie pe unde.
                 Plecase. Tot bombanind. Ooo! Sa nu vina si mosul ca mi-                                                        
-24-                                                    au stricat tot somnul! Cum dracu
am fost plecat atîtea zile. Cîte zile? Nu stie ce vorbeste, asta e.
                 Nu se mai lipea somnul de el, si cît ar fi dat ca sa poata
visa.
                 Cît o fi ceasul? Cît o fi timpul? Mai stau putin si ma scol.
                 Se scula binisor si se îmbraca, iesi afara si dadu catelei o
palma peste cap. Buimaca, se repezi la el sa-l înhate. Se retrase
speriat.
                 -Stai fa încet, ce-ai esti tîmpita?
                 -Visam, ce vrei, lasa-ma în pace!
                 -Hai, îmbraca-te, ca avem treaba, sa mergem.
                 Catelei i se ridicara urechile blegi.
                 -Ce sa fac? Sa ma îmbrac?
                 -Lasa, hai odata.
                -Auzi, sa ma îmbrac, bombanea cateaua cu glasul ei mîrîit.
                 -Sssiit. Mai încet, sa nu ne auda cineva.
       Stafii, se tîrau prin curte spre poarta. Cipo iesi din cotet, dînd vesel
din coada, sa-l ia si pe el, vrea si el, poate e rost de joaca. Ma-sa îl
mîrîi, copilul tusti înapoi în casuta lui.
                  -Termina odata, numai de mîrîit esti buna. Taci!
      Chema catelul care n-ar fi iesit de frica, dar tras de lant n-avu
încotro.
                  -Gata Cipolino, gata, fi baiat cuminte.
                  Se bucura copilul, coada ca un stergator de parbrize i se
vedea alba în noapte.
                  Au deschis poarta si pe strada.
                  -Unde mergem? Ce dracu ti-ai mai pus în cap?
     Dadu din mîna.
                  -Lasa ca vezi tu, vezi imediat, acum ajungem.
                  Nu era nimeni pe strada, cîte un cîine înjura din  spatele
gardului cateaua, care n-avea voie sa-i raspunda.
                  Au ajuns la biserica si s-au pus la pînda dupa niste copaci.
                  -Ce vrei, esti nebun? Ce cautam noi aici? Parca erai budist,
te-a prins dorul de Dumnezeu? Si vrei sa te întorci la el noaptea? Nu
poti astepta pîna dimineata? 
                  Milica îi dadu un bobîrnac peste ureche.
                  -Taci odata!
Se catara pe gard si privi în curte.                                                                                                                                                  
                  -Da. E bine. Al dracu popa. Da calic ce ie, nici un cîine nu
e în stare sa-si ia.
                                                 -25-                                                                        
-Ce vrei sa faci? Esti nebun? Ce faci acolo?
                  -Taci odata, sau te trimet pe tine!
                  -Pe mine? Cateaua ramase surprinsa. Ce sa iau? Vrei sa furi
de la biserica? Pacatosule.
                  -Tu te-ai gasit sa vorbesti, nu fur, împrumut, completez. Si
mai taci odata, rato!
                  Auzi, rato. Asta s-a tîmpit de tot, uite cum sare gardu. Ce o
face dincolo?
                    Milica ajunse bine pe partea cealalta. Se lasa în patru
labe, tot nu era bine, se lasa de tot pe burta si înainta tîrîs. Ceva
moale îl murdarii de sus pîna jos. Hîîîî. Duse mîna la nas, asta e... Al
dracului popa nenorocit, nu avea si el veceu? Mi-a facut-o. Nu se
putea întoarce. Daca tot am trecut prin furcile astea caudine barem
sa  iau ce am de luat. Se deshise o usa si o stafie alba înainta spre
el. Opaa!!! Am dat de dracu, cum m-o fi vazut avarul ala, ce e pisica?
Vede noaptea? O avea si un par în mîna, ma si bate, începe sa
strige,de scoala toata lumea si ala sînt, ajung si la politie, ma fac de
panarama, dracu m-a luat. Sa ma ridic? Ar fi mai bine, tot nu stie cine
sînt, sar gardul ca la mondiale. Nu fu nevoit sa se ridice. Stafia se
opri la cîtiva pasi de nasul lui îngropat în tarîna, îsi puse poalele în
cap si se aseza pe vine. Huuuooo!!!!! Asta a mîncat fasole, ce mate
are, ce miros si ce basini, zici ca e spart la cur. Nenorocitul. O s-o
sperie pe Bampiria, de o sa înceapa aia sa urle, si sa vezi nenorocire
pe urma. Era cu spatele la el.  Asta nu e popa, asta e o femeie.
Preoteasa! Ce mate are, doamne, nu, Buda, si e femeie. Da ce
dracu, nu s-o duce si ea la veceu? A, e departe si e femeie, asa ca a
umplut curtea asta din spate cu ficusi, nenorocita, ce suturi în cur i-as
mai trage, poate i-as pune dop. Mai e si doctora, ziua îi pupi mîna si îi
dai cu saru-mîna, iar noaptea da cu branduri în pamînt. Femeia
usurata, satisfacuta, se ridica si intra în casa. Milica numai prin
dreapta putea sa înainteze, în fata era pericol, terenul era minat. Ia
mai dai dracu. Se ridica. Merse la sîrma cu rufe, lua o sutana si se
duse spre gard. Stia ca lovise în drumul lui cu picioarele doua, trei
mine mai vechi sau mai noi. Dar ce mai conta? Sari gardul si porni
abatut spre casa. Cateaua curioasa se lua dupa el. Nu stia ea ce,dar
ceva nu era în regula.
Ce dracu miroase asa? Strîmba din nas. Se apropie de el. Îl mirosi.                                                                                                             
- Se retrase cîtiva pasi în urma lui.
                   -Auzi, tu te-ai cacat pe tine? Milica nu-i raspunse, îsi                                                     
-26-                                                                                                             
continua drumul.
                   - Auzi, te-ai cacat pe tine de frica. 
                   Rîdea cateaua. Ce dracu rîde asa? Parca ar trozni-o
cineva pe sira. Taci odata potaia dracu. Te gasisi tu sa rîzi.
                     -Ha, ha, ha! Nu pot sa stau lînga scaparatori în
pantaloni. Rîdea cateaua ca dementa. Refuz, ha, ha, ha, auzi, ha ,ha,
ha, luptator cu curu. O lua la pas lasîndu-l în urma. Milica era ranit, îi
venea sa plânga.  Toata apa din Dunare nu-l putea spala.
                    Am sa ramân marcat pentru toata viata. Îi dadura lacrimile.
Si nenorocita aia care rîde, de acum încolo, am sa fiu bataia ei de
joc. Cu sutana facuta  sul sub brat, mergea pe strazi fara sa-l
intereseze daca e vazut de cineva. Însa noptile vara în Vidra sunt
linistite, munca în nestire face omul sa nu-i arda de umblat teleleu pe
strazi. Aici pîna si betivii si puturosii dorm la ora asta. Cît o fi ceasul?
Stelele straluceau în negrul noptii, dar Milica nu le mai putea vedea
acum, era prea amarît, ar fi vrut sa moara. Ajunse acasa, se duse la
butoi si-si turna cani de apa în cap, pe piept, pe picioare. Se
dezbraca, îsi spala hainele, si pe el mult, în nestire, simtea mirosul,
lipiciul statut îi staruia pe degete si piele.
                    Din cotetul catelei nu se auzea nimic. A sarit gardul a
dracu! Se face ca doarme, jigodia. Ar fi vrut sa vada daca este
înauntru, nu avea curaj, îsi intinse rufele pe sîrma si se duse în casa.
În pat se perpeli, lacrimile umplura ochii. Trebuie sa dorm! Trebuie! Si
adormi.
                    Visa tîrîsul pe burta, torturi enorme din... Sunci puse la
afumat în... Zeama de... Si pe toate, pe toate trebuia sa le manînce,
sa le miroasa, sa suporte. Doctorita îl controla si rîdea.
                      -Stai asa, am un medicament pentru tine. Asteapta aici,
vin imediat, numai sa-mi iau olita. Iar el vrea sa fuga, si nu poate,
picioarele nu-l asculta. Cateaua priveste si rîde, nenorocita, în loc sa-l
ajute, rîde.
                  A asudat, a mugit, a sforait, somnul din noaptea asta n-a fost
odihna pentru el, ci chin, durere si blestem.
                  Soarele era sus, cînd se trezi lac de transpiratie.
Ce gust nenorocit am în gura, parca ar fi cacat. Fi-r-ar a dracu de
treaba! Ooo! Ce vis nenorocit. Se zbîrli pielea pe el. Ce-oi fi  mîncat
aseara de am senzatia asta în gura.  Îsi aduse aminte de                                                                                                                                                                                                                        
aseara. Ooo! Fi-r-ar a dracu de treaba. Se scula din pat, iesi afara.
Unde or fi mosii aia doi, cînd am sa le spun ca plec de acasa, au sa   
-27-                                                                                                   
înebuneasca, dar sa le spun? Nu, mai bine merg pe blat si am plecat.
Cateaua,  trebuie sa fie în cotet, chiar daca e cald, n-are ea curaj sa
plece de capul ei prin curte, ca de-abia asteapta mosul sa-i puna
lantul de gît. Se duse în dreptul cotetului. Întinsa pe o parte, rasufla
greu. Na, dracoaica nenorocita, ca în iad sa te simti.
                  Nu-i spuse nimic. Cateaua îl simti. Nu se deranja nici sa
miste coada. Da, bine, vedem noi mai tîrziu. Parintii erau în gradina,
udau, acum, ca mai tîrziu totul se transforma în iad si nu mai e chip
sa stai afara.
                  Nu-l chema nimeni, nu-l striga nimeni, este ignorat, dar
nu-i decît linistea dinaintea furtunii, multe are sa-i spuna mosul, însa
n-o sa apuce el sa se racoreasca. Milica va fi departe, cît de curând.
Ce curînd, imediat! Intra în casa, se duse la robinet si se spala pe
fata, se întoarse în camera lui, se îmbraca, alese cîteva lucruri, le        
puse întro punga, iesi afara. Îi dadu un sut catelei, asta surprinsa se
ridica, îi facu semn cu capul ca au sa plece si p-aici ti-e drumul.
Cipolino, catelul cuminte, dadea din coada, nici n-apuca ma-sa sa-l
mîrîie ca si fu atinsa în burta. N-aveau voie sa faca scandal, au
treaba, nu trebuie sa fie vazuti. Cateaua ridica capul spre cer. Mare
Zeu Ham Ham, unde dracu mai are nebunu asta sa ma duca? M-am
saturat! Ce o sa mai pateasca blana mea? Prevad eu ca are sa se
termine prost. Asta n-are decât  tarîte în cap, da, asta e, un tîmpit! Au
deschis poarta foarte încet si au grabit pasul. I-o fi simtit cineva, nu i-
o fi simtit, cine stie?
                  Le aparu în fata nebunul, zapacitul de Ratusca, baiatul lui
varu-su, calare pe o bicicleta.
                  Scoate urlete bizare baiatul asta, e teroarea cartierului si
nu numai a oamenilor, ci a tot ce misca sau traieste acolo. Zgîrie,
musca, arunca, da cu prastia, ce mai, un copil denaturat si dement.
Cateaua nu-l poate suporta si-l considera cel mai mare dusman al ei,
Milica, o plaga sociala.
                 - Aaaaa!!! Milica si cateaua, unde te duci? Merg si eu, vreau
si eu.
                  Ratusca urla, el nu poate vorbi normal. Lui Milica i se
ridica sîngele în cap, deveni nervos, cateaua mîrîia urît.
                  -Termina tîmpitule, mai încet. Si puse degetul la buze.
                  -Mai încet? Ce mai încet? urla denaturatul.
                                                                                                     Milica  
-28-                                                                                                             
grabi pasul, încercînd sa nu-i dea importanta si în acelasi timp sa fie
atent ca Bampiria sa nu-l atace.
                  -N-ai nevoie de capitanul Ratusca? Eu sunt! Arata spre el.
Fac orice, merg unde vrei, sunt polivalent.
                  Polivalent, cînd ti-oi trage... Dar se potoli, n-are rost sa se
adune tot cartierul. Sa mareasca pasul, asta e, asta trebuie sa fie.
Capitanul Ratusca nu-l putea lasa asa cu una cu doua, de mult
astepta el clipa sa fie luat într-una din expeditiile grasului, s-o poata
trage de urechi pe iepuroaica asta, sa nu fie muscat asa cum... Si se
uita la mîini. A dracu, cît a trebuit sa suport cînd m-au cusut, cît am
urlat, cît m-am zbatut, tot nu m-au lasat în pace. Da ti-arat eu tie! Îti
pun otrava în mîncare si te strîng de gît cu mîinile mele.
                   N-aveau cum sa astepte în statie, mai ales cu Ratusca dupa
ei. Au sa mearga, si atunci cînd are sa vina autobuzul trebuie sa-l
opreasca si sa se urce în el.
                   În coasta se oprira! Nu era altfel chip sa scape de nebun,
cateaua nu putea s-o puna pe el , puse mîna pe bicicleta si-i trase
trei suturi în cur.
                   -Sa nu te mai prind pe aici, ca o pun pe Bampirica pe tine si
stii ce ai patit data trecuta.
                   Stia, stia prea bine cît îl costase o tragere de coada, era sa
ramîna fara mîini, urechi, plus tabaceala si spaima, dar astea nu
intrau la socoteala.
                     Se îndeparta rapid Ratusca.
                   -Parca nu mai e asa capitan. Se uitara unul la altul si se
pusera pe rîs.
                  -N-are rost sa ajungem la Berceni pe jos. Mai bine stam aici
la umbra, si atunci cînd o veni itb-ul, io-i fac cu mîna, tu stai pitita,
accentua, si cînd dau sa ma urc, tu, tup dupa mine. 
                  O privi. Cateaua dadu din cap, se lasa înca o data în bratele
sortii astuia. Acum fie ce-o fi! Asteptau.
                  El statea trîntit pe iarba murdara a santului, iar cateaua
ascunsa de o brazda trasa cîndva de plug, acum napadita de
buruieni.
Se uita la degetele mîinii drepte, apoi la cele ale mîinii stîngi. Ce urîte
sunt, le mostenesc de la mama, ca multe alte defecte si nici o
calitate. Ia uite, pielitele astea, care se cojesc, crenvustii astia jegosi,
uite o pielita. Trase de ea. Nu se lasa rupta dintr-o data. Trase iar, îl
durea, de-ar avea o unghiera, strînse din dinti si trase. O                                                                                                                                                                                                                                                 
-29-                                                                                                          
picatura rosie îi aparu deasupra unghiei.
                    Ia uite. Se ridica în fund. Deveni atent.
                  -Ia uite-te. Întoarse capul s-o faca atenta pe Bampiria care
ridica capul si-l privi. Ce vrea, ce are sa-i arate.
                  -Uite-te, ce chestie. Îi arata degetul. Cateaua nu stia ce vrea.
Ce are, a înebunit? Se uita la un deget si se mira.
                 -Ce ai, ti-e rau?
                 -Nu, raspunse calm. Sînge. Apasa lînga boaba de zmeura,
aceasta se transforma în lacrima, care o porni spre unghie. Sînge.
Fara el n-am fi aici. Totul prin el. Viata, moarte.
                 Cateaua îsi torcea mîrîitul. Începuse sa înteleaga totusi.
Dar ce are a face, daca traiesti, înseamna ca nu esti mort, daca esti
mort, înseamna ca nu traiesti, filozofia vietii si a mortii, filozofie ieftina
                 -Ce usor poti trece dincolo, de fapt cu un picior calci în viata si
cu celalalt în moarte, care da primul de o groapa, se rupe si hîrst,
facu semn de taiere a gîtului.
                 Pentru ce te nasti, ca sa mori? Viata amarîta, nenorocita. Da,
da, cred ca este mai grea decît cealalta si e bine sa nu stim ce e
dincolo, ce ne asteapta, ce devenim. Si totul e legat prin sînge.
Frumos e cînd circula, puturos cînd sta. Nedreptate... Pa dracu, ce tot
gîndesc, filozofie ieftina.
                    Parca nu mai astepta nimic, nu-l mai interesa nici o
masina, duca-se dracu toate, filozofie ieftina. Se lasa într-o rîna cu
fata spre sat, acum, nu mai vedea nimic.
                  Simti, simti. Ce dracu e asta? Îsi arunca ochii pe capul
Bampiriei, care îl împungea. Se trezi.
                  -Hei, hai odata, vine masina, nu vezi ce aproape e, ce ai?
Ai murit si înca traiesti? 
                  Ai murit si înca traiesti, are dreptate ea, am murit...Dar uite
masina, la dracu, ce aproape e.
                    -Stai acolo, dupa dîmb, stai acolo.
                  Iesi pe marginea soselei si facu cu mîna. Ce, sa nu
opreasca? Mai al dracu...
                  Masina a oprit, chiar daca i-a deschis usa din fata, se arunca
strategic spre celalte doua, se deschise a doua. E buna si asta,
astepta putin pe prima treapta, ca Bampiria... Un fulger galbui era
deja în partea din spate a masinii. Ce rapida e a dracu urecheata,
zîmbi hîtru, asta era buna de spioana.
                  Pornise masina, vroia sa se duca lînga catea.
    -30-                                                                                                                                  -Sa
traiti domn capitan, ce faceti? Mergeti la oras?
                  Hopa! Pastorul tigan Paul, fost puscarias, hot, violator,
acum popa babtist, ca de acolo îi cad ajutoare, calatorii în strainatate,
si poate o gratiere la urmatoarea calcare pe bec. Numai pe asta nu-l
vazuse pe ziua de azi.  E obraznic, subtil al dracu tigan.
                  -Stati lînga mine, îi arata lui Milica locul gol.
                  Nu prea îl tragea ata sa se aseze, dar ce sa mai faca, cel
putin n-are sa susoteasca si sa rîda pe înfundate, bucuros ca tu stii
ca el rîde de tine. Ia sa-l iau io repede sa n-aiba timp sa se
dezmeticeasca.
                   -Ei, ce mai face dumnezeu? Sa-i spun, comunici cu el?
Da-l dracu e prea prost sa înteleaga.
-Mai vorbesti cu el?
                   Tiganul ciuli urechile, stie urîtul ca e mai putin citit ca
mine, am mai vorbit noi si nu prea se arunca, ca-i apa mica cu mine.
                   Fals modest.
                   -Noi vorbim în fiecare zi cu Dumnezeu. El e în fiecare din
noi.     
                   -Chiar si în animale?
                  -Chiar si în animale, toate sunt creatiile Lui, întinde mîinile
ca si cum ar tine un glob în mîna. Vazuse un popa facînd asta la
televizor si-i placuse.
                  Milica îsi arunca privirea pe fereastra si avu noroc.
                  -Chiar si în cîinii aia, care se pompeaza?
                 Se puse tîmpitu pe un rîs nebun, tiganul vazu si el, se înegri,
asta la tigani ar veni un fel de înrosii, si atunci îi paru rau ca îl invita
pe grasul asta lînga el. Ar fi vrut sa fie rau, sa-l jigneasca, sa-l
umileasca, sa-l bata chiar, dar trebuie sa fie subtil, nu poate el ca
pastor, sa  fie mai brutal cu ceilalti, care îl cunosc. Cu altii, cu fetitele
pe care le plaseaza e alta poveste.
                 Milicu se uita în spate, Bampiria cu picioarele din fata pe
geam privea si ea la potaile alea. Perversa dracului.
                 -Ia zi, era vesel Milica, în care era dumnezeul tau, în aia de
primea sau în ala de i-o tragea? Iar se puse pe râs prostu dracu.
                 Taranii din masina îl priveau, vazura cîinii calarindu-se, dar sa
rîzi asa. Ia uite si la copiii aia, care arata cu degetu pe geam si rîd, de
parca vazusera cine stie ce. Tiganu cauta sa schimbe mersul
discutiei.
                 Dar nu tine. Ai vrut misto, stai ca-ti dau eu tie vrajeala.
-31-                                                                                                                                 -Mai
citesti biblia, pastore?
                 Tiganul dadu din cap.
                 Ai vazut ce scrie acolo la romani "Toti oamenii sînt pacatosi
fara deosebire" e, ce zici nu e asa ca e adevarat?
                 Tiganul încreti pielea de pe frunte.
                 -Da, cam lung, asa este. D-aia mi-am ales si eu meseria
asta, sa îndrept suflete.
                 -Meseria, îhî. Ia zi, nu era mai bine in Germania? Nu
ramâneai mai bine acolo?
                 -Era, dar vedeti dumneavoastra, cît poti sa stai si acolo pe
capul la frati, îmi mai era dor si de familie.
                 -Ce, nu puteai sa-i aduci si pe ei acolo?
                   Tiganul se strîmba.
                 -E greu domnu capitan. Cu nemtii nu e de glumit.
                 -Hai ma fi serios, nu se opun ei bisericii baptiste, tot ce vine
de la americani e bun.
                 Iar se strîmba tiganul.
                   -E greu, am stat trei luni, stiti, eu am lucrat ca sofer de
taxi.
                -În Germania? Ca sofer de taxi? Ce cunosteai strazile,
orasul?      
Tiganul se înegri si mai mult.
                 -E greu, am strîns ceva bani, mi-am luat si o masina, e
veche dar e buna, am mai pus si d-o parte, stiti, copii multi.
                 -Hai ma ca daca vroiai, ramîneai.
                 -Asta asa e, se strîmba tiganul.
                 -Cîti mai sunteti la biserica?
                   Se uita la Milica.
                  De am ajunge odata la Bucuresti, sa scap de el, si nu e
nici un tigan pe lînga mine, sa încep sa vorbesc cu el.
                  -Tot atîtia.
                 -Adica?
                 -25-30 de oameni.
                   -Mai e si baba aia batrîna, lungea cuvintele, mama lui Dibla?
                 Nu stiuse tiganul la care baba se referea, se gîndise putin.
                  -Românca? O nu, a murit!
Ia uite s-a dus dracu si ultima romînca dintre ei. Venise si nenorocita
ca o batea fi-su, s-o scape dumnezeu, si a scapat-o                                                                                                                                                                                                                       
-32-                                                                                                        
definitiv, ca si pa fi-su, care a murit rezemat în fund, lînga un pom în
gradina, cu jumatatea lînga el.
                  -Toti oamenii sînt pacatosi.
                  -Asa e, se uia nedumerit tiganul la el.
                  -Pa dracu" a zis ca spune adevarul si a murit nebun" tot
romani, capitolul 2.
                  Tiganul stia ca citise Biblia, nu avea ce sa comenteze, dar de
ce dracu spune asta, acum?
                  -Apropo, stii ce a spus Moise în pustiu?
                 Nu, nu stia.
                  -"Vai de voi! Ca de veti calca porunca Domnului, va veti
preface în serpi si de nu-l veti asculta, batuti veti fi ca cîinii".
                 Un "da" din cap si gura al tiganului. Cum de le stie asta pe de
rost, ca eu cît citesc din cartea aia, tot nu-mi intra în cap.
                 -Ehe, pastore, asa spunea si Pavel în scrisoarea catre filistini:
"Credeti, voi credeti, în Dumnezeul vostru, ca cui e frica de lup, nu
intra în padure", nu-i asa?
                Asa o fi fost, învatase si el ceva carte, dar acum, acum umbla
cu cateaua aia si bate cîmpul toata ziua, n-are familie, n-are nici un
capatîi, vai de capul lui, da-l dracu, e un nenorocit.
                Trecuse autobuzul printre cîmpuri cu porumb, tigani cu
lemne la centura, fiare vechi si cimitir, iar aici, la "Banditu'", tiganul
Paul coborî, sa ia mai bine metroul de aici. Cine stie ce mai spune
ala din Biblie, si eu trebuie sa dau din cap ca stiu, nebunu' dracu', vai
de capul tau de neispravit, nici femeie n-ai, labagiule.
                Zâmbi tiganul si iesi pe culoar.
                -Cobori aici?
                -Da, am treaba, si mi-e mai bine aici. Îi dadu mîna si dupa
ce masina opri în statie, coborî.
                Tiganu dracu! Se ridica Milica si se duse lînga catea.
                Urecheata îl întreba printr-o strîmbatura a fetei, Milica
raspunse tot printr-o strîmbatura. Ce sa vrea, un tigan nenorocit!
                Se deschisera usile la Big, erau în Bucuresti.
                Au luat-o pe langa chioscuri.
                -Ce dracu a vrut ala?
                Milica nici nu se uita la ea!
                -Pa dracu, vrajeala sparta, ridica din umeri,  un tigan
nenorocit.
Unde mergem? Cum unde mergem? În centru, îi raspunse                                                                                                           
-33-                                                                                                           
catelei. Cum? Simplu, luam metroul. Metroul? Esti nebun? Deloc! Ce
tu cînd bagabontai prin Bucuresti, nu ai mers cu metroul? Cateau îl
privi furioasa, nu-i face ei placere sa-i aduci aminte. Nu stiu si nu cred 
sa stiu vreo data daca a fost o maidaneza, ori a fost crescuta întro 
familie buna. Uite-o s-a si îmbufnat.
                -Ei, ce faci, nu luam metroul?
                -Stai sa bem o bere.
                Sa bem pa dracu, tu, nu eu. Bagi în tine toate porcariile, ca
într-un butoi.
                Au trecut strada, dînd peste cinci bodegi cu bere la halba,
una lînga alta.           
                                         Te-am adus acasa
                                         Cicalaca, Cicalaca,Cicalaca,  
                                         Nespalato, jegoaso, cocosato,
                                         Si ai intrat în casa,
                                                    Mi-ai mîncat tot frigiderul,            
                                                   Nesatulo, nehalito, bulangioaico,
                                        Cicalaca,Cicalaca,Cicalaca,                                                                                          
                                        Te-am pus în pat.                                  
Difuzoarele astea de la cîrciuma urlau mai tare ca la toti. Numai de-al
dracu a cumparat asta boxe asa de mari, sa-i umileasca pe ceilalti.
Nichito, m-ai supt de tot
   Nichito...
                  -Auzi Bampirio, Nichito, ce dracu le-a mai basit mintea si
la astia, ne-am dat dracu.
                  Fel si fel de oameni si cîini erau în bombele astea, unii
beau, altii priveau, chiar puteai sa manînci si mici daca vroiai, altii tot
asa, priveau. Mizerie, jeg, tumori, putoare, unui om normal si sa
priveasca l-ar fi durut, noi bem, mîncam. Pe Milica îl lasa rece
împuticiunea din jurul lui, îsi bau halba si o taiara spre gura de
metrou.
                  -Ce, atîtia cîini bagabonti umbla cu metrou, te ti si tu dupa
mine, si daca tine, tine! Daca nu, o luam pe jos, ori gasim altceva
pîna în centru.
                    Si era normal sa tina. Milica îsi plati cartela si s-au urcat
în el, directia centru, la Piata Unirii au coborît.
                  E, acum e acum. Greul începe. Sa vedem cum ne
descurcam.
Trebuie sa gasesc un loc mai ferit, uite aici, la capatul peronului,                                                                                                                       
-34-                                                                                                         
dupa coloanele astea. Cateau îl urma.  N-are decît sa astepte. Se
aseza în fund, privindu-l.
                  Umbla în geanta, scoase o toala rulata strîns, care tinuta
bine de un capat se desfacu. Sa moara cateaua de inima.
                    -Ce dracu, esti nebun? Doar n-o sa te faci popa acum!
                  Se îmbraca Milica.
                  Bine ca era mai larga. Ca daca era facuta dupa popa, nu l-ar
fi încaput niciodata.
                  Popa nu, calugar da.
                  -Aha, de aia ai traversat tu cîmpul de mine al preotesei.
                  Se lua dupa ea sa-i dea un sut în coaste .
                  -Te ia mama dracu! Bampiria se departa cîtiva metri.
                  Ar fi vrut sa se vada întro oglinda. Avea un sentiment straniu,
acum nu mai era un simplu civil, acum purta o uniforma, oamenii îl
priveau altfel. De, popa si militian beat, sar în ochi la toti, bine zicea
vorba veche. Se duse trist cu gîndul înapoi.
                  Cînd a mai simtit el sentimentul asta? Eram ofiter atunci.
Ce mult e de atunci!
                  -Stai sa scriu pe cartonul asta ceva,  care-l pescuise dintr-
un cos de gunoi.
                  -Cum sa-i dam numele?
                  Numele la ce? Se încrunta cateaua. La manastirea de unde
suntem si pentru care strîngem bani. Rasufla adînc. Asta  prea e de
tot, el calugar, bine, dar sa strînga bani? Pîna la urma tot e
bine, ca daca ma punea sa cînt la vreo flasneta, sa duc un carucior
cu vreun schilod, partener de afaceri, sau sa merg pe picioarele din
fata ori cele din spate era mai rau. 
                 -Mda... scria si vorbea, "Ajutati, schit sau mînastire?
Mînastire, suna mai bine, deci "ajutati mînastirea", îmi trebuie un
nume mai special, mai rasunator, sa ne mîngîie auzul, sa se bucure
cînd baga mîna în buzunar.
                 -Deci, "Ajutati Mînastirea Inalobosul de Sus, judetul Neamt,
demolata de comunisti, refacuta dupa Revolutie, aflata în mare
pericol de surpare din cauza vîrstei înaintate. Un ban dat noua, un
cuvant bun pe lînga Dumnezeu. Sa fiti... "
                 -Sanitari, zîmbea cateaua.
                 -Sanitari pa dracu, nu pot sa scriu asa ceva, nu. "Sa fiti
binecuvîntati. Sa va ajute Fecioara Maria. Amin! "
                 Ce buna ar fi o poza a ei cu fi-su în brate.
-35-                                                                                                                                                           
Se aseza la un colt pe vine cu cartonul în brate. Ce buna ar fi fost o
dracie d-aia pe cap, cum poarta popii, ciuperca, potcap, tichie
tailandeza, cum i-o zice, ar avea astia unde sa puna banii.
                 -Pe aia, arata crestetul capului, n-a mai pus-o pe sîrma,
doamna.
                 Cateaua apleca capul spre dreapta, apoi spre stînga. Tichie,
auzi tichie îi mai lipsea.
                 Treceau unii cu indiferenta, altii aruncau ceva maruntis,
altii îl puneau cu delicatete, se gaseau nebuni care sa faca pe
detectivii. De unde e, ce mînastire e asta, în Neamt nu exista asa
ceva. Nu mai vroiau sa plece, ar fi bine sa plece el, sa lase banii
acolo, ce mai, lume nebuna!
                 Sa cînt, am s-o fac si p-asta, ce efect o avea? Mai stau
putin si cînt, dar daca pleaca cateaua ma potolesc si îi cer scuze.
                 Cît sa fii trecut? O jumatate, o ora, doua , trei , cine stie,
timpul trece repede, iar neonul nu se zbenguie pe cer ca sa-ti dai
seama de ceas.
                 Se pregatea sa cînte, orice, dar numai din repertoriul
bisericesc, cînd îsi facu aparitia un calugar gras, slinos, chiar cu tichie
pe cap.
                 -Ce faci ma aici? Era nervos.
                 Milica îl privi. Ia uite cine a venit, un calugar, ce o vrea?
                 -Uite, încerc sa strâng bani pentru mînastirea pe care o
reprezint.
                 -Ce reprezinti tu, ma? Pe cine? Ia, ce mînastire e asta?
    An... Ia... Cartabosul de Sus, ce-i asta ma? Judetul Neamt. Nu
exista, esti un impostor, pleaca de aici sau te dau pe mîna politiei.
Era pornit rau de tot nespalatu, cu parul ala strîns la spate, ca
poponautii.
                 -Stai domne putin, uite la tine scrie ca strîngi bani pentru
mînastirea Vicovul de Dos, judetul Suceava. Calugarul întoarse
nervos cartonul agatat de gât.
                 -Tu esti din Suceava, ce stii tu despre mânastirile din Neamt?
                 Se agita si mai mult burtosul.
                 -Pleaca ma de aici, tu n-ai ce cauta aici, n-ai autorizatie, n-ai
nimic.
                 -Ce autorizatie?
-De la mitropolie, cum ce autorizatie? Ca strîngi bani cu                                                                                                     
-36-                                                                                                      
acordul lor.
                 -Ia da-mi sa vad si eu cum arata, ca sunt curios, poate, cine
stie, oi avea si eu una.
                 Asta a pus capac la rabdarea nespalatului, care încerca sa se
dea la Milica, dar...
                 -Ma, pleaca dracu de aici, ca daca nu te bat eu, pun cateaua
pe tine, ce nu e loc pentru toti?
                 Fierbea celalalt, ameninta, suduia, bolborosea blesteme,
transpirînd strasnic. Era mare ala din fata lui, dar cateaua asta care
mîrîie cu coltii ei este si mai hotarîta.
                 -Ai sa vezi tu, stai numai putin, ca vezi tu acum.
                 Se departa bombanind, scoase de sub mizeriile ce-l
acopereau un celular, si disparu dupa colt.
                 Se uita la catea. Ce sa fie si asta, nu stiu, se strîmba la el
cateaua, om vedea noi, prinse bine de mîna geanta. Treceau
oamenii, mai dadeau un ban. Îi strînse si pe astia, ca nu se stie, totul
e sa aiba o parte libera a gangului, cu Bampirica lînga el, care-i
acopera retragearea, nu-i era asa frica, sa încerce vreunul sa se
joace cu dentitia ei.
                 Cît sa fii trecut, 20 de minute, cînd îsi facura aparitia o haita
de calugari, calugarite, copii ai mînastirilor de orfani.
                 -Ba, da multi sunt ai dracu, numai cînd se strîng îti dai
seama de numarul lor. Erau nervosi, vociferau, se auzea, de bataie,
de  snopit, de mincinos. Sa-l omorîm!
                 Se apropiara cam mult, înca doi, trei pasi si-l cocoseaza
pe Milica.
     Cateaua mîrîia înnebunita, n-o bagara în seama. Atunci, jignita
profund, aproape plîngînd de desconsiderarea adusa, nu sari ca sa
sfîsie vreun anteriu, sa-i sperie, ci, se repezi si îi termina încheietura
mîinii unui nenorocit.
                  Acesta începu sa urle, nu era de gluma, sîngele siroia din
venele deschise, degetele erau facute ferfenita, nu se jucase
cateaua. Se oprira brusc.
                  -Criminalule, huoo, huoo, e turbat, omori lumea pe strada.
                  Se pornira canibalii. Era harmalaia dracu. Se uita lumea la ei
ca la circ.
                  -Ma, ce aveti voi cu mine? M-am asezat si eu aici, n-am
facut rau la nimeni.
                  -E locul nostru, n-ai voie!
-37-                                                                                                                                          
-Noi aveam autorizatie de la politie, tu ai? întreba o calugarita.
                  -Taci fa ca-ti dau una peste bot, îi spuse un calugar halterofil.
                  -Cum vorbesti tu cu o calugarita, cum îti permiti? Deveni
indignat Milica.
                  -Ce te bagi tu ma, e nevasta-mea, vezi-ti dracu de 
treburile tale.
                  Se potoli din mîrîit cateaua, asta o mira si pe ea, prea era de
tot.
                  -Tata, tata strigara doi pusti orfani ai mînastirilor, sa-i dam
cu sprei d-ala lacrimogen la catea, ca pe el îl batem usor pe urma.
                  Ai dracu orfani ai mînastirilor. Cît se cautara ei prin mizerii,
Milica si Bampirica o luasera la fuga mîncînd pamîntul, s-au luat putin
dupa ei, însa vazînd iar coltii catelii, s-au convins ca un huooo, e mai
sanatos, si mai zdrobitor, doar ei învinsesera, nu aia.  Vazând ca nu
mai sunt urmariti, au luat linistiti scara rulanta.
                  -Vad ca ai sînge pa bot.
                  -Da-l dracu, se linse linistita cateaua.
                  Peste putin timp au sa iasa la suprafata pamîntului.
                  Trecura Dîmbovita si printre case ajunsera la o biserica de
lînga Curtea Veche.
                    Nu stiu cum îi zice da poate ne stabilim aici, ce sa facem
aici? Biserica este închisa, lume nu prea. Bine. Hai mai sus, urcau o
panta usoara. Sa ne oprim la Cafeneaua Veche, închisa? Sa mergem
mai departe spre bulevardul larg, hai acolo, p...a ma-sii, ori la bal ori
la spital , acum ori niciodata.
      S-au asezat vizavi aproape de fostul "Împinge Tava" Rapid, acum
,mîncare de asta, rapida, americana, chiar lînga fostul magazin
Catalin, acum...
                  -Aici o sa dam reprezentatia pentru care ma pregatesc de
sase minute, o viata de om.
                 Îsi puse geanta jos, cateaua îl privi curioasa.
                 Reprezentatie? Ce reprezentatie? Ce mai are asta în cap. 
Ooo!!! Mare Ham Ham Zeu în ce m-am bagat!
                 Milicu tusi de cîteva ori, respira adînc, tinu aerul în piept,
pronunta un "a" prelung, rosti un "da" care concluziona tot si...
                                        -îti mai aduci aminte doamna
                                         Era tîrziu si era toamna
                                         Îti mai aduci aminte doamna
-38-                                                                                                                
Pe aripi galbene vioara
                 Si-i dadu el ce-i dadu cu "Îti mai aduci aminte doamna" dar
alte versuri nu mai stia, asa ca trebui sa schimbe placa.
                  Doamne Ham Ham Zeu, nu se poate, cu ce ti-am gresit, nu
ti-am dat eu osul promis, ce-am facut eu de ma pedespsesti asa rau,
plîngea cateaua. Asta nu poate sa ramâna asa, o sa ajung la
hinghieri, dracu cu coltii lui mari o sa ma ia, iarta-ma Mare Ham Ham
Zeu, dar de ce trebuie sa cînte, mai bine zis, sa mugeasca, ia uite ce
de lume s-a strîns la nebun.
                   Bampirica trecu strada si se spijini de zid. Îi venea rau.
                                          -Du-ma birjar, nu, mîna birjar
                                         Si du-ma'n  noapte
                                         Cît mai departe de aici
                                         Sa nu vad lumea,
                                           Du-ma birjar si
                                         Mîna-n noapte.
                   Nici p-asta nu-l mai  stiu, altul:
                   Se strînsera ca la urs, au iesit unii si la ferestre, prea era
mare panarama, nu ti-e dat sa vezi oricând un calugar  gras, cîntînd
asa cum crede el. Un putpuriu de succes.
                                         Printisorul meu,
                                         Eu te stiu mereu
                                         A,a,a,a (prelung, lautaresc)
                                         Te astept sa vii                    
                                         Printisorul meu.
                    Îsi faceau cruce, unii nu întelegeau ce dracu se petrece aici,
sa fie un nebun? Un artist? Un calugar dezechilibrat? Unu       
  scapat de la balamuc? Spitalul 9?
                    Si cum în România în momente d-astea se strîng destui,
începe mistoul, primii sunt tiganii, s-au pus în primele rânduri si au
început cu mistoul de Ferentari. Rîdeau de el, cineva a propus sa-l
strînga de gît toti, altul "sa-l batem cu pietre", un  gras "sa taca odata
din gura", deranja pe toti, dar toti deranjatii astia nu-si vedeau de
drumul lor, ci opriti îl priveau si-l ascultau iar un tigan tînar dadu pe
gura chintesenta celor ce locuiesc pe aceste plaiuri: "Sa ne pisam pe
el".
                    Era încîntat de idee, iar prin zîmbetele lor aprobatoare  se
vedea ca prinsese la toti .
                                         Obladiii, obladaaa,
-39-                                                                                                                      La, la, la, la,
la, la.
                     Nu se lasa Milicu, trecuse pe repertoriul international.
                    -Nu stie cuvintele, habar-n-are sa cânte, cugeta un tigan
cam la 20 de ani. Ce ne uitam la el? Sa vina politia sa-l ia, mai
repede, Balaceanca. Multimea rîdea, se desteptase în fiecare opinia
publica. Trebuie pazit sa nu fuga! Asta nu trebuie lasat în libertate!
Hei! Sa cheme dracu cineva politia, ca cînd ai nevoie de ei tocma'
atunci n-o gasesti.
                                           Locuinta mea de vara e la tara
                                         Acolo era sa mor
                                         Beat de soare si pîrlit îngrozitor,
                                         Viata ce aici palpita
                                         E lipsita de comfort octidental.
                                         Nu exista berarie si regie,                  
                                         Doar un hot de cîrciumar,
                                           Ce-are marfa prosta si-o nevasta,
                                         Ce se tine cu-n jandarm,
                                         Nu exista berarie si regie.
Stai ca le-am încurcat.
                                          Când ies pe drumul mare
                                           La plimbare
                                           Dau domol din coada
                                           Ale satului cirezi.
                    O stia mai bine p-asta, mai urla el cîteva strofe, dar tot
nu multumi multimea
                                     Cine trece-n Valea Seaca
                                     Cu hangerul fara teaca
                                     Si cu pieptul dezvelit
                                     Andrii Popa cel vestit
                                           Andrii Popa cel vestit,
                                     E haiduc si e vestit,
                                     Andrii Popa cel vestit.
                    -Stai, hotarît, stai, nu mai cînta!
       Brate puternice îi secara cunostintele muzicale, erau patru politisti
hotarîti.
                    -Hai cu noi.
                    -Vedeti, era multumit Milicu, ei sunt primii care au
recunoscut ca eu cînt . Bravo, va multumesc!
Multimea îl lasa sa plece, vocifera, ce i-ar fi tras suturi în                                                                                                                  
-40-                                                                                                                                              
cur. Acum striga un tigan: "Barem sa-i fii tras o palma peste cap", un
pumn, o geanta, da-l dracu da sifilitic, nebun, facut la bautura,
calugar? Pa dracu, un hot, a îmbracat o haina furata. Erau siguri. Si
vrea bani, asta vrea nenorocitul. Multimii îi parea rau acuma ca,
totusi, îl lasase sa plece asa usor. Daca ar fi fost mai multi hotarîti.
Uite, babutele astea n-au sa dea niciodata. Sa va ajutam sa-l legati?
Poate'i  scapam  vreuna.
                    -Nu, ne descurcam singuri, au plecat cu calugarul încatusat.
                    -Ce pacat, acuma vreau sa va fac un Beethoven, concertu' 4
partea a-2-a.
                    Rîdeau, huooo, nebunu dracului.
                    Au trecut peste patru benzi de circulatie, s-au furisat
printre masini, cazul era prea important si nu suferea amînare,
înjurati, bombaniti de soferii curiosi. Nu în fiecare zi vezi o fata
bisericeasca încatusata.
                     -Vai fiilor, stiti ca noua fetelor bisericesti, nu ni se pun
catusele?
                     -Taci dracu din gura ,îi spuse un sergent major.
                     -Puteam sa merg si asa, doar nu fugeam nicaieri.
                       -Taci ba, ca de-abia astept sa ajungem la sectie, spuse
un alt sergent-major, ce privindu-l cu jiind îsi pipaia bastonul.
                     O babuta se opri si se închina. Asta era prea de tot, sa
aresteze acum si popi? S-a stricat lumea de tot, dracu ne manînca pe
toti.
                      Au ajuns la Sectia 10, cea din spate de la Cocor, îl asezara
pe un scaun de la Biroul Paza si Ordine.
                      L-au lasat sa astepte ceva, cînd un plutonier-major îsi facu
aparitia si-l baga în seama.
-Ce faceai acolo?
-Cîntam.
-Cîntai? Pentru ce?
-Pentru ca îmi place, asa vreau eu.                                                       
-Ma iei la misto.
-Nu.                                                                                                            
-Esti calugar?
-Da.
-Unde?
-La mînastirea Ianolobosul de Sus.
-41-                                                                                                         
-Asta unde vine?
-Cum unde vine?
-În ce judet? Se enerva subofiterul.
-Aaa, în judetul Neamt.
-Exista mînastirea asta în Neamt?
-Da, exista!
-Care ti-e numele?
-Tacac Nicolae.
Buletin nu are la el, de ce? Nu l-a luat, l-a uitat acasa. Unde îi e
domiciliul? La mînastirea Ianolobosul de Sus, Jud….Bine, sa poarte
buletinul la el, ca si-asa o sa ia amenda pentru asta.
Milica ridica din umeri, asta e, o sa ia, o sa ia. Îi spuse parintii, data
nasterii, si plutonierul major pleca sa verifice. Nu putea sa nu-l
verifice, stia si el, doar facuse asta de multe ori, atunci de mult, cînd
era ofiter.
Dupa ce cascasera gura prin biroul ofiterilor, cei patru care îl
adusesera, se apropiara de el.
-Cum te cheama, ma?
-Tacac Nicolae.
-Tacac? Ce nume mai e si asta?
-Numele meu!
Aaaa, vorbeste la misto, are vrajeala în el, ia, sus în picioare. Drepti,
ridica un picior, stai asa, ha, ha, ha, rîdeau subofiterii. Da, pozitia
barza. Vrea sa fie bogat? Nu? Ei vor sa-l faca bogat, de aceea
trebuie sa foreze. Ia, sa se aplece si sa lipeasca aratatorul de la
dreapta de podea. De ce? Ca sa foreze petrol, sa devina bogat.
Trebuie sa se învîrta în jurul degetului, nu vrea sa devina bogat? E
jmecher, vrea bataie? Unul si scoase bulanul de la brîu.Pacat ca nu
pot sa-l mai puna pe macavela.
-Daca dai în mine, tip!
        Veselii subofiteri, care aveau chef de zbenguiala, dadura înapoi,
erau civili prin sectie, sefii nu plecasera acasa. Nu era bine sa urle
asta acum, dar o sa se întîlneasca ei mai încolo, spre înserare, sa
vada si popa ce înseamna un bulan pe spinare.
              -Al dracu, e gras, rezista bine la bataie, tot sa i-o dai.
         Sondoru' sef nu putu sa vada petrol scos de popa, si ce mai
forase si el în armata, si ce îi mai fericise el pe bibani. Pacat, dar se
întoarce, cît mai e pîna diseara? Ah, un bulan…si-l atinse nu prea
tare peste o buca. Milica
  -42-                                                                                                                  
icni, ce-i patru dadura fuga pe usa. Daca începe asta sa urle, nu e                                                                                                                                                              
bine.
               -Sa taci, ca daca nu, te omorîm diseara.
         Mai bine dadeam cînd îl aduceam.
              -Pe drum? Ce esti nebun? Ne vede lumea si ne reclama.
Taci dracu din gura.   Procuratura militara ne trebuie acum?
       Milica îsi freca partea lovita, cînd a venit plutonierul major. Era
suparat rau, îi reclama subofiterului care se pregatise sa-l ia la rost,
dar o lasa mai moale.
               -Vreau sa-i reclam pe aia, m-au batut, au dat cu bastonul în
mine.
               -Cine? Ei? Care din ei? Fir-ar ai dracu de tîmpiti, astia sunt
nebuni. Ce reclamatie mai vrea si asta. Ai rabdare!
               -Domne, nu exista nici o mînastire Ianolobosul de Sus, în
judetul Neamt, nici un calugar Tacac Nicolae, nimic, m-ai mintit?
                 -Eu sa mint? Cum sa nu fie mînastirea asta, cum sa nu fie,
este în munti, aproape de vîrful Luigabalul Mare.
                 -De unde dracu tot iei numele astea, parca esti indian, auzi,
pufni nemultumit, Luigabalul Mare.
                -Fiule, nu huidui numele Domnului.
    Celalalt se uita la el furios.
                -Toti suntem indieni, de acolo venim. Acum 2000 de ani,
dacii de acolo au venit si multe denumiri s-au pastrat intacte. De, ce
vrei, sînt munti nu prea calcati de piciorul omului, de aceea nu ai auzit
de el.
                 -Bine, bine, dar nu exista!
                    -Cum sa  nu existe, daca are sa verifice mai bine, are sa
gaseasca.
                     -Si asta e nume, Tacac Nicolae?                                                              
                    -Da, asta e!
    Aproape iesise din camera.
                       -Aaa, stai asa, subofiterul se întoarse.
                  -Stiti, tata mi-a pus numele de Tacac Vasile, dar mi-a fost
rusine de numele meu si l-am schimbat în Tacac Nicolae.
      Ce fata de om cumsecade facu el acum.
                     -Poate sa mai figureze la numele asta?
     Cînd l-am schimbat? Sunt cîtiva ani de atunci, nu-si mai amintea
cîti, dar sunt cîtiva.
       Pleca subofiterul lasîndu-l pe Milicu masîndu-si fundul.
                                                           -43-
-Înca mai doare, jigodiile dracu.                                                                                                                           
Dupa un 20 de minute, o jumatate de ora, aparu subofiterul.
                    -Tot nu e domne! Nimeni nu stie, nu a auzit de asa ceva, nici
numele tau nu figureaza. Asa ca o sa te bag putin la arest, pîna aflam
noi cine esti.
    Fu dus în arestul american, adica o cusca cu gratii ca la gradina
zoologica. Nu se fac acte de retinere pentru cei lasati aici. De fapt,
este purgatoriul spre arestul adevarat, o treaba total ilegala, dar care
se pastreaza si se foloseste, aproape în toate sectiile bucurestene.
Cei de aici, declasatii relelor, nu au sa reclame niciodata, pe asta se
bazeaza si politistii.
    Milica se trase într-un colt. Cam multi pe metru patrat, si numai
jegosi, betivi fara scapare, mardeiasi-încasatori, prosti si cretini.
     Se uitara la el cu o oarecare curiozitate la început, pe urma nu-l
mai bagara în seama. Aici nu se poate sa-i puna fusta aia în cap si
sa-l lucreze pe la spate, cusca e prea în vazul lumii, si daca  mai si
tipa bulangiul, te scoti de doi-trei ani pentru tentativa de viol. Trei
tigani, bastani aici de cel putin cinci zile, discuta aprins. Îsi dadura
însa seama ca zgomotul mare dauneaza cocoasei si reduc turatia.
Ce dracu probleme asa de importante or avea astia! Perfectionarea
furtului de gaini, profesionalizarea sutului de buzunare, ascutirea
ghearelor pisicii aruncate dupa cearceafuri întinse pe balcon?
    Un betiv care traieste în lumea lui, o javra gînditoare la anchetele
ce urmeaza, un nespalat cu damfuri mortale de par   la subsuoara, o
mica lume lenesa, guraliv tacuta si lasa. Parca tiganii sunt mai
valabili, astia oriunde se simt în largul lor, ziua de
mîine daca vine e bine, daca nu, nu. Totul trebuie luat asa cum e, iar
cel mai important e instinctul de supravietuire, ca si ala de futut ori de
furat. Cred ca pîna si în celulele Auswitzului, astia se babardeau în
bul, cîntau, jucau si sperau. Se spune ca toti ceilalti care erau
condusi catre moarte, se lasau dusi ca vitele la abator, tacuti si fara
împotrivire. Cînd nemtii au terminat experientele pe tigani si se
apropiau rusii, au hotarît sa-i execute. Atunci, simtind, tiganii au urlat
si s-au vaicarit toata noaptea, s-au opus, au încercat sa-i dezarmeze
pe soldati, sa-i ucida pe calai. S-or fi mirat nemtii, de ce fac ei toate
astea, desi stiu ca au sa moara. Raspunsul e în tiganul, care desi nu
are ce mînca si îi curge apa prin tavan, face atît de multi copii ca si
numarul îl pierde. Sapte, opt, doisprezece, cinsprezece, las sa fie, ca
o sa se descurce ei, important e ca tiganca sa aiba "caldura" si sa fie  
-44-                                                                                                          
disponibila tot timpul, iar ea, din acelasi aluat ca si el, e disponibila tot                                                                                                                
timpul si îi face placere  placerea.
    Uite la ei, nici nu se cunosc, dar discuta de parca s-ar afla la peste,
o sa mai treaca putin timp si or sa plece acasa, acolo unde ar trebui
sa fie cel mai bine, ca si cum nimc nu s-ar fi întîmplat.
         -Ce-ai facut popo? Ai mâncat toata coliva? Erau toti atenti acum
la el. Udurosului ce-l întrebase îi sclipeau ochii dupa un misto, si
acest trimis al Domnului pe pamînt era cel mai bun pentru asa ceva.
Tot vrea el sa se certe odata si odata cu Ala de sus, prea l-a oropsit
în viata, prea le-a dat la altii, si lui nici macar un codru de pîine alba.
Ce, el e prost? De ce trebuie ca altii sa aiba si el nu?
     Milica îl privi cu mila, urdurosul nu îl lasa, nu putea sa lase musca
sa zboare din plasa lui.
          -Ce faci ti-ai înghitit limba? Ce ai facut? Ai furat banii bisericii?
Te-ai cacat în altar?
      Rîdeau ceilalti, ce bine ca prinsesera un popa la centru.
            -Nu hulii fiule, ca Dumnezeu e sus si e pacat.
            -Da ce-ai facut? Ca nu te aduceau ei degeaba, grai un puternic
accent tiganesc.
            -Da, m-au adus, dar daca va spun nu stiu daca e bine. Nu, nu e
bine, lasa ca daca nu stiti e mai bine pentru voi.
     Deveni curioasa toata adunarea, ce secret sa aiba de spus asta?
Si asta cam asa e, ca nu prea aresteaza ei un popa pe degeaba.
            -Nu, nu pot sa va spun, e mai bine pentru voi.
    Ce dracu sa fie mai bine pentru ei, mai bine de atît? Binele asta sa
fie la dusmani, sa spuna odata ca prea îi tine pe jar.
               -Promiteti ca n-o sa spuneti mai departe?
     Erau de acord. Îi puse sa jure. Ce juramînt. Sa spuna odata ca ei
au sa-si tina gura.
             -Da? Bine, dar blestemul sa cada pa voi daca n-o sa va tineti
gura!
     Erau atenti, linistea nefireasca se asternu în colivie.
-Eu sunt popa în cartierul Rahova, pe strada Pucheni, stiti am o
biserica veche de vreo 200 de ani, o stiu unii, e buna. S-a mai
darapanat ea, a mai cazut tencuiala da pa pereti, dar e buna, se pot
face slujbe. Ei bine, acum vro saptamâna, noaptea, în timp ce
dormeam, mi-a aparut un înger în vis, care-mi zice: "Visarioane,
Visarioane, tu dormi si comoara sta închisa în biserica" mi-a zis el de
mai multe ori, dupa care a plecat. Cînd m-am sculat n-am dat                                                                                                                          
-45-                                                                                             
importanta, ce nu viseaza omul. Nu-mi spusese nici unde sa caut,                                                                                                            
asa ca mi-am vazut de treaba mea. A doua noapte la fel, dar acuma
l-am întrebat unde sa caut, el mi-a spus sa caut si a disparut. I-am
spus si nevesti-mii, care a zis sa nu mai manînc noaptea, ca s-asa m-
am îngrasat, ca d-aia visez urît si sforai.
      Ei bine, alaltaieri, cînd nu stiu ce facem eu prin biserica, eram
singur, a coborît încet din turla bisericii un înger care s-a oprit la
cîteva palme de cimentul podelii si mi-a tras cîteva suturi în cur. M-
am aruncat la pamînt, s-a uitat la mine si mi-a spus: "Ai cautat
tîmpitule?" Eram speriat, mi-era frica sa-l privesc. A repetat
întrebarea, mie, tot frica. A trebuit sa-i raspund pîna la urma: "N-am
stiut unde", "Peste tot, peste tot grasule". Ei bine cînd am ridicat ochii,
disparuse. Speriat, înebunit, am fugit acasa si i-am spus preotesii,
care l-a început m-a facut nebun, nu m-a crezut, dar cînd m-a vazut
hotarît, luasem un ciocan, sa bat cu el peretii, a venit si ea cu mine.
Am cautat toata ziua si toata noaptea. Si cum eram noi închisi în
biserica, ca încuiasem usile sa nu vina cineva peste noi, o caramida
a sunat a gol. Am dat tare cu ciocanul si ce sa crezi?? S-a spart si
am putut sa vad o caseta. Am scos-o eu, cu chiu cu vai, am pus-o pe
masa, mi-a luat ceva sa o descui, si ce sa vezi când am deschis-o.
Plina cu aur, cu cercei, inele, galbeni, o pusese popa dinaintea mea?
Altul mai de mult? Cine stie, dar nu asta ma interesa pe mine acum.
Cu nevasta-mea am facut curat, am astupat gaura      
cum am putut. De dimineata trebuia sa dau cu ciment, sa nu se
prinda nimeni. Am luat caseta si am dus-o în casa, ca eu locuiesc în
casa parorhiala, în curtea bisericii. A doua zi de dimineata am luat
ciment, am facut eu ceva, si pe moment rezolvasem treaba.
Pusesem si un steag împaratesc ca sa maschez unde cimentuisem.
                       Îl ascultau toti cu gurile cascate, în afara de betiv, ce
nu se trezise înca. Ce atenti puteau fi! Milica îi privi, trebuia sa
povesteasca tot, altfel nu mai putea avea liniste cu ei, aici.
                       -Am cîntarit, am numarat eu, ei bine, erau 15 kg si ceva de
aur, o avere, ce mai.
                       O avere?! Cum o avere, se întrebau si protestau ei, o
bogatie, nu o avere, îi pusese Dumnezeu mîna în cap.
-Mîna în cap, ai spus? Nu, nu cred, pentru ca aurul, banul  e ochiul si
scuipa de trei ori peste umar, celui fara nume. Ei bine, azi de
dimineata cînd m-am dus sa ma mai uit la caseta, ia-o de unde nu-i,
înnebunit dau s-o întreb pe nevasta-mea daca a pus-o undeva. Nici
ea                 -46-                                                                                                          
nu era acasa. Aproape am lesinat, îmi venea sa ma                                                                                                                                                                                                                             
omor, nu stiam ce sa mai fac. Cînd m-am pomenit cu niste militieni,
care m-au arestat si m-au adus aici.  De la ei am aflat ca ea fugise cu
caseta la protopop, ma pîrîse ca vreau sa fac ce vreau eu cu aurul.
Dar acuma nu mai erau 15 kilograme, ci o jumatate de kil. Protopopul
le-a spus politistilor sa ma tina aici, sa nu-mi dea drumul. Uite asta mi
s-a întâmplat. L-au privit tacuti cîteva momente.
                       -Nevasta? Auzi nenorocita.
                       Se înviorasera, erau de parere ca traia cu
protopopul,sau ca era doar o nebuna cu credinta ei cu tot, ca trebuia
spînzurata, omorîta. Dar unde era restul de aur? E sigur, e clar,
traieste cu protopopul, si-au împartit aurul, tu ai cazut de prost. Sa nu
se lase, sa-si ia un avocat.
                        -Cum îl cheama pe protopopul asta si unde sta? întreba un
tigan.
                          -În spate la procuratura militara, pe strada aia ce da
în piata George Cosbuc.
                        Întelesesera, stiau, acuma chiar stiau bine, cînd le
descrisese locul Milica.  Cum îl cheama? Onan de Vlasca si
Zimnicea, e cunoscut. Trebuie sa fii auzit de el. Murmurara ca da,
orisicum au sa-l auda, chiar sa-l si vada.
                        Se facuse noapte bine.  Acum scapat de grijile custii,
Milica duse mîna la stomac. O foame cumplita îi rodea pîntecul, slabe
sperante sa înghita ceva în noaptea asta. Ei, cei de pe arestul
american, cum nu figureaza ca arestati sau retinuti, nu sunt trecuti la
ratie, n-au dreptul la hrana.
                        -Hei, popo, ia vino încoace si tu! Subofiterul arata si spre
mai multi dusmani declarati ai sapunului.
                        El trebuia sa spele veceurile, scarile dintr-o cladire, iar
ceilalti plecara cu subofiterul.
                         Se apuca de treaba, îl pazea un sergent cu contract,
nu prea avea asta chef de el, îi ceru voie sa arunce apa murdara la
canalul din curte, lu' asta îi era indiferent. Milica ajunse la canal, se
uita în urma, sergentul se juca cu un radio cu casti, Milica tot se
departa cu galeata, o puse jos, sari gardul, calca pe ceva moale, gata
sa cada, dadu sa înjure.
                         -Erai sa ma speri de moarte, ce dracu faci aici?
                         -Ce fac aici? Da cu tine ce-i aici?
                         -E pa dracu, nu stie? Dezbraca repede haina                                                                                                                                                          
-47-
popeasca, o împaturi din mers si disparura dupa primul colt.                                                                                                                                 
-Ai stat acolo toata ziua?
                         -Da unde sa stau? Credeam ca nu mai vii, cel putin, nu în
noaptea asta.
                         -Noroc ca au astia de spalat. Lasa asta, mi-e o foame,
ceva de speriat, nu mai pot, as mînca orice, chiar si o pîine, ce buna
ar fi!
                         De unde sa faca ei rost de mîncare acum, la ora asta,
cînd si o pisica e greu de prins si în tomberoane nu mai e nimic de
mîncare. S-au învîrtit pe lînga o brutarie turceasca. Nu e rost de nimic
pe aici. Sa-i dea în cap unuia, sa-i ia banii ca sa manânce? Ajunge
iar în arestul american de unde nu stie daca are sa mai scape.
                         Geanta unde e? Ai luat-o?
                         Ce sa mai ia, a furat-o cineva, ce pacat, ultimii lor
bani s-au dus.
                          Într-un tîrziu, au obligat un aurolac pierdut de turma, sa le
dea bani de-o pîine.
                          În timp ce mîncau din ea:
                          -Lasa ca ala si-asa îsi lua bronz da ei, se droga si se
îmbolnavea si mai rau.
                          Stia ca, cateaua îl priveste cu dispret. Chiar de la un
aurolac turmentat de aburii aia, au ajuns sa fure?
                          -I-am facut un bine, cel putin e treaz în seara asta. 
                          Cateaua tacea. Sa puna mâna sa manînce si sa 

taca, ca pîinea asta nu le ajunge nici pe o masea, trebuie urgent sa
faca rost de alti bani.
                           Hai mai bine sa ne culcam, sa gasim un loc linistit pîna
dimineata, dar sa scapam din raza celor de la a 10-a.
                           Au trecut Dîmbovita. În metrou nu se poate, pe cheiul
apei nici atît. Apucara pe lînga tribunalul mare. Cît dracu sa mai
mearga în noaptea asta.
                              Condusi de întîmplare, el se aseza pe o banca
aflata în parculetul din spatele tribunalului. Nici un nenorocit n-ar
avea curajul sa se aseze aici noaptea, bezna te face sa grabesti
pasul cînd ajungi sa treci pe lînga el. Se întinse pe ea, iar cateaua pe
jos.  Cu ea care are nasul ala fermecat, nu-i era frica. Cine sa se
apropie, fara sa fie simtit?
                            Dimineata devreme îl zgîltîi cu laba.
                 -48-                                                                                               
-Hai, scoala! Ca se lumineaza bine si nu e bine sa fim                                                                                                                                                                                                                     
vazuti pe aici.
                            Se ridica în fund, trosni gîtul, lua haina popeasca ce-o
avusese sub cap si zgîndari ciuful dintre ochii catelei.
                            -Trebuie sa mîncam ceva, ca altfel e de rau.
                              Unde? Îl privea întrebatoare.
                            -M-am tot gândit, si n-avem decît sa mergem în
Ferentari, la cantina saracilor, acolo se manînca fara bani.
                            -E mult de mers?
                              Au pornit, n-au asteptat  nici tramvaiul, aerul de
dimineata îi înviora, era mai vesel orasul astazi, nu se simtea obosit,
ci numai flamînd. Numai de-ar gasi mîncare. Se duceau oamenii la
muncile lor, atîtea cîte mai erau, la ora asta paseau numai slugile
marunte, muncitori si caratori cu cîrca de o viata, femei sleite de
nasteri, necazuri si batai. Toti mîncatori de ciorbe la felu' unu, tocana
lunga la doi, si vodca sau rom la urmatoarele.
                          Nu era atent la numerele tramvaielor ce-l depaseau, avea
nevoie de drumul asta pe jos, una, ca uiti putin de foame, a doua, ca
prea e de dimineata pentru masa. Cît sa fi facut pîna acolo? Trei
sferturi de ora, o ora? Nu stie, ca nu s-au grabit.
                          Nu era nimeni la cantina, au ajuns prea de dimineata.
Încerca sa se intereseze de masa. Numai la usa a fost lasat. La 10.
La 10? Moare pîna atunci. Se ruga sa-i dea o bucatica de pîine, ceva
acolo sa omoare foamea. La 10. Acum n-au nimic sa-i dea. Acum se
pregateste mîcarea. Dar e trecut pe tabel?Pe tabel? Da, pe tabel,
numai cine e trecut, poate sa manânce, altfel, nu. Le

spuse ca nu e. Sta degeaba, n-o sa capete nimic. Coborî cele cîteva
trepte, dezamagit. Sa nu mai stea. Dar unde sa se duca? Are sa
astepte. Poate un om si-o face pomana din pomana lui si cu el. Sa se
plimbe, trece mai repede timpul.
Pe strada asta, la numarul asta, am avut o amanta. Era grasa, dar
era femeie, si mie cum îmi plac grasele, m-am simtit bine cu ea. În
curte nu era nimeni, si sa-l vada tot nu l-ar mai recunoaste. Ce bine
era cînd era ofiter. Au trecut pe alta strada, la un colt: Uite cîrciuma
asta, cît am mai baut si mîncat pa da moaca, cînd am fost ofiter.
Acum mi-e si rusine sa ma întîlnesc cu patronul. Cred ca el nici nu
mai m-ar recunoaste. Atunci eram ofiter, acum mor de foame. S-a
saturat de atîta umblat. Soarele nu spunea mai mult de sapte                
-49-                                                                                          
jumatate, opt. S-au dus în parcul din spatele blocurilor construite de                                                                                                         
nemti si au asteptat pe o banca. Milica adormi, visa ca înghite pui
fripti, pesti, iar vinul curgea rece. Îl trezi puterea soarelui. Trebuie sa
se fii fiert ciorba si tocana. S-au sculat si au pornit spre cantina. Ce
vremuri frumoase visase. Era coada, batrîni, tineri, copii, cu galetuse
în mîna, sufertase, galeti, se îmbrînceau, înjurau. Pe cine sa roage si
el, ca sa-i fie mila. Erau furiosi. Nu cred ca o sa ma bage cineva în
seama. Se sprijinii de copacul din fata, fericitii plecau învingatori,
încarcati ca furnicile. Ciorba grasa, tocana cu razele soarelui
stralucind în ea, îl înebuneau, cît ar mai fi mîncat. Îsi calca pe teama
si ruga o tiganca batrîna sa-i dea si lui o bucata de pîine, atît. Îl lua în
rîs, se uita dispretuitoare, si spuse celorlalti.
         -La munca nene, la munca, nu la întins mîna, îi arunca un tigan
tînar, vioi si fericit.
    Uite o babuta. S-o rog.
                   -Am familie grea, mîncarea e putina si trebuie sa ajunga pîna
mîine. Nu poci maica, nu poci. Roaga si tu pe altii.
                   Nu era chip, sa astepte totusi sa se termine de împartit si
poate ce-o ramâne, si-or face pomana si cu el.
                    -Îi vezi, cîta mâncare iau, cu galetile o cara, n-o manînca
pa  toata, o iau sa dea  si la porci din ea.
                    Femeia  care îi spusese alteia,în timp ce asteptau în
statia de tramvai, arata cu barbia spre cantina.
                    -Nu cred, cum sa dea la porci din ea? se trezi Milica.
                    -Da ma, da tu ce credeai ma? Privindu-l ca pe o gînganie,
de la distanta, îngrozita la gândul ca s-ar fi putut  atinge de el.
                    Se potoli furia si se duse la intrare. Oblonul fusese 
coborît.
                    -Va rog frumos, dati-mi si mie ceva, ce v-a mai ramas,
orice.
                      Nu-l bagara în seama.  Sa plece? Cum sa plece? Uite, le-a
mai ramas mîncare. Nu-i adevarat. Dau mîncare pentru porci si lui
nu-i dau nici o bucatica de pîine? A plecat si chiar rapid, una si
pusese mîna pe telefon. Sa ajunga iar la politie? Nu merita.  A luat-o
pe jos, împreuna cu Bambirica, înapoi spre Unirii. Unde dracu sa
mearga decît în Piata Obor? Acolo,  cel putin au sa fure si ei ceva si
au sa manânce. Tragea de pantaloni. Îl ranea mersul pe jos. 
                    Trebuie neaparat sa ma opresc undeva, sa ma spal.
-Sa asteptam într-o statie, sa luam un tramvai. Au luat si au ajuns la             
-50-                                                                                                    
Unirii. Îl ustura oribil, simtea carnea cruda. Nici nu stiu daca mai am                                                                                                                      
piele acolo.
                     -Pe banca, pe banca unde am dormit azi-noapte, nu mai pot
sa merg.
                     Ce sa aiba, îl doare ceva?
                     -Da, sunt iritat între picioare.
                     Cateaua se încrunta la el. Ce?
                     -M-am oparit între picioare ,îi spuse cu naduf.
                     De ce? Trebuie sa ma spal în fiecare seara, altfel ma 
oparesc tot.
                      Si nu era numai asta. De cîte ori pleca la drum lung, trebuia
sa-si dea cu trianicinolon ori tetraciclina, altfel era terminat. Grasimea
ca si pielea sensibila le mostenise de la aia batrîna, numai cînd se
gîndea la barbierit îl apuca groaza. Doua zile nu putea sa puna mîna
pe obrazul suferind. Asezat pe banca, cu picioarele rascacarate,
astepta miezul noptii sa se poata îmbaia în Dîmbovita.
                         -Du-te si tu si fa rost de ceva de mîncare, ca altfel
crapam aici.
                       Arata cu laba spre ea.
                       -Eu?
                       -Da, tu.
                       Nu protesta, si chiar asa, de mîncat tot trebuie sa
manînce ceva.
                       -Sa nu-mi aduci vre-un sobolan mort, ori tampoane de
vata, ca cu toate ca sunt bolnav, te alerg tot Bucurestiul.
                       Se opri si se uita spre el.
                       -Pîine, atîta vreau, pîine. Numai mucegaita sa nu fie.
                       Da multe mai vrei tu, pîine, numai pîine, parca asta   
s-ar gasi la fiecare colt de strada, o vrea si proaspata asta, daca se
poate sa i-o aduc într-o sacosa.
                        Se pierdu dupa coltul tribunalului.
O face asta rost de mîncare? Cine stie, cine stie ce nenorocire ori
spurcaciune o sa-mi aduca? Ce sa fac eu pîna atunci? Sa citesc, n-
am. Sa ma uit la ceva, n-am. Nu pot decît sa dorm, asta mi-a mai
ramas singura placere. Închise ochii, nu risca sa se întinda pe banca,
ca ar fi fost zarit de vre-un politist, si poate luat la întrebari. În cur, în
cur ca ceferistii. Sa se gîndeasca la lucruri placute, mîncare, nu, da-o
dracu, daca ma mai gîndesc mult la asta, înebunesc. Spurcaciunea
asta de stomac. Femei, cum o mai fi? Da-le dracu da jigodii, nici una               
-51-                                                                                                            
nu vine sa-mi spuna sa ma culc cu ea. Mîncare,                                                                                                                                                                                                                    
deschise ochii si dadu cu mîna sa arunce gîndurile pacatoase. Citit,
dar ce? Barem un ziar, de unde? De unde sa iau eu un ziar? Ochii îi
cazura pe un cos de gunoi aflat la marginea parcului, prins pe un stîlp
de iluminat. Nu, ba da, nu, ce dracu, am ajuns sa scotocesc prin
gunoaie? Da parca Bampirica se duce la magazin sa cumpere
mîncare? Sunt oparit între picioare, eee! Putin si am ajuns, n-o sa
mor din asta. Se tîrî pîna la cos, se uita în stînga, în dreapta, nimeni
nu-l baga în seama, scîrbit, cu doua degete împungea gunoiul. Nu
gasi nici un ziar, dar dadu peste o jumatate de eugenie. S-o manînc?
Auzi întrebare. Se duce spre banca. S-o manînc? Mi-e o foame…O fi
ea de la gunoi, dar arata bine. O mînca. Sa-i opresc si lui Bampirica?
Ce sa-i mai opresc? Mai rau m-a întarîtat. Dadu cu piciorul într-un
ziar, trecu pe lînga el. Un ziar! Da, în parcul asta mizerabil, cum sa nu
gasesti asa ceva. Bucuros, îl culese de pe jos si se sforta pîna la
banca. Ce dracu ustura si împuticiunea asta de carne. Nu gasi mare
lucru, numai prosti, numai… Dezamagit, rasfoi acele doua pagini ca
un automat. Mda, cînd citesc eu ziarul cel mai atent? Cînd sunt la
veceu, deci sa-l citesc ca si cum as fi la veceu.
                    Ia uite aici:  Cu ochii înlacrimati si sufletul pustiit de dor,
amintesc ca se împlinesc un an de cînd ne-a parasit fulgerator
scumpul nostru sot, tata, si socru, Alexa Morosan.
                                         Dumnezeu sa-i pazeasca în veci sufletul lui bun.
(a41250)
                    Ce fata are asta, zici ca… nu mai zic nimic, e mort acum.
                    Adresam…
                    Mos Calman, profund îndurerat…
                    Ia sa trec la altele.
                    Pierdut cîine(setter irlandez)
     Ha, ha, pierdut catea tîmpita cu urechi blegi, raspunde la numele
de Bampirica, are fata de, fata de…
       Începu sa rîda. Ia:
       Tînara instrumentista. Caut flaut.
                    Ha, ha, ha. Ia uite ba, alta:
        Bisexuala, sexul este meseria mea.
        Mama, cît e minutul, mai bine faci…
            Ia, altceva:
    Ghicitoarea Luminita, facatoarea de minuni aparuta la tv, pentru
calitatile…
                                                                                           -52-                               
Urîta tiganca.                                                                                                                                        
Ma numesc Elena din Rîmnicu-Vîlcea, si am avut probleme din cauza
raului, la un pas de despartire de sotul meu. Îi multumesc lui
Dumnezeu ca am cunoscut-o pe doamna Lucretia, de mi-a rezolvat
problemele în timp de 9 zile. Ma puteti contacta la telefonul 66762…
                    Proaste femei!
     Mirela multumesc ghicitoarei Roxana din Bucuresti, zona Dristor
pentru dezlegarea cununiilor, ghiceste trecutul, prezentul si viitorul…
Scoate argintul viu, împaca casnicii, vindeca impotenta.
       Da femei nu da?
   Si ajuta de reus….
      Ma, da proaste femei!
    Mai bine, instrumentista, auzi, caut flaut, rîdea în el, îi placuse
fraza asta, caut flaut, si nici nu e scump, cu banii pe un minut mi-ar
ajunge mie si lu'Bampirica, sa mîncam o saptamîna pîine. Cine dracu
o da bani pe asa ceva.
        -Ce faci ma, aici? În fata lui erau patru gardieni publici, furiosi,
care daca era întuneric, l-ar fi luat direct la bataie.
    Dadu din umeri, era nevinovat. Sa fii fost barbierit, hainele putin
mai spalate, l-ar fi lasat în pace. Asa…
          -Ia hai cu noi!
            -Unde?
           -Hai ma cu noi, vezi tu. Nu mai putem sa stam linistiti din
cauza voastra.
     Se ridica Milica de pe banca, mergînd înconjurat de ei. Sa stea si
sa ajunga din nou la o sectie, l-ar descoperi, l-ar închide, ce era el,
decît un evadat. Nu, nu, urla toata fiinta lui, nu, nu trebuia sa ajunga
la politie. Se uitau la el, cu privirea asta nevinovata de bovina
nedumerita, asta ar face tot ce i se spune, amarîtu' dracu.
Cât era el de mare, de gras, asa o lua la fuga Milica, de nici nu le
venira sa creada gardienilor. S-au luat ei dupa el, chiar unul, care
fusese campion la alegare, îl ajunsese din urma si-i aplica un bulan
pe spate. Nu-l simti, fugea grasu de mînca pamîntul. Strazi, pietoni,
masini, parcari, nimic nu-i mai statea în cale. L-au alergat mult, dar
asudati, respirînd greu, l-au abandonat. L-au înjurat  si îi  promisera
ca la urmatoare   lor întâlnire, va vedea el pa dracu.                    
Se opri Milica, nici nu îsi mai simtea inima. Ia uite domne, de ce sunt
în stare cînd sunt la ananghie ,ce repede alerg ,sunt                                                                                                                            
-53-                                                                                   
tare.Mama,mama daca ma prindeau aia, ma cocosau în bataie . Era
ud tot. Nu mai rezist, trebuie sa fac o baie,da,acuma ziua? Cum arat                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              
eu,
poate cad pe mîna altora si dau iar de necaz . Nu,mai bine astept
miezul noptii si fac atunci baie . Se aseza pe o banca, cît trecu? Ceva
timp se scurse. Bampirica,ce-o face Bampirica, daca a venit si nu m-
a gasit, o sa ma'stepte acolo? Sa ne pierdem? Ce fac,cum ma duc eu
pîna acolo, cînd aia sunt pe aproape? Ah , ce m-a lovit al dracu, a dat
cu sete, ce ma mai doare cocoasa. Îsi misca umerii,îsi roti
capul,trosnea ceafa. Nenorocitii dracu. Era devreme. Sa fiu cu ochii
în patru, pîna la noapte mai e o groaza de timp,de-aia nu e bine sa te
trezesti dimineata devreme,si ce e mai prost, e ca acuma nu mai sunt
oparit, acuma sunt macelarit între picioare. Nici nu îndraznea sa
atinga macar zona .
      Se uita în jur ,era în parcul Casei Republicii.
Nu-i venea sa creada,nici nu mi-am dat seama cînd am ajuns
aici.Brusc transpiratia îngheta pe el,aici sunt patrule,numai sa ma
vada si m-au si înhatat.Se ridica putin, mugind se lasa pe  banca,o
oala cu apa fierbinte îi cazuse între picioare. Îi dadura lacrimile de
durere .
Unde sa ma duc eu asa. Nici sa mai stau în fund, nu mai pot.Si ce tot
mi-e frica de politie ,de gardieni,doar am fost si eu politist.Barem
daca ar fi fost mai multi,mai vrednici,pute pamîntu  sub ei si s-au gasit
sa se lege toti de mine si nu am facut nimic. Arat urît ca dracu, si ce,
sunt atîtia care arata urît,tot poporul asta arata urît,nu stiu ,parca eu
atrag necazurile,ghinioanele,mistoul.Sunt mare,sunt gras,numai bun
de batut, ca altfel,m-ar lasa în pace.Sa plec?Sa mai stau pe banca?
Parca nu erau asa multi înainte pe aici,si toti,pe mine,n-o mai am nici
pe urechiata aia,m-o astepta saraca acolo,nu stie ce s-a întîmplat cu
mine, unde sunt. O sa ma-astepte, are sa plece?Poate a adus ceva
de mîncare,ia,sa fac o sfortare si ca un sarpe sa ma tîrasc pîna   
acolo.N-or sa ma mai astepte aia?Poate gasesc ei alt amarastean
sa-l bata în locul meu.
Se ridica,îsi trase pantaloni între picioare si porni. Parca asa e mai
bine.O simpla iluzie.Tragea de ei ca si cum s-ar  întinde,încercând
sa-i îndeparteze de rana oribila.Nici asa nu-i bine,o baie cu
sapun,sapun n-am, o baie cu apa simpla,tot e buna.
Merse ceva, cînd dintr-un colt , veneau în fuga cailor, calareti, care cu
sabile scoase, care cu arcuri. Milica ramase pe loc.Ochiii i se                  
-54-                                                                                      
bulbucasera instantaneu,nu-i venea sa creada. Ce mai e si
asta,circ,panarama,se toarna un film aici,tocmai astazi,cum dracu,în                                                                                                                                                                                                             
parcul asta?Se uita în jurul lui,nu mai era în parcul pe care îl stia                                                                                                                                                     
el,un rîu lenes si mîlos , curgea aproape de el. Statea în iarba grasa
presarata cu copaci, padure înainte si , ceva mai încolo în dreapta.
Mîrzacii albi, asta-i veni în minte , cine sunt astia ?Nu stiu,dar asa am
auzit în creier, mîrzacii albi?Groaznici trebuie sa mai fie.
   Astia vin spre mine, iar eu sunt, unde sunt?Nu stiu unde sunt,
visez? Se ciupi,cum citise el undeva,îl durea,în vis nu trebuie sa te
doara. Dar ce poate fi, ce-i asta, o anomalie temporala,prostii citite
prin almanahuri ale tineretii. Ochii i se bulbucara iar,vis,nevis,mai
bine fug,aflu eu la urma ce-a fost.Se întoarse grasu si capata o
asemenea viteza,cum numai frica de moarte te face sa alergi.
  Sunt încet,prea încet,unde sa ma ascund? În rîu, nu, pierd timp,ma
ajung aia din urma si sunt gata, fripturi. Înainte nu era nimic, dar
acuma este? Ce mai e si asta,porni si patrunse grabnic înauntru, o
ceata groasa, rupta pe alocuri,îl facu sa se opreasca.Ceva straniu îi
patrunse în oase,era moartea,se afla într-un cimintir.Cruci vechi
ciuruite de timp,iarba înalta pe mormintele bombate.Parca sunt într-
un film prost.Trebuie sa visez, asta e, dar nu ma intereseaza sa mor
în vis,ale dracu mai sunt si undele astea ale creierului.Daca mai stau
aici nu mai ies niciodata. Se întoarse si o lua la fuga.  Trebuie sa-i
dau de capat,pe acolo am intrat, pe acolo am sa ies.Mai bine mîrzacii
albi, decît moartea.Decît moartea?Mai bine moartea decît astia.Iesii
ca nebunu din parc,Milica dadu nas în nas cu gardienii publici cel
alergasera mai devreme. Nu mai avu timp de gîndire si daca e tot
pornit pe fuga astazi,ce rost are sa mai stea, ori sa umble
linistit.Gardienii suparati au pornit în urmarirea lui, strazi,
cotloane,intersectii ,trec pe lînga ei ca pe lînga tren.
Nu mai trebuie iertat iepuroiul asta gras, de data asta Cum dracu
poate sa alerge asa de repede umflatul asta?Se întreba campionul la
alergare.Sigur se dopeaza,dependent nenorocit.S-au dat batuti
gardienii , se opri si Milica cîteva strazi mai încolo.
Mama ,ce tare sunt,cine mai alearga ca mine! Începu sa plînga,era
însa prea transpirat ca sa simta lacrimile. De ce m-i se întîmpla
numai mie toate,si acum cînd sunt oparit. Ah!Ce îl mai ustura.Se tîra
ca rîma spre banca de la tribunal,unde trebuie sa astepte
Bampirica.Sarmana,ce m-o mai astepta ea,sarmana.Numai sa nu
mai dau nas în  nas cu aia, ori cu ailalti.Nici nu mai stiu de cine sa ma                 
-55-                                                                                     
feresc,aoleu, vai de capul meu.Ditamai omul,plîngea,am ajuns sa
bocesc ca un copil,tresar la orice zgomot,bine mai sînt,halal de                                                                                                                                                 
mine.
Mai avea de mers pîna în parcul tribunalului destul de mult, chiar
foarte mult pentru el,cînd alergase nu bagase de seama. Acuma,
baga si înca dureros de mult.
Era atent la colturi,nu le lua brusc, ci facea un ocol
prevenitor,oricînd,dusmanul e gata sa te înhate. Apucînd pe una din
strazi,nu dadu nici o importanta tiganilor tineri strînsi smechereste în
fata restaurantului Bumbesti.N-am baut niciodata în el, acuma vad,
ca a ajuns si asta pe mîna ciorilor,dar ce ,si pe vremea
lu'Ceausescu,tot unu d'asta trebuie sa fii fost sef.Ia
uitei,rîd,glumesc,glume d'astea de baieti de baieti, cum îsi spun ei ,
dispretuitori, însa  tot robi si fricosi au ramas în sufletul lor.
Grasul mergea pe trotoarul de vizavi, avea în el o strîngere de
inima,dar sa-i apara unu în fata,n-ar fi crezut.
Si asa se si întâmpla ,un smecher cu o geaca din piele cu guler de
blana, mestecînd guma si zîmbind în basini ,îi aparu în fata.
         -Ce faci, tataie?
   Milica se opri si îl privi.
   Bine.Ce putea sa faca,ceilalti rîdeau .
  Ce dracu vor astia de la mine,m-au vazut în starea asta si îsi bat joc
de mine,ia sa fii fost eu spalat, îmbracat curat,barbierit, se mai luau
de mine?
         -Hai cu mine ca am ceva pentru tine.
         -Ce sa ai tu pentru mine? N-am nevoie de nimic.
Tot zîmbind tiganul.
         -Asa vorbesti cu mine?Facea pe suparatul.
         -Auzi fratii mei,se adresa alora de pe celalalt trotuar,ce spune
asta.Baga mîinile în buzunar,le scoase pe urma.
         -Asa vorbesti cu mine,ti-am dat sa manînci,sa te îmbraci,si tu
,vorbesti asa cu mine.
Milica se astepta la orice de acum,mai bine sa fuga,ca daca vin si
ceilalti,cine stie ce iese.
            -Tu mie?
            -Da,ai uitat, ce esti beat?Trebuie sa platesti pentru toate,de
aceea esti sclavul meu.Fac ce vreau  cu tine.
    La asta nu se astepta.Sa fie sclavul tiganusului.Auzi ce i-a trecut
prin minte.
                                                                    -56-                                                 
Asta chiar daca nu a facut puscarie, a auzit si el de la fratii lui si îsi
ascute dintii  pe mine, are nevoie, pentru cînd o fi la bulau.                                                                                                          
Un singur lucru are de facut, sa fuga,nu conteaza unde,în fata ,în
spate,numai asa poate scapa.
           -Ce e ma cu asta?Întreba unu mai mare,iesit din restaurant cu
niste navete în brate,pe care le aseza în drum,lânga trotoar.
-E sclavul meu, îl arata pe gras,nu ma m-ai înteleg cu el,s-a facut al
dracu.
-Da-i în muie,sa vezi cum te asculta.
Rîd toti.
-Mai bine la muie, spuse unul.
-Da,merge.O suge normal.Numai bagati-l înauntru si îl aranjam noi.       
-Miroase urît,hoitu dracu.
-Lasa ba,ca la puscarie nu faci atîtea nazuri,o suge,ce mare lucru
face.E bun tot ce –ti pica, spuse ala mai  în vârsta.
Lu'Milica i s-au înmuiat picioarele,nu-i venea sa creada,si totusi astia
din fata lui sunt adevarati.
Numai sa glumeasca?Sau sunt perversi,puscariasii dracu.Sa ajunga
el asa,atunci nu iar mai ramâne decît sa se omoare. Fuga,asta e
salvarea.
Facu doi pasi în fata,tiganul îi tinu drumul,întoarse capul,si vazu ca
cei din partea cealalta vroiau sa-i taie calea.
Gîndea mult…Se întoarse si o lua la fuga.Ca era el greu,ca ala îi
ghicise gîndul, la si înhatat de haine,se zbatea Milica,arunca cu
pumnii în spate, nu era chip sa scape,aproape îl înconjurara.
Atunci,zvîcni odata puternic si hainele soioase îi alunecara din mîna
tiganului.Era sa se împiedice,dar nu avea voie , odata ajuns jos,
acolo ramînea. A luat el pumni pe cocoasa,l-au lovit în fuga cu
picioarele,l-au si alergat putin ,însa Milica, astazi, era un atlet cu
exercitiu,I se parea ca îi patrunde chiar si mai mult aer în plamîni.I-a
pierdut din vedere la primul colt,huiduielile si"prinde-l ma" nu iau
ajutat sa puna mîna pe el.Era mai linistit , însa respira greu.Ce-am
ajuns,Buda,ce-am ajuns.Fir-ar a dracu de viata.Ce-am ajuns!
Îl ustura înfiorator operatia dintre picioare. Daca diseara nu ma
spal,mîine,nu pot sa ma ma-i misc deloc.O s-o rog pe Bampilica sa-
mi faca rost  d'un sapun, din gunoi,de unde o stii , numai sa-mi
faca.Stia unde este,cunostea bine partea asta a Bucurestiului.S-o
cotesc pe aici , ia, pe aici, si…ce-o face Bampirica mea,ce m-o mai
astepta ea , saracuta.
                                                               -57-                                               
Picioarele l-au purtat prin fata Procuraturii Militare,aici, a fost
anchetat, nu  îsi aduce cu placere aminte.Niste nenorociti.                                                                                             
Întîmplarea,marea codoasa a timpului,îl scoate pe colonelul  Mihai pe
poarta procuraturii, Milica se opreste,n-ar vrea sa-l vada celalalt,mai
ales cum arata acuma.S-ar întoarce dar îi e frica sa nu dea iar peste
tigani. Trupul i s-a molesit, colonelul Mihai îl priveste.
Nenorocitu a vrut sa ma bage la bulau,ce i-am facut eu lui, nimic. S-a
dovedit pîna la urma ca sunt nevinovat, dar tot a învatat-o pe
nenorocita aia,sa-si retraga plîngerea,în loc sa dea el neînceperea
urmariri penale, ca fapta nu exista.Dintr-un singur foc m-a facut sa nu
mai pot da în judecata ministerul , ce m-a dat afara .Cica ea  m-a
iertat pe mine, ca tot eu sunt vinovat. Uite cum am ajuns,el dintr-un
ditamai capitanul, acum poate colonel, eu, eu alergat de toti,neiubit
de nimeni.
Mihai îl privi,întoarse capul,traversa strada si descuie masina.
Nu ma recunoaste!Nu ma recunoaste!
Extraordinar.Poate nu vrea sau poate nu ma recunoaste.De fapt ce
sînt acum,decît un simplu bagabont.O, Buda! De ce nu mai sunt eu
cel dinainte! Pleca mai departe,trecu prin deschiderea unui bloc,
traversa bulevardul si cum avu parcul tribunalului în ochi,se opri.
E,de aici începe teritoriul nebunilor.Mi-e si frica sa ma duc acolo,
acum. Dar, daca ma asteapta Bampirica.Strîmbîndu-si fata aia
pocita,tîrsia. I se parea ca înoata prin nenorocire,numai în romanele
proaste, poti citi fraze ca "nenorocirea plutea în aer",dar eu asa simt,
se vede ca traiesc într-un roman prost.
N-are cum sa apara obsedatii aia, ce, eu m-am transformat în drogul
lor,ce eu sunt jucaria lor?
Se opri,ochii i se bulbucasera instantaneu, era pentru a doua oara pe
ziua asta, cînd i se întâmpla asa ceva.În fata lui, gardienii îl
reperasera.Îi venea sa urle,îl enerva deja toata chestia asta.Da ce,
astia n-au si alceva de facut?
Este,este ceva de groaza.
Era prea suparat,înfipse unghiile dreptei în pulpa piciorului.Ceilalti, nu
schitara nici un gest.
Se întoarse si o lua la fuga,dar o fuga înceata, la palmares, nu venea                                        
nimeni dupa el,însa Milica fugea. Ehe!!! Sînt cineva,astazi am învatat
ceva foarte important , fuga  te scoate din orice necaz. Totul e, cît am
sa mai pot fugi.
Se opri lînga bulevard.Sa ma duc sa gasesc un loc pîna diseara,ca            
-58-                                                                                                              
nu am sanse sa ma asez pe banca mai devreme.Si gasi un loc,lînga
ghena de gunoi, din spatele unui bloc. Îi era frica sa adoarma, numai                                                                                                                                                     
sa se odihneasca putin.
Ce o face Bampirica mea,saraca,ce m-o astepta ea.Cîte griji si-o face
pentru mine. De abia astept s-o vad, imposibil sa nu-mi fi adus ceva
de mîncare . O trimit sa îmi aduca si un sapun, face ea rost, si dupa
haleala, la baie, ca nu mai rezist, dracu i-al meu, de nu ma spal.                                                                                                     
De adormit, tot a adormit si cînd s-a desteptat  era noapte. Pot sa
plec, n-or sa mai fie aia acolo.A!!!A!!! Era groaznica usturimea dintre
picioare, crezu prima data ca n-are sa poata ajunge pîna în
parc.Daca n-am sa plec de aici,sînt terminat, trebuie sa ajung
obligatoriu acolo. Si chiar ca trebuie! A pornit-o vai de mama lui,
carne pe carne vie,tragea de pantaloni, în sus, în
jos,dreapta,stînga,degeaba , usturimea îl seca la ficati.
Trece bulevardul.Nu e tîrziu de circula atîtea masini la ora asta.
Saraca Bampirica,ce o face ea saraca,ce m-o mai astepta.Sa se
gîndeasca la catea,la mîncare,la cine stie ce,numai sa uite de boala
lui. Avea parcul în fata,luminat pe margine,ca înauntru…
Patrunse în el,nu am mult si ajung. Putin mai linistit se lasa sa cada
pe banca,în jur, nimic , cateaua nicaieri. Cred ca a stat, cît a stat,
saraca, si, pe urma, a plecat. Ce ma fac eu acuma si totul din cauza
nenorocitilor aia de gardieni, uite noaptea le e frica ai dracu sa treaca             
pe aici, îi manînca babau,numai ziua sunt ei viteji. Am sa mai stau,
totusi. Vad ce este în noaptea asta, n-o sa mor eu de foame, sînt
învatat. S-o astept totusi pe Bampiria.
Dar baia,trebuie neaparat sa fac baie. E!!! Spre dimineata, poate vine
potaia pîna atunci. Ca de obicei, adoarme,n-ar rezista mai mult, si
mai ales noaptea, fara sa traga pe dreapta, pentru nimic în lume.
Tîrziu, se trezi. Se uita el  la cer, la stele, dar nu putu sa-si de-a
seama, c-am spre ce ora ar bate. Cateaua, tot nicaieri. Sa stii, ca
asta a patit ceva, de atîta timp si n-a mai venit, nu e bine. Nu era el
alarmist din fire , ci mai repede pesimist, toate pentru el începeau
cum începeau, dar sfîrsitul era întotdeauna, de rau.
Bampiria i se opri în fata,scutura din cap, Milica  îi venea s-o pupe,
tare bucuros era c-o vede.
-Ce faci,fa? Pe unde umblii,saraca.Ai fost de multe ori ieri pe aici? 
Te-au alungat aia din parc?
Cateaua întoarse capul spre stînga. Ce alungat,ce tot vorbeste asta.
-Nu,nu m-a alungat nimeni din parc.
                                                           -59-
Milica ciuli urechile.
-Cum nu te-a alungat nimeni, dar tu pe unde umbli ?                                                                                                      
Bampiria ridica din umeri, cum pe unde umblu?
-Da , pe unde umblii? Tu n-ai mai venit pîna acum, sa ma cauti în
parc?
Dadu din cap, nu, nu venise.
-Ai facut rost de mîncare? O bucata de pîine, îi arata cu palmele,
ceva mic, atîta, doar atîta, ai adus?
-N-am reusit, am cautat peste tot. N-am gasit nimic .
Milica se enerveaza rau de tot, se ridica în picioare, ridica glasul.
-Dar ce-ai facut tu, pîna acum? Unde ai pierdut timpul? Si eu, tîmpitul
de mine, îmi faceam griji pentru… pentru…Nici o  bucata de pîine
nenorocita, din gunoi, ceva. Îi dadura cîteva lacrimi. Ma alearga
gardienii , ma ataca mîrzacii albi, cimitir, ma alearga gardienii, ma
alearga tiganii, ma alearga gardienii… Si tu , si tu … îi întoarse
spatele si porni spre Dîmbovita. Cateaua se aseza în fund, se ridica
si porni încet dupa el .
Ce are ? Ce tot îi da cu alergatu, cu cimitiru, cu mîrzacii albi, ce dracu
mai sunt si astia, înteleg sa-l alerge gardienii, dar aia , albi, ce-o mai
fi? Era distrus Milica, se simtea tradat ,  o stare normala la el, însa,
de Bampiria? N-ar fi crezut-o în stare,dar uite ca se poate. Si eu , îmi
faceam griji pentru ea, eram sigur de mîncare si , acum vream sapun,
vai de capul meu, idiot , idiot am fost , idiot mor, încredere. Ha!!! Vai
de capul meu!
La Dîmbovita se dezbraca si intra în apa, era cam rece, dar nu-l mai
interesa asta. Se spala, se scufunda. Ce fac eu de sapun? Si gasi
ceva,lua pamînt din jurul unui copac si amestecat cu apa se
transforma într-un noroi , numai bun de spalat .
Hainele,sa nu le uit , fie ce-o fi , trebuie sa le spal si pe ele. Se chinui
sa le noroiasca , le spala, le noroii din nou, ajunge .
Le întinse pe malul de ciment,   dupa ce le stoarse bine, stia ca tot pe
el au sa se usuce, mîine pe zi. De m-asi îmbolnavi si a-si muri odata,
ca viata asta, numai nenorociri mi-a adus. Statea cu ghenunchii
strînsi la barbie,  dezbracat  , de sus Bampiria îl privea, mai era putin
si are sa se lumineze din nou .
Se ridica greu , usturimea nu l-a lasat , se îmbraca ,urca alene pîna 
sus si-o  lua batrîneste spre Unirii. Aici, coti spre stînga, înspre   
 
 
 
 
-60-
 
Sfîntu Gheorghe, vroia  sa ia  un tramvai care sa-l duca la Obor.
Cateaua în urma lui nu încerca sa se apropie deloc de el. De  ce era
suparat, ce putea sa faca ea, da,mai bine îl las sa-i treaca toanele
astea. Of,! Alt tramvai în viata mea, ia ,sa stau aici în spate , si ,  sa
nu-l pierd pe dobitoc din ochi, ca daca-l pierd, nu cred ca am sa-l mai
gasesc în orasul asta mare.
Ce or fi astea de au plecat astea asa de dimineata de acasa,
bucatarese, femei de serviciu, da astia, instalatori, centralisti termici.
Au mai schimbat un tramvai, care alerga spre Obor, tara tuturor
amarîtilor si tiganilor din oras.
Am sa ma dau jos aici, lînga magazine. Cateaua tot în urma lui. Are
sa-i treaca, cît o sa mai fie asa umflat, trebuie sa-i treaca pîna la
urma. Au luat-o pe lînga magazine, si s-au oprit în parc, era prea
devreme, însa micii negustori de nimicuri vechi si mizerabile,
ocupasera cele mai bune locuri de mult . Am sa stau si eu pe  banca,
n-am facut rau la nimeni si daca deranjez pe cineva, am sa plec.
Bampiria se culca la un capat al bancii.
Forfota nu conteneste în piata Obor pîna la doua – trei noaptea,
urmeaza putina liniste,  pîna în jur de cinci, cînd încep sa apara
taranii cu marfa,ce alearga înebuniti de cum se deschid usile
marfarelor sa prinda o taraba libera. Apar si maturatorii ce încearca
sa mai ia din gunoiul ramas.
Milica se trezi, se ridica într-un cot si privi înapoi spre piata, era totusi
întuneric, închise ochii .
Ar fi mai bine sa dorm  , n-am nimic de facut pîna se lumineaza de
ziua, uite si scîrba asta, este aici, m-a urmarit bagaboanta peste tot ,
ea crede c-o iert , laso, da-o dracu, sa stea în spate ,acolo unde îi e
locu , catea nenorocita.
Iea, ma mai doare , da , tot ma ustura între picioare . Nu stiu ce o-i
face, trebuie neaparat sa fac rost de un tub de tetraciclina, sa ma
dau, ca altfel am îmbulinat-o. Dar de unde sa fac rost de bani. Nu
stiu, am sa gasesc ceva astazi sa fac rost de bani? Poate sa car saci
în piata cu cîrca, dar ma ustura al dracu între craci. Pot sa fur, sa
tîlharesc de la cineva, cît sînt eu de ghinionist sigur iar ajung la politie
si acum nu în arestul american, ci direct la arestul ala adevarat, cu
rechini. Adormii într-o dilema, poate somnul sa-i dea raspunsul                                                               
-61-                                                                                                  
asteptat,poate la altii, la el poate pe dracu.
Cateaua era atenta. Nu doarme asta, ce-o avea în minte, cacat?                                                                                                                                             
Cam atît!
Era destula agitatie în jur cînd s-a trezit brusc si a ramas în fund pe                                               
banca.
Cateaua era tot la capatul ei facuta covrig , privind lumea ce se agita
nebuneste . Era aici un loc unde se vindeau toate prostiile din lume,
toate vechiturile si mizeriile posibile.
S-a dus dracu parcul asta, s-au cacat si  pisat astia peste tot.
Sa manînc ceva si neaparat, dar neaparat sa-mi iau tetraciclina
pentru opareala, ca nu stiu daca mai pot pleca.
Cateaua se ridica, scutura blana de cîteva ori si disparu în piata.
Oare unde pleaca nebuna asta, ce are ea în capul ala sec? Tot
suparat sunt pe ea, nemernica, îmi urla stomacul de foame.
Ia uite , ce-o avea în gura?
Bampirica veni lînga el si îi lasa în mîna marul pe care îl aduse. Milica
îl sterse de bale si aproape îl înghiti. Bun. Se uitau unul la altul. Ca sa
manîce, trebuie sa se ridice si sa plece prin piata.
Am nevoie neaparat de niste bani, de unde dracu sa fac rost, sa
cersesc n-am cum, sa fur de la cineva, dar de la cine. Sa ma misc
totusi. Merse cîtiva metri si se aseza pe un parapet ce strajuia drumul
din interiorul pietei.
Trecu pe lînga el un boschetar.
Un aurolac, asta e, asta n-are cui sa se plînga. Dar o avea bani? Si
cum dracu sa-l haiducesc, ziua în amiaza mare, sa-l urmaresc, ca de
aia am fost politst si cînd îl prind la înghesuiala , hopa, pe el, cateaua
îl aranjeaza si ea imediat.
Ia uite, asta ar trebui, ca fura, cerseste , spala parbrize la intersectii.
Îl ustura între picioare, dar îl urmarea prin piata. Si avea aurolacu
dracu un traseu , numai de furat si sutit se ocupa. Lua dupa tarabele
taranilor ca de la el, pe tigani îi lasa în pace . Ca o fura, daca îi
supara .Nu trebuie sa ma miroasa, dar cum dracu sa-si dea asta
seama în aglomeratia asta.
Bampiria în spatele lui nu întelegea ce vrea grasu cu aurolacu .
Sa vedem în ce belele mai intram .
Urmaritul nu avea intentia sa se învîrta la nesfîrsit prin piata, usor ,
usor a iesit din ea si se duse catre bulevardul Ferdinand . Ah , ar
trebui sa actionez, dar de fata cu toata lumea ? Ce sa-i fac , ce sa-i
fac ?
                                                     -62-
-Musca-l , musca-l, pa el !
Cateaua îl privi nedumerita.                                                                                                             
-Musca-l, sa nu ne scape, si baga-l pe strada aia la dreapta, acolo nu
ne baga nimeni în seama. Hai du-te !
Dadu din cap ca nu întelege treaba asta , dar se repezi la nespalat  si
nu-l slabi , pîna ce asta nu o lua la dreapta . A încercat sa de-a cu
pietre în ea, sa blesteme, s-o loveasca cu piciorul , n-a tinut nimic,
mai mult , potaile aflate în zona , cine stie ce au crezut si s-au luat si
ele de aurolac.
Milica a venit rapid si i-a dat un pumn în ceafa.
-Da ma banii , ca te sparg.
Aurolacul îl privea prostit. Ce bani?
-N-am nici un ban, nene. Lasa-ma  în pace, ca tip.
Si era o harmalaie ca se auzea si de la drac-în praznic.
Ah,trebuie sa termin repede.
-Musca-l,daca nu da banii.
Se forta el aurolacul sa scape,dar cu nebuna agatata de picior este
greu.
La cotrobait si spre surpriza lui a gasit ceva.
Gata, trebuie sa fugim ca si asa am stat cam mult.
-Lasa ca vezi tu, grasu dracu , ce-o sa patesti, te spun eu la baieti, te
cautam noi si da nu ti-om lua glanda,sa  nu ne spui noua pa nume.
Plîngea boschetarul,îl durea si piciorul, ramasese si fara bani,tot ce
furase din piata se risipise pe jos,cînd i s-a tras de tricou.
Era departe Milicu acum, intrase deja în farmacie sa cumpere alifia.
-Afara,afara,n-am nimic,nu-ti dau nimic, scoate cîinele afara. Tipa
farmacista ca scoasa din minti.
Se blocase Milica.
-Ce-am facut, doamna?
-Nu-ti dau nimic , nu primesc aurolaci, iesi afara. Uite, citeste anuntul,
daca stii sa citesti.
Scria într-adevar de aurolaci,hoti, cersetori ca nu au voie în
dugheana ei.
-Dar eu am venit sa cumpar, uitati banii.
Se mai potolise nebuna. Primii banii si îi dadu alifia.
-Sa stiti ca stiu si sa citesc, iar eu nu sunt boschetar, eu sunt sarac,
ceea ce este o mare deosebire.
-Da , se vede . Se uita la el farmacista ironic.
Ce ar mai lovi-o si scuipa-o, dar oamenii se uitau la el ca la un                                                                                                               
-63-                                                                                                            
gîndac. Iesi. Acum sa fac rost de un loc unde sa îmi dau cu alifie
d'asta.                                                                                                             
Clocotea sîngele în el. Ah !!! Nenorocita dracu, ce ti-as face eu tie .
Deja îi stricase ziua . Nenorocit  am fost toata viata, nenorocit sunt si
acuma, vai de capul meu.
Îi mai ramasese ceva bani.Dupa tratament trebuie sa cumpar ceva de
mîncare, ca altfel crapam amîndoi, atît eu cît si urechiata asta
blanoasa.
S-a dat dupa un colt si si-a dat cu alifie , stia ca are sa-l mai supere
putin dar îi trece pîna la urma.  Sa ia ceva de bagat la ghiozdan . Si a
luat salam cu pîine, din ala ieftin ,  mai mult, ca sa le ajunga la
amîndoi.
Sa mai fac pe suparatul putin , sa mai tin la respect putoarea asta ,
ca prea si-a luat-o în cap, pe urma…
Bagau grupa mare la foale, îl dureau falcile pe Milica de cît a
mestecat, se simtea satul . Ar merge o bere , dar mai bine sa
pastreze banii,  ca nu se stie . Se uita la ea . Hai o bere, ca n-o fi foc.
Si îsi cumpara una ,daca ar fi baut si cateaua,  i-ar  fi luat si ei una,
dar ea a baut apa de la tîsnitoare, nu îi placeau alcoolicele , chiar
daca era berica, apa , apa era cea mai sanatoasa .
-Sa vedem ce este prin piata si poate facem rost si de niste fructe,
vitaminele întotdeauna fac bine la stomac , te mentin tînar si ai un
tonus bogat .
Bampiria se uita la el.  Uite al dracu cum îsi bate joc , tonus bogat , el
nu se poate caca de foame si îi arde de vrajeala. Si asa tot de pe jos 
o sa facem rost de ceva fructe stricate.
-Si daca sînt de pe jos, stricate , tot tonus d-ala ai, si cu putini viermi
sa  îl ridice mai mult?
Milica se lua dupa ea sa îi traga un sut.
-Si putin praf…
Cateaua fugi printre tarabe.
-Ai, cateaua dracu , de te prind îti elasticizez de tot urechile alea.
S-o iau în stînga, asa, sa-mi cumpar un strudel cu mere, e bun, n-am
mai mîncat de mult asa ceva , este si ieftin are si gust de
chimicale,exact ce îmi trebuie. Ia uite , tablouri , si cîte sînt!.
Pe grilajul unui magazin erau expuse tablouri.
Îmi plac, au gust , nu ca alea de gang, sa întreb cît costa , dar ce sa
fac eu cu ele? Doar sa întreb .
-Cît costa tablourile?
                                                            -64-                                                          
Unul cu parul lung se uita la el cu sictir .
-Ce sa faci tu cu ele,ma, nene.Vezi de treaba ta, ca astea nu sunt de                                                                                                                                                         
mîncare sau de bagat în vena, îl repezi un tigan cu o sapca alba.
Milica se dadu cîtiva pasi înapoi intimidat.
-Îti place arta?Împunse cu barbia aerul,pletosul .
-Lasa-l Giusepe, ca nu stie el cu ce se manîca astea.
Milica se  dadu cîtiva pasi înapoi.
Ce tot face asta , ce vor astia ? Cateaua asezata în fund lînga
peretele de tabla al unui magazin , se uita la ei .
-M-am uitat si eu , doar n-am facut nimic, spuse Milicu.
-Ai vazut Adriene , doar s-a uitat si el , îi spuse pletosul tiganului,
iubitor de arta, dupa care intra într-o magazie.
- Lasa-ma nene, ca toti ne pricepem la toate , dar nu întelegem nimic
, îi replica tiganul .
Milica ramase acolo privind tinta la tablouri, îi placeau .
-Da-mi si mie o rosie, barem un castravete , un tigan ciung se ruga
de o taranca , care nu voia nici în ruptul capului sa-si faca pomana cu
el. Tot îl trimetea la munca , la sapa , nu la întins mîna.
Se dezlipi de lînga taraba si pleca prin piata . Ce am facut? Ce le-am
facut ?Ca am întrebat cît costa, trebuiau sa se lege de mine , sa ma
ia la misto? Ca sînt îmbracat asa si ca sînt nespalat, cu barba,
neîngrijit si jegos, n-am voie sa mai întreb nimic?
O mîngîie pe crestet pe Bampirica, care dadu din coada. Asta e la
noi, la cîini, cum ne alinta, cum dam din coada , bucurie mare,sîntem
niste animale proaste, care nu trebuie sa avem încredere niciodata în
ei, doar ei umbla cu blana noastra în picioare , nu noi , nu trebuie 
ajutati cu nimic.
Ia uite saraca, ce da din coada, se bucura si ea , este singura în care
pot sa am încredere.
-Ia asta în spate , un tigan hotarît îi arata un sac.
- De ce ?
-Cum ma de ce?Hai la munca, nenorocitule, ce vrei sa manînci fara
sa muncesti ? Era hotarît tiganul sa-l oblige sa care sacul .
Milica mari pasul .
-Hei , firati ai dracu de aurolaci, puturosii dracului , striga tiganul dupa
el .
-Ce este ma? Îl întreba nevasta-sa, o cioara grasa.
-Aurolacii dracu , nu vrea unul sa munceasca .
-Lasa ma , ca este destui , nu vezi ?Este plina piata da ei . Gasim                                                                
-65-                                                                                                            
destui.
Nenorocita este si viata asta de bagabont, toti te huiduie, la nimeni nu                                                                                                                                                          
îi este frica de tine . Ehe !!! Cînd eram eu ofiter, ce vremuri , si ce
mult e de atunci .
O mîngîie pe crestet pe catea, aceasta mîrîi, dar Milica nu baga de
seama  , privea înainte fara tinta , fara sa vada nimic .
Se plimbara printre cei care vindeau toate nimicurile dintr-o casa, de                                                                                                                                                                                                                                                                                                                
la chiloti pîna la sare de lamîie. Agitatie , nebunie , bine pazit totul ,
ca sunt multe guri flamînde prin jur . Chiar sa nu ne capatuim si noi
cu o eugenie, ceva acolo.
Milica îi facu semn catelii  sa execute ceva , aceasta se uita la el,
grasul dadu din umeri, stia explicatia , este încet , obez, chiar urît, de
pagubos ce sa mai vorbim si de îl prind astia, îl cocosaza cu bataia,
asa ca trebuie sa se descurce singura.
Ea e un animal si se poate strecura mai bine si mai repede. S-a
saturat de scuzele lu'asta. Dar ce sa faca, trebuie sa se descurce
singura, ochii un fraier mai spre iesire si înfascînd  doua –trei pachete
de eugenia fugi catre grasul care o astepta la intrarea într-un parc.
Au tipat dupa ea , dar s-a dus dracu de n-a mai putut sa o miroasa
nimeni.
S-a împartit frateste prada si din nou în piata.
-Ia asculta fa, ce dracu ne tot învîrtim noi p'aici , asa fara nici un rost,
hai mai bine sa plecam si om vedea noi.
-Unde?
-Om vedea noi, ce dracu ne pica mucul la piata asta nenorocita, mai
dam o tura dupa ceva haleala si pe urma la tramvai si top în partea
noastra a Bucurestului, acolo , în sud, mai aproape de casa,
cunoastem mai bine traseul.
-Si de ce mai mergem în piata, acum?
-Sa furam ceva de mîncare.
-Adica , sa fur eu. Milica lua fata de milog.
-Da, stiu, tu esti gras, încet în miscari si daca te prind aia te rup în
bataie. Eu sunt catea, animal si …
-Bine, taie aerul cu mîna , hai sa mergem si mai lasa trompeta aia,
ce, nu este adevarat?
-Ba da, este prea adevarat, spuse satula Bampiria.
-Uitei, ei sunt, erau din nou în piata, cînd aurolacul batut  arata
tovarasilor lui, perechea om – animal.
Milica se opri, erau multi ai dracu, o hoarda, nu gluma, de unde s-or fi         
-66-                                                                                                        
strîns atîtia?Ma nene, da multi sunt! Nici cu zece Bampirii nu le faci
fata, daramite cu una. Si rai, razbunatori , ce îi promiteau lui Milica, n-                                                                                                            
ar mai fi mîncat asta cu gura, niciodata, si de fund , iar fi fost scîrba
sa-l duca si la veceu.  O luara la fuga .
-Bampirio,  hai tata ca ne manînca barbarii.
Si nu era de gluma, fuga si fuga, printre oameni, tarabe, îi haituiau
aurolacii ca pe iepuri. Au ajuns la tramvai, l-au depasit, au luato pe
Calea Mosilor si tot fuga si iar fuga.
Astia n-ar trebui sa alerge asa repede, ca duc o viata de cacat, cu
mancare cînd apuca, dorm prin canale, da uite viteza pe unii din
ei.Se uita ingrozit Milica înapoi, îi ajunsese inima în gura, ficatul putea
sa explodeze, nu îl mai interesa acum , nimic decît  sa tina pasul cu
cateaua asta din fata, ca altfel e de rau.
Pe Republicii i-a pierdut pe nenorocitii din spatele lui, se opri lînga
fîntîna si îsi sprijini  mîna de un copac, îi venea sa lesine, asa parca
nici gardienii nu l-au alergat. Era lac de transpiratie, îl dureau
picioarele,  plutea si nu mai putea gîndi. Se lasa pe o banca,
asteptînd  sa-i revina respiratia. Închise ochii si întinse bratele pe
banca, adormi putin, dar se trezi speriat, se uita în jur, nimic rau ,
cateaua era lînga el. Sa mai stau putin  si sa ne caram de aici, astia
pot aparea oricînd, iar sa mai alerg nu mai pot.
Într-un tîrziu se tîrî pe strazile alea vechi, care dau pîna la urma în
Victoria Socialismului.  Ia uite, curge transpiratia de pe mine da parca
sunt cîine.
-Cum e , ce faci ?
Cateaua îl privi, ce sa faca, cînd nu alearga, merge sau fura, numai
în nenorociri o baga asta. Si ma întreaba ce fac.
-Duc viata de sportiv , ma pregatesc pentru olimpiada.
-A cîinilor sau a aurolacilor ?Întreba încet el, nici glas nu mai avea.
-A fraierilor fugariti, ca daca nu sunt fugariti,  nu e destul.
-E , lasa, uite, vezi ce conditie buna avem, a fost buna alergarea pe
cîmp , ca altfel …
-Sa nu te tradeze, ca n-as vrea sa fiu în pielea ta.
Milicu dadu din mâna, cît mai putu. Ar fi stat jos si s-ar fi culcat, dar îi
era frica, era plin Bucurestiul de aurolaci.
Usor, usor, ajungeau aproape de Victoria Socialismului si de acolo, 
de la Unirii,  cu 116, sunt la Gara Progresu , sau cu 113 la Big,
depinde unde vor sa ajunga, numai cît mai departe de aici sa fie.
S-au urcat într-un 116, nici ei nu stiau de ce si au plecat. Cateaua s-a        
-67-                                                                                                             
ascuns în spate ca sa nu mai strîmbe nimeni din nas.  Nu vroia 
nimeni sa se atinga de Milica, hainele astea jegoase, pielea                                                                                                                                                                                                              
nespalata si unsuroasa, mirosurile groaznice ale atîtor transpiratii te
puteau îmbolnavi.
Au ajuns  la Gara Progresu , capatul de linie.
-Ce cautam noi aici, unde mergem?Întreba mîrîit cateaua.
Milica se uita în jur.
-Daca tot suntem aici, luam  trenul si mergem la Giurgiu.                                             
La Giurgiu, ce sa facem noi acolo? Deveni nelinistita.
-Da , la Giurgiu, sa mergem la Giurgiu. Eram multumit de ideea
avuta.Ce sa faca la Giurgiu?
-Lasa, o sa vedem noi. Catelii nu-i placea deloc, o bîntuiau negrele
aduceri aminte.
-Stii tu Giurgiu, cunosti  pe cineva acolo?
Milica ridica din umeri.
-Pa cine, pa mama? Hai lasa, dadu din mîna,  nu mai fi atîta de
speriata,  ne descurcam noi si de data asta. Dupa care se aseza pe o
piatra, asteptînd trenul.
Cateaua mîrîia  suparata. Ne descurcam noi. Si de data asta. Asta
este nebun. Masochist  al tîmpeniilor. Nu exista un alt om care sa
intre în atîtea necazuri ca el. Este ,  este un , un , pufai nemultumita, 
un … N-am cuvinte sa ma exprim  . Asta trebuie omorît,  sa nu mai
contamineze mediul înconjurator cu necazurile si tîmpeniile lui. Mare
Ham-Ham Zeu, cu ce ti-am gresit eu de ma pedepsesti în asemenea
hal. Îti aduc prinos  din osul meu, daca, daca ma scapi de dementul
asta.
-        De ce trebuie sa fac eu  parte din mediul tau înconjurator?
Mîrîia rau cateaua.
 
Milica se uita la ea pentru o fractiune de secunda, încruntat, dupa
care se legana.
-        Ce mediu înconjurator. Asta acum e ecologista? Mormai mai
mult pentru el . Asteptam trenul, trebuie sa-l bage în gara odata
si stai  si tu linistita, odata.
Ce cateua, nu vrea sa vada Giurgiu? Dracu stie, ca eu n-am mai fost
de …
- Hai fa, o sa vedem noi.
I s-a  facut foame lu'Milica, privea înainte, leganîndu-se.
-Mi s-a facut foame. Vai ce foame mi s-a facut. Se uita la catea.
                                                 -68-
-Tu, n-ai ceva bani sa ma împrumuti, sa luam ceva de mîncare?
Cateaua salta din sprancene, urechile i se ridicara uluite. Ce sa am?                                                                                                                    
-Ce sa am? Sa-ti dau eu bani?
Arata cu laba dreapta spre ea. Milica o privi ce o privi si dadu a
lehamite din mîna. Privea, balanganindu-se, tot înainte.
-Lasa, o sa vad ce mi-a mai ramas prin buzunare, poate dau de
ceva maruntis.
Si dadu de ceva, cît sa ia niste eugenii. Si le-au împartit                                                 
amîndoi.Sa bea apa de la cismeaua garii.  Ar fi fost o ideie, dar îi era
prea lene sa se duca pîna acolo si nu stia daca aceasta ar mai fi avut
apa.Cu atîtea reduceri, disponibilizari, rationalizari, mare minune sa
mai curga apa aiurea în gara. Mai bine doarme, ca tot nu-l costa
nimic.  Si avea el un obicei, cînd îsi punea în gînd sa adoarma, se
tinea totdeauna de cuvînt. Adormi în cur ca ceferistii, cateaua se uita
la el si se lasa si ea cu botul pe labe.
Sforaie asta, nu prea tare, ia uite, toarce acum , zici ca e pisica, si se
scutura, o pisica? Ce-ar mai scarmana ea acum o blana de pisica, ce
i-ar  mai rupe sira spinarii si ar arunca-o prin aer.
Ce sentiment placut sa omori o pisica, o inutilitate a naturii.
În fata ei se baga un  tren în gara. Sa-l scol, p'asta? Nu, mai bine
îl las în pace, poate doarme pîna s-o  duce trenul asta de aici. Dar
cei care vor sa plece întro calatorie poseda acelasi ceas interior
,aceiasi busola ca a betivilor, care desi dorm pe o sosea , se ridica
la timp, cît sa nu-i calce o masina.
Asa ca, Milicu se trezi, vazu trenul si dîndui un impuls catelii cu palma
peste cap, traversa sinele si se sui în ultimul vagon. Trebuia sa se
suie si ea, doar nu putea ramîne în Bucuresti. Ajutata si de el, ajunse
în vagon si se instalara  în fundul lui, acolo unde stia ca se pot
ascunde, sau asa credea cel putin.
Bilete, cu ce dracu sa iau bilete. Ce sa-i dau nasului, poate ma da
asta jos, nu-i mai spun nimic catelii, ca face asta o gura, de ma mîrîie
toata ziua si daca ne-or da jos pîna-n Vidra,  o sa ajungem acasa pe
jos. Dar daca ne prind astia cine stie pe unde, atunci sa vezi circ, om
vedea  noi ce o sa facem atunci.
Asezati în intrîndul dintre veceu si  peretele de unde începe  propriu-
zis compartimentul cu scaune, asteptau sa plece trenul.
Daca ar fi avut treaba, timpul asta i-ar fi presat sa fie nerabdatori, pe
cînd asa, si ca vroiau si ca nu vroiau, el tot asa trecea, iar lui Milica îi
era indiferenta asteptarea, tot nu avea mare treaba de facut.
         -69-                                                                                                                   
Si într-un sfîrsit porni, se uita pe hol de vazu si locomotiva. Gol, ba
nene, unde sunt navetistii de alta data, cîte vagoane erau înainte,                                                                                                                                                                                                              
acum, trei, patru, maxim cinci. Ia mîncat pîinea CFR-ului maxi-taxi-
urile ce pleaca  de la Bellu si întro ora sînt la Giurgiu.
Cu trenul numai taranii aia care nu au iesire la soseaua principala
mai merg , dar si astia sînt putini. Cred ca au si redus din trenuri, de
aceea de ce nu mi-ar îngadui si mie sa merg cu el, ce ma duce în
cîrca, tot merge degeaba la Giurgiu. Sa zica ceva de             
iepuroaica asta? Ha, o dau jos si o pun sa alerge dupa tren. E ,
saraca, unde sa alerge si ea atîta, acuma, cum n-o fi soarta, ca
norocul nu ca e vai de mama lui, ar fi bine sa fie si asa, dar el nu
exista.
Trenul mergea încet, se oprea des, nefiind distante mari între statii,
mai mult frîna decît  accelera mecanicul .
-Uite-te fa,  Puscaria Jilava, aici te închid daca ma superi.
Cateaua dadu capul pe spate sa îl priveasca.
-Sa ma închizi pe mine?Întreba mîrîit.
-Da, exista o sectie speciala numai pentru animale, cîini, pisici,purici,
porci, boi, lepre.
-Esti un tîmpit, mîrîi suparata.
Milica se amuza pe seama ei, si din cînd în cînd o tragea de
urechi, cea ce catelii nu îi placea deloc.
-Vezi cîmpul dintre Sintesti si Vidra, imediat ajungem  la Vidra.
Si au ajuns, s-au uitat afara, se urcasera ceva tarani. Cred ca merg în
comunele urmatoare, unii lucreaza aici ca slugi la tiganii din Sintesti,
vai de mama lor.
-Uite, uite Sabarul, o împungea cu degetul pe cap.
Cateaua era curioasa, era un tarîm nou pentru ea, depasise
granite pîna unde cunostea si atîta timp cît nu i se întâmpla nimic
rau, îi placea.
-Uite, uite Argesul, cateaua privea tinta apa curgatoare, e , ti-a
placut?
Nu îi raspunse.
Ce mare e lume  asta Mare Ham Ham Zeu, si noi cateii nu
cunoastem nimic din ea, ori vagabondam nemîncati, vai de mama
noastra, ori murim în lant, puscarie blestemata si inutila.
Nenorocitii  astia de oameni au avut norocu sa  nu cunoasca ce e
lantul, foamea si bataia.
-Uite, uite Neajlovul, vezi? Uite si mînastirea Comana. Asta a fost                                                           
-70-                                                                                                     
ridicata , ha, ha, demult, unii spun ca de Vlad Tepes, altii  ca de
ala care a urmat lui Mihai Viteazu, nu mai stiu cum îl chema acum.
Cateaua îl privi curioasa.                                                                                                         
-Da , demult,  400 sau chiar 500 de ani. Ce mult, si , uite , ca
rezista si acum, cîte vieti de catei s-au petrecut pîna acum.
Mare esti Ham Ham Zeu  si cum le stii tu pe toate si cum le potrivesti
tu pe toate.
-        Hopa, ce faceti ma aici. Aparuse un controlor urmat de o
femeie.
Ma, ce dracu faci tu aici si uite, arata dezgustat catre catea, un cîine.
Unde te crezi ma aurolacule,cersetorule, unde te duci tu , ma?
Milica se uita la ei, ce sa faca, sa fuga , n-are unde , sa dea în ei ?
Poate sar calatorii  si-l leaga fedeles.
-Domnule controlor,sunt rupt de foame si merg si eu sa cîstig o
bucata de pîine la Giurgiu, folosea un glas  plîngaret,  de retardat
mintal.
-De unde esti ma?
- Din Bucuresti, sa traiti.
Controlorul dadu sa-l loveasca cu palma în cap .
-Nu da domn controlor, ca sunt operat la cap si am placa, sunt
bolnav, domn controlor,  sa traiti.
-Si de ce nu ai ramas ma în Bucuresti, ce crezi ma, ca e trenul ma-ti. 
Îl înjura urît de mama, de neamuri, urît spurca controlorul, caruia îi
placea sa umileasca, chiar se simtea bine ca gasise un fraier sa-l
bata, sa-l înjure, fara sa poata fi reclamat. Si mai era si colega lui,
trebuia sa se dea mare în fata ei, iar dupa ceva insistente, aceasta o
sa îi cedeze, de aceea acum trebuie sa-si arate puterea.
-Nu am unde sa stau, n-am mama, n-am tata, numai sufletul asta mi-
a mai ramas pe lume, arata cateaua. Mi-e foame si în Bucuresti nu
gasesti cine stie ce de muncit.
-Ma , îl împungea cu degetul în cap, sa te puna dracu sa iau paduchi
de la tine, ma grasule. Ia uite ce gras esti, cum dracu nu manînci, ma,
daca esti asa gras?
-Am glanda, domn controlor, uitati, întrebati si cateaua.
Ceferistul se încrunta. Cum dracu sa întrebe cateaua.
-Ba , trebuie sa îti dau amenda, ia zi cum te cheama?
-Nu-mi dati amenda, nene, ca sunt sarac si nu am cu ce plati, se
vaicari Milicu.
Controlorul deveni si mai intransigent.
                                                                   -71-                                                
-Zi-mi cum te cheama, împutitule, ia uite cum miroase, duse mîna la
nas.
-Nu-mi dati amenda, domn controlor, ca nu am cu ce plati, plîngea                                                                                                                                                                                                                           
fara lacrimi ca un aurolac prost.
-Ba , te bat daca nu-mi spui cum te cheama.
-Tacac Vasile, nene.
-Tacac Vasile? De unde esti ma?
-Da, Tacac Vasile si sunt din Bucuresti , strada Luigabalul Mare,
numarul 666, sectorul 5.                                           
Ce strada, ma? Ceferistul facu ochii mari.
-Luigabalul Mare, numarul 666 sector 5.
-Unde dracu este strada asta ?
-În sectorul 5, lînga Ianalobosul de Sus, colt cu Eium Vasile.
-Cu cine, ma?
- Eium Vasile, erou sondor în al doilea razboi mondial.
Îl depasau toate aceste date pe ceferist,se scarpina în cap , furios.
- Lasa-l draga, dracu în pace si da-l jos la prima statie si gata, nu vezi
ca asta n-o sa aiba cu ce plati în viata lui. Hai, draga, vrei sa iei vreo
boala de la el, tu nu vezi ce  epava  arata.
Îsi rotunja buzele curva, de ziceai ca suge în permanenta, dar s-ar  fi
putut sa fie si defect  profesional.
- Bine , bine, hai ma sa cobori aici.
-Aici, unde? Dar eu vreau sa merg la Giurgiu.
Trenul se pregatea sa intre în halta Vlad Tepes.
-Hai ma odata . Si  cînd Milica urmat de Bampiria a trecut pe lînga el,
i-a tras un sut în cur.
Se întoarse si se uita urît la controlor.
-Hai, hai, pleaca dracu d'aici, împutitule, ca te rup cu bataia.
Milica pleca cu capul lasat.
- Mai spala-te si tu, ma nespalatule,  împutitule. La munca, nu la
întins mâna,  chitaia controloarea retrasa dupa o fereastra, sa nu
cumva sa fie contaminata de el.
La  condus controlorul pîna la usa, a coborît Milica, cateaua sari.
Trenul nu statu mult. Controlorul l-a scuipat cu scîrba, cu dispret.
-Mi-e scîrba de tine, ba, animalule, du-te dracu de nespalat!
Milica se uita în urma trenului, cînd se pregatea ala sa închida usa, îi
arata si el degetul de la mîna dreapta în semn de muie.
- Bine ca nu a fost nimeni de la politie, ca ne ducea la vreun post al
T.F.ului si daca ma verificau, dadeam de dracu.
                                                              -72-                                                
Cateaua se uita la el. De ce dracu  or mai trai oameni d'astia pa
lume.
- Stii ceva, am uitat sa te prezint si pe tine cum te chiama, era o                                                                                                                                                                                                                                                                  
treaba.
Si cînd te gîndesti ca idiotul e încîntat de ideia asta, ah , Mare Ham
Ham îmi vine sa vomit cînd îl vad.
- Hai la Giurgiu.
-Unde?
-La Giurgiu, nu acolo am pornit?
-Esti nebun,  pa jos? Eu ma întorc acasa.                                      
Eu ma duc la Giurgiu. Treaba ta.
Cateaua nici nu mai vroia sa auda de drumul asta si se si porni spre
Bucuresti.
Milica se facu el ca pleaca în directia opusa, dar cînd vazu hotarîrea
ei, se întoarse.
-Stai, unde te duci, nici nu sti ce pierzi, sa vezi ce oras frumos este
Giurgiu, sa vezi Dunarea, portul.
Cateaua nu îl mai baga în seama, ar fi grabit pasul, dar se simtea
obosita, asa ca grasul o prinse din urma.
-Crezi ca putem face drumul asta pe jos, pîna acasa?
-Tu sa-mi spui, ca tu m-ai adus pîna aici, mîrîi.
Milica dadu din cap.
-A, era sa uit. Uite satul Vlad Tepes, tine de comuna Comana, i se
mai spune si Gurbanu, asa îi spun taranii de pe aici, numele asta s-a
pastrat din stramosi.
Cateaua întoarse capul si îl privi. Ce te-asi musca eu pe tine, acuma,
dar n-am chef si esti prea murdar, m-as putea infecta cu cine stie ce
boala nenorocita.
Grabea pasul cateaua, poate îl lasa mai în urma si nu mai aude toate
tîmpeniile lui.
-Stai mai încet ca am transpirat deja, unde te grabesti asa?
-Tie nu ti-e foame? Eu de abia astept sa manîc ceva.
Da, uitasem de foame, mai bine tacea si asta din gura, mi se face
foame din ce în ce mai rau.
Ia sa vedem ceva de pe marginea liniei ferate, coacaze, porumbe,
corcoduse.
-Hei, Bampiria, manînci ceva corcoduse?
-Tîmpitule, mormai cateaua, corcoduse, da ce eu sunt capra?
-Stai putin sa manîc si eu, ca nu mai pot.
                                                           -73-                                                   
Cateaua se opri si se întoarse spre el. Asta n-are sa slabeasca
niciodata, si cacat ar mînca cînd i se face foame si lui îi este foame în
permanenta.                                                                                                           
N-am chef de el, de fapt nici nu vreau sa-l mai vad în viata mea.
Tîmpitul. Gras nenorocit si umflat.
Cateaua se afunda în padurea din stînga ei, fugind fara sa se mai
uite în urma. Milica ramase cu corcodusa în gura.
-Stai asa, unde fugi? Strigînd cu gura plina. Alerga cîtiva metri în
padure, striga iar , dupa care urla de durere. Nu stia ce sa mai
creada.
-De ce a fugit? Ce i s-a întâmplat? I-am facut eu ceva? Se întreba cu                                                      
lacrimi în ochi. Se întoarse la linia de cale ferata. Plîngea ca prostul
simtindu-se singur si neajutorat. Ce o sa faca el acum, cum o sa
plece si sa o  lase pe ea aici, daca o sa-i  para rau si are sa se
întoarca, cum mai stie ea sa ajunga acasa?  Are s-o astepte, ce
poate sa faca, asta are sa faca, sa o astepte.
Stomacul nu-i mai dadea pace. Asa ca asteptarea lui sa aiba roade,
trecu la corcoduse. Baga el la burdihan, ce baga, dar i se strepezira
dintii,  I se umplura de scîrba atît ceru gurii cît si burta.
M-am cam saturat de corcoduse, alte poame d'astea nu mai pot sa
manîc? Si ce foame mi s-a facut, mai bine ma asez aici pe malul asta
si astept.
Dar la noapte ce o sa fac, sa stau aici singur, nu prea e bine. A,  o sa
ma duc în vechia halta parasita, dar daca ma prinde cineva acolo si
ma bate. Statea , se gîndea, privea în gol, pierdut.
O sa ma duc în vechea halta parasita si daca mi-e  frica sa stau acolo
,înauntru, ma bag si eu întrun boschet si astept pîna dimineata.
Sa bage stomacul în seama? N-are nici un rost si asa nu are ce sa îi
dea de mîncare. Ziua se apropia de sfîrsit, serile sunt însa lungi aici
si asteptarea sfîrsitului te face din trist si mai trist. Se duse în vechea
halta, nu era nimeni prin preajma , vechiul put nu mai avea nici lant,
de mult ferestrele , usile micii cladiri fusesera furate, nu mai erau
lumini pe peron.
În locuintele din vale ardeau becuri .
Se întinse în spatele unui boschet, de unde nu-l putea vedea nimeni.
Ba, ai dracu tîntari, la cît de împutit si de murdar sînt, tot ma ciupesc,
ar fi trebuit sa moara numai cînd treceau prin dreptul meu. Nenorocita
tara, aici si tîntarii sunt mutanti, nu le pasa de mizeria din jur.
Adormi Milica, era obosit, prea obosit sa mai viseze sau sa faca                                                              
-74-                                                                                                                
nazuri de cum si unde dormea.
Cînd s-a trezit soarele era undeva spre ora noua, se ridica întro rîna
si se uita prin boschete. Nu erau oameni pe peron, doar un cîine                                                                                                                                                                                                                                                                        
jigarit, alb murdar cu pete negre, mergea flamînd mirosind cimentul si
pietrisul de pe cale ferata.
Ia sa ma întorc de unde am lasato pe Bampiria, o fi venit? Cine stie, e
, o sa vad eu care e treaba, acolo. Se ridica, se uita atent în stînga-
dreapta,  sa nu-l vada nimeni si agale pe lînga sine se duse acolo de
unde venise.
Statea pe ridicatura de pamînt din dreapta. Aici calea ferata trecea la
doi- trei metri mai jos.  Se uita atent daca vine cineva. Se simtea mic
si neajutorat, n-ar fi vrut sa vada pe nimeni, sa nu se întîlneasca cu
nimeni.
Îi era foame,  rau de tot îi era foame, cît ar fi dat sa aiba o pîine,
uscata, cocosata, cocîrjata, veche, numai pîine sa fie. Nu mai rezista,
nu mai putea avea rabdare, foamea asta îl înebunea. Si colac peste
pupaza, la apucat o diaree , de îi iesisera ochii din cap. De la
corcodusele pe care le mîncase ieri, banuia  ca i se trage tot necazul.
Hotarî  sa intre în padurea din fata lui, dupa Bampiria.  Daca se lasa
în stînga are sa dea de drumul ce leaga Vlad Tepes de Comana si cu
un mers vioi ar putea ajunge acasa pîna diseara,  poate spre miezul
noptii.
Dar daca urmaresc calea ferata ajung mult mai repede. Si cu
asteptatul Bampiriei,ce fac? Cugeta el între doua lasari pe vine. M-
am saturat, o sa ma dezhidratez de tot, sunt bolnav, trebuie sa ma
duc acasa, cît despre ea, s-o ia dracu de tradatoare, daca are sa vina
acasa, bine, daca nu, nu.
Se aude zgomot. Sa ma ascund, sa nu  ma vada mecanicul de
locomotiva, spune asta ceva la statia urmatoare si pot avea
neplaceri, mai stii?
Întins pe burta dupa malul de pamînt, urmarea marfarul ce se ducea
spre Bucuresti.
Daca mergea si el mai încet, ma agatam de el, ajungeam pîna acasa,
da, asa, nu se poate, nu pot sa ma prind de vreun vagon, nu stiu cum
fac si cad sub vreun vagon. Ah, iar m-a luat burta si nu mai iese nimic
din mine, numai apa si ma doare asa rau gaura curului, ma ustura,
îmi vine sa mor, n-am nici apa sa ma spal, rau mai traiesc, vai de
capul meu.
Traversa linia ferata si intra în padure. Acum ce-o fi o fi, o sa vad eu,         
-75-                                                                                                           
dar mai întîi sa gasesc un bat zdravan, ca e bine sa ai la tine ceva cu
care sa te aperi, nu se stie niciodata cînd ai nevoie de el. Cu parul în
mîna înainta Milica prin padurea veche de la începuturile lumii. Sa                                                                                                                                                                                                          
merg în asa fel sa nu ma vada nimeni, sa nu ma simta nimeni, ca un
sarpe trebuie sa fiu. Aoleu, sarpe, daca ma întîlnesc cu vreunul. Asta
n-ar fi nimic, ar fi bine sa îl vad, mai nasol este sa nu-l vad si al dracu
sa ma pîndeasca el si sa ma muste, ca de înghitit n-am auzit sa
existe asa dihanii, piton, boua sau anaconda d'aia pa aici, chiar daca
este vara. O vipera sau o napîrca m-ar da gata,  doar o muscatura si
s-a dus, inima începu sa îi bata repede.
Cît sunt eu de norocos, nu m-ar mira sa ma întîlnesc cu asa ceva.
    Sa fiu atent, la pamînt, la frunze, la ramuri, la… Aoleu, ce burta m-
a luat iar si nu mai iese nimic din mine , ma ustura gaoaza de
înebunesc, nu mai vreau , m-am saturat. Fir-ai a dracu da diarie, da
corcoduse si da foame, ce îmi fierbe burta, numai cu mama, cu baba
aia nenorocita seman, cu corpu ei gras si puhav, neam de cacat,
neamul lui Ratoi, neam de basinosi si bolnavi, ba cancer, ba diabet,
betivi si neputinciosi, la batrînete se caca pe ei, betivii dracu.
A vrut, n-a vrut Milica, s-a lasat pe vine, îi dadura lacrimile, niste
bozii.
-La dracu, boziile astea ma ustura, ce dracu, au tepi, aoleu, dupa
usturime la gaoaza si usturime de la frunzele astea nenorocite.
Astea sunt mutante, numai Cernobîlul este de vina.
Îi venea sa urle, sa moara, nu îsi ma întelegea existenta  cotidiana si
de ce mai continua sa se chinuie pe pamînt.
Suparat si amarît pe toti si pe toate, nu îi mai era frica de nimic, cauta
pericolul, chiar s-ar fi luptat cu el, dar în adîncul sufletului prefera sa
nu-l întîlneasca.
Ba , eu merg, dar unde dracu merg eu asa de nebun. O sa vad, pîna
la urma .
Mi-e însa asa de foame , ca îmi vine sa fug ca sa uit de ea. Aici, ar
trebui sa creasca bujorii de Comana, sunt unici în lume si cresc
numai în padurea asta, nu sunt ei frumosi, dar sunt vechi, am citit ca
sunt printre cele mai vechi plante de pe pamînt. Sa le fut în gura, ca
eu nu vad nici una, nici p'astea nu sunt în stare sa le vad. Ocrotite,
neocrotite, vin tiganii cu ele la piata, d'aia nu mai pot ei de protectie.
Ma , ciuperci, nu pot sa le manîc însa asa, crude, o sa îmi iasa ochii
din cap , ghinde nici atât, iar corcoduse sau porumbe. Nu , nu, mai
bine mor de foame, ca iar ma luat burta. Si de nevoie , se lasa pe                                                                
-76-                                                                                                               
vine.
N-am eu un gram de apa, da unde dracu ma duc eu? Ce nu mi-e
bine, cunosc eu padurea asa de bine? Nu , ia hai sa ma întorc si sa o                                                                                                                                                                                                     
iau eu pe linia ferata pîna acasa.
S-a întors. Parca n-am venit pe aici, sa fii pierdut drumul, ce drum, sa
ma fi ratacit? Atunci e rau, mai bine, mai bine ce ?
A mers toata ziua. Este seara. Cînd s-a facut seara? Nu se poate,
mai adineauri am plecat de la linia de cale ferata, nu se poate, însa
noaptea  a venit repede  în padure .
Nu mai putea sa mearga pe întuneric si nu stia unde o sa doarma. Pe
pamînt îi era frica , întrun copac, îi era greu sa se urce si chiar urcat,
în timpul somnului putea cadea.
Mai bine în copac, numai ca trebuia gasit unul în care sa se poata
urca si sa poata sta.
Ce ma mai urcam în pomi, cînd eram mic. Aveam în fata casei, la 30
Decembrie, doua salcii mari, mari de tot, una era preferata mea, pîna
aproape de vîrf ma cataram. Acum sunt batrîn si obosit. A gasit el un
pom cu ramuri mai joase si cu chiu cu vai s-a asezat pe o ramura
groasa, destul de departe de pamînt. Întunericul cu umbrele sale a
cuprins totul în jur. Greierii si zgomotele padurii, un fîlfîit de aripi, un
cîntec în departare, cu singurele lumini venite de la stelele atîrnînd
printre frunzele arborilor ce îl înconjurau.
Sa ma leg cu ceva de copac, dar cu ce? Si la cît sunt eu de tolomac
si ghinionist ma spînzur dracu pe aici.
Sa nu… Dar de ce îi era frica, n-a scapat, l-a luat iar burta. Acuma
face echilibristica, putine frunze si gata. Îsi miroase degetele.
Ce pute, cu toate frunzele, tot m-am atins, de ce? Ca nu mai e nimic
în mine, îmi vine sa manînc frunze, coaja de copac. Coaja de copac,
am auzit ca face bine la stomac, ia sa gust, aoleu , ce gust. Scuipa
scîrbit. Mai bine am sa manînc furnici. Furnici . Dar ideia se stinse
imediat. Ce dracu, m-am tîmpit de tot, ce eu sunt arici? Sînt în Mondo
Cande, aia sînt burghezi, eu n-am dupa ce bea apa, de fapt nici apa
n-am, ce eu am fata de burghez?
Pîna la urma cureaua de la pantaloni o prinse de ramura pe care sta.
Picotea , se trezea speriat ca a cazut, visa numai drumul lui spre
pamînt. Somn greu, la un moment dat nu mai putea adormi, fosnetele
din jurul sau îl speriau. Se întreba cine statea în spatele fiecaruia, iar
inima tot sarea peste gropi, în care nu ar fi dorit sa cada. I se paru ca
face prea mult zgomot cu respiratia lui, asa ca o perioada pîna ce        
-77-                                                                                                            
uita, încerca sa si-o controleze. Se uita în sus, nu putea sa vada nici
Carul Mare si nici Steaua Polara , în schimb luminite atîrnau în
continuare de crengile copacilor. Oare o mai tine mult noaptea asta?                                                                                                                                                             
Si cît ar fi vrut sa se termine mai repede.
Înca un fosnet, ce o fi jos? Au pornit toate lighioanele padurii la
plimbare, ce , sînt fantome? Ia , sa fiu atent , atent la toate.  Dar ce…
Acuma, tocmai acuma, nu se poate. Pe Milica îl pastea un mare
pericol de-a fi desconspirat, corcodusele, ele sa fii fost de vina? Nu
mai putea, îsi fîtîii el fundul pe creanga, implora, se ruga, se pare ca
nu îl mai putea ajuta însa nimeni si nimic. Burta , iar pacatoasa de
burta, dar îl trecea, îl trecea, o … Repede sa dau pantalonii jos si
cureaua asta, ma împiedica, numai sa reusesc, dar pericolul este ca,
ca …
Toata padurea ramase blocata, fosnetele încetasera si asteptau
tacute în întuneric, paienjenii îsi teseau pînza anapoda, tîntarilor din
apropire le cazusera trompele, iar la ceva cu copite ia stat inima în
loc.
Asa a tras Milicu o basina,  asa de tare , cum numai din stomacul lui
de neam prost, poate sa iasa. Lui i s-a parut ca timpul a stat în loc, ca
s-a auzit pîna la marginea Bucurestiului, ca bulgarii au ridicat
capetele, întrebîndu-se ce ar putea fi. Se astepta ca ceva sa-l manîce
din moment în moment , ca prea dereglase ecosistemul.
Rupse cîteva frunze si se sterse,  dupa care se aseza usor pe
creanga, îl mai treceau pe el cîteva, mai mici , nu ca megabomba de
mai înainte, dar le omorî în el, puteau sa-i ghiortaie matele, nu le-ar
mai fi eliberat nici mort pîna ce nu se face lumina, daca o apuca, se
întreba speriat.  Tot se uita peste umar, în jos , în sus, de acum
devenise un tic, iar noaptea se facea si mai neagra iar el si mai
nervos.
Cum poate un om  sa dea drumul la o asa forta puturoasa din el si sa
mai reziste. De multe ori se întreba, cum de nu se rupeau matele în
el, cum de nu îi cadea nasul, parul din nas, cap, cum de nu facea
chelie instantaneu? Daca ar fi fumat cineva lânga el , ce se putea
întîmpla? Dezastru , refuza de mult sa admita si ipoteza asta, cînd
însa îl bîntuiau gîndurile negre ale mortii, de multe ori a vrut sa
aprinda un chibrit, dupa ce mîncase fasole, dar gîndul ca nu ar putea
muri instantaneu si s-ar chinui pe urma , îl facu sa renunte speriat de
suferinta.
O facui si p'asta,  carne înputita, stomac monstrous, acuma or sa        
-78-                                                                                                            
vrea sa ma vîneze toti, razbunarea lor are sa fie cumplita. Avea inima
cît un bob de fasole. Si nu mai vine ziua asta, sa se faca lumina, ca
sa gasesc si eu calea ferata, sa fug odata acasa. Iar Bampiria, nu                                                                                                                                                                                                                                                                           
stiu, o sa vad eu atunci. Îi era frica sa se si gîndeasca ca ar putea
pleca fara ea.
Era speriat ca ar putea fi pedepsit de lasarea catelii aici. Poate
gîndind numai la fapte bune ar fi avut sorti de izbînda sa
supravietuiasca pîna dimineata, dupa care…
Si stelele tot pe ramurile copacilor stateau si  se parea ca straluceau
si mai tare .
O geana de lumina, un abur fugea printre copaci.
În curînd are sa se lumineze, în sfârsit, nu mai puteam , dar e curios,
au încetat fîsîielile, parca nici tîntarii nu ma mai manîca, e mai
acceptabil.                                                     
Un ceva murdar îl înconjura, murea noaptea si se nastea ziua,
luminitele din crengile de deasupra lui pîlpîiau mai tare, traindu-si
ultimele zvîcniri .
De acum era destula lumina, asa ca se dadu jos, îsi lega cureaua la
pantaloni.
Ma strînge gaura de ieri, ce dracu , desi n-am mîncat nimic de atîta
timp, eu ma îngras, în loc sa slabesc.
Cu batul în mîna porni spre calea ferata .
O fi asta directia buna? A-si vrea sa cred asta si ar fi si pacat sa nu
fie asa . Aburi laptosi îl înconjurau.
E chiar ceata , parca sunt întrun film d-ala, d-ala, îsi cazni mintea, nu
putea gasi cuvintele, avea însa imaginea unui film cu multa ceata si
copaci si mlastina. Uite, se gîndi, chiar mai multe filme.
Valatuci albi se lipeau de copaci, dadu cu mîna într-unul . Vai ,mama,
n-am vazut asa ceva în viata mea, ce-o mai fi si asta!
Mergea la întîmplare, încercând sa banuiasca directia caii ferate. Îi
era teama ca nu are s-o gaseasca si ca poate rataci la nesfîrsit prin
padurea asta nebuna.
Hop , stai asa, ce este asta?
Se gasea pe malul unui lac,  de unde a mai aparut si asta? Eu nu stiu
de el.
De parca stia ceva din padurea asta.
Uite cum arata, si nuferii astia albi si albastri, Buda, ce frumos este.
Îmi este teama, ce o  mai fi si aici. Era ceva  deosebit pe atunci,
acolo.
                                                         -79-                                                      
Valatucii de ceata care pluteau pe lac, nuferii, Milica simtea ca este
singurul muritor, care ar fi putut privi asa ceva.
Zgomote îl facura sa se retraga un copac putin mai înapoi.dupa
Ramase stana de piatra, refuzînd sa creada ceea ce vedea. Un cal
alb cu un corn în frunte se plimba maiestos pe marginea lacului,
însotit de doua iepe. Iepe  trebuie sa fie, pentru ca n-au corn în
frunte, gîndi el.
Buda , asa ceva poate fi adevarat, eu sa fiu aici? Sa ma gasesc eu ,
acum , aici?
Pe lac plutea o fata, o femeie, învesmîntata în alb. Vai , ce frumoasa
este, zîna trebuie sa fie , altfel n-ar pluti pe lac . Aoleu , sa nu ma
miroasa astia, ca am dat de dracu , daca ma trece  o basina, ce ma
fac? Mai bine sa fug, astia ar face experiente pe mine, poate îmi pun
vro cocoasa, îmi maresc un ochi, ma fac cracanat, fac burta sa atîrne
pîna la pamînt. Ia, sa fug eu  , dar de ce nu mi se
misca picioarele?
Aoleu , e pa dracu , n-am nimic,pot fugi. Si fugi Milicu, de parca îl
apucase strechea, uitase si de foame si de frica de azi noapte, mai
rea era frica de acum.
Ma , ce dracu, începu sa se întrebe, dupa ce mai micsora pasul , te
pomenesti ca iar am baut ca porcu  si am un cosmar d-ala nenorocit.
Se strîmba a  necunoastere. Sa fie posibil asa ceva? Da , ce , satul
canibalilor, mîrzacii albi au fost posibili, e , vezi , orice în lumea asta
este posibil.
Ce dracu are viata asta cu mine, de ma încearca în halul asta? M-am
saturat, numai de zîne, cai cu coarne, n-aveam eu chef, daca ma
prindeau si ma transformau în  , în  dracu sa ma ia, în melc? Sa ma
tîrasc toata viata? Da , parca si asa nu ma tîrasc ca un melc, ca un
vierme, vai de capul meu. Daca ma îngrasam si mai rau ,  da , si asa
nu ma îngras ca porcu ? Cu cît nu manîc mai mult , cu atît ma îngras
mai rau .
Statea pe calea ferata, nici nu si–a dat seama cînd a ajuns aici. Era
suparat si dezamagit, ca de obicei.
Încotro o fi Bucurestiul , dar Giurgiu?
Ridica mîinile amîndoua, în dreapta avînd batul pe aceeasi directie cu
calea ferata . Daca vreau Bucurestiul , sigur ajung la Giurgiu  si
viceversa, sa ma iau dupa muschiul copacilor, m-am tîmpit de tot, ce
aia cresc în directia Bucurestiului?
S-o pornesc si eu asa  pe ea, pizda ma-sii, trebuie sa ajung eu                                                                                                                                                                                                      
-80-                                                                                                             
undeva, poate vine vrun tren si-si face pomana cu mine.
-Hei , unde te duci tîmpitule?
Nu fu atent, dar din instinct, fiindu-i frica ca ar putea mînca bataie, se                                                                                                                                                
întoarse, era Bampiria.
Bampiria?
-Unde te duci, la Giurgiu?
-Nu, la Bucuresti.
-Atunci de ce o iei într-a-colo?
-Merg la Bucuresti.
-Acolo este Giurgiu.
-De unde stii tu, în ce directie este Bucurestiul?
-De acolo am venit, arata cu labuta dreapta, acolo trebuie sa ne
întoarcem.
-Parca stii tu.
Cateaua îi întoarse spatele si o porni spre Bucuresti.
Iar sa ma fii înselat eu? E posibil, la cît de idiot sunt.                                                  
Da, ia mai da-o dracu si pa cateaua asta, pe unde a umblat atîta
timp, de m-a lasat noaptea în padure sa ma manînce scorpionii si
bursucii. Numai acuma ma mai iau dupa ea, dupa care, cobor armata
din pod, fac eu instructie cu ea.
-Hei , Bampiria , Bampirica, asteapta-ma si pe mine. Cateaua nici nu
întoarse capul, dar încetini putin, si cum Milica a alergat, o ajunse iute
din urma.
-Ce mai faci, tu Bampirico?
Cateaua dadu din umeri, ce putea sa faca.
Îl cuprinse din nou foamea, dar ce foame, groaznica, enorma, fara
margini.
-Bampiria, mie mi-e foame rau, dar rau de tot, nu stiu ce sa mai fac,
simt ca înebunesc.
Cateaua se uita la el.
-Dar tu te-ai mai  îngrasat , ce ai mîncat zilele astea, cînd eu am fost
plecata?
-Ce am mîncat? Cacat. Nimic nu am mîncat. M-am îngrasat? Posibil,
la ce corp am eu, nici nu mai stiu ce sa zic, am mai largit cureaua cu
o gaura, am facut burta si nu îti spun , ca …
-Manînca si tu niste corcoduse, porumbe, ceva dupa marginea
drumului.
Milica facu ochii mari.
-Asta vreau sa-ti spun , m-am cacat zilele astea, care zile, ca n-a                                                             
-81-                                                                                                               
trecut decît o zi , ce ma iei tu pa mine cu zile, de la corcoduse si
porumbe am batut recordul personal , deci olimpic, mondial si
european la un loc .                                                                                                             
-Ma , tu reti multa apa, ia sa nu mai manînci sare. Si de ce spui zi ,
cînd au fost zile .
Deveni impacientat.
-Auzi , urechiato , ia lasa tu sarea si apa, termina cu mistoul, da-mi
ceva de mîncare ca crapa inima în mine.
Si a fost o zi si o noapte, nu zile .
Cateaua nu avea ce sa-i dea sa manînce, iuti iar pasul, sa n-o mai
poata s-o  întrebe grasul nimic, chiar daca îl auzea vaicarindu-se,
barem s-o lase în pace.
O sa poata sa-l duca în mars fortat pîna la Vidra? Nu, au sa astepte
un tren în gara urmatoare, la Comana, si top pîna la Vidra nu mai e
mult , imediat ajung.
Uite gara .
-Sa asteptam ascunsi aici, nu trebuie sa ne vada nimeni. Eu  , ca si
cîine mai trec , cum mai trec, dar tu , cum arati , parca esti scos din
cur,pardon, din cutie...
Nu avea ce sa faca, are sa-i faca pe plac si de data asta  si are sa
stea aici .
Uite gîste, rate.
-Uite gîste, rate, ce bune ar fi fripte, cugeta melancolic Milica.
Le privea si Bampiria. Da , avea dreptate asta, ar fi bune, dar daca
ma leg de ele, ma omoara taranii cu pietre. Cît o sa stam ? Doar n-o
sa asteptam o vesnicie.
-Stii ceva Bampirio , eu nu merg cu trenul, mi-e frica, daca ma
întîlnesc iar cu aia, sau cu altii la fel de nenorociti , mai bine hai pe
jos, dar mai întîi dam pe la manastire si cerem ceva de mîncare, la
cum arat n-or sa fie atît de nenorociti sa ne refuze.
Cateaua încerca sa se împotriveasca, dar Milica o lua de ceafa , cînd
se ridica  si o îndemna sa-l urmeze.
Iar ma baga grasul asta nenorocit în cine stie ce nenorocire.
Îl urma însa. O luara direct prin sat, era usor, stia Milica drumul, de la
gara înainte, dai în centru si pe urma în dreapta, ajungi imediat la
mînastire. Facuse drumul asta cu tatal sau , de sute de ori ,
conducînd masina.
-Uite , înapoi , pe langa gara, pe drumul asta de pietris, dai în Valea
Hotilor, dupa care faci la stînga, în apropiere se afla si satul                                                              
-82-                                                                                                        
Mironesti, o iei pe lînga Falastoaca, treci podul peste Arges, dai în
Gostinari, Colibasi, Cîmpurelu, stînga la intrarea în Dobreni si gata
Vidra, nu e chiar asa departe, mai ales peste cîmp.                                                                                                       
Cateaua îi urmarise prima data mîna întinsa ce  arata directia, dupa
care explicatia.
Cunostea grasu locurile , nu e el prost degeaba .
-Acuma, hai la mînastire ca sînt lihnit de foame.
Au ajuns repede, au asteptat putin în fata portii , dar cum nimeni nu-i
baga în seama , au intrat înauntru. Vazînd un calugar tinerel, a crezut
Milica ca astuia poate sa-i vorbeasca.
-Parinte, te rog frumos, am si eu o întrebare. Nu te supara, murim de
foame, atît eu , cît si cateaua asta pacatoasa. Te rugam frumos, o
bucata de pîine, putem si noi sa facem rost pe aici?
Calugarul îl masura cu privirea.
-Eu , stiu! Încercati si voi , dupa colt, uite acolo, le arata o cladire,
vizavi este o usa, acolo este bucataria, încercati si , eu , stiu !
Personal , nu cred.
Au ajuns cei doi la usa. Au cerut de mîncare la unu, cu un sort în fata,
dupa port, arata tot a calugar.
-Pleaca , ba , de aici, vagabontule. Ce tu crezi ca aici e pomana? Le
intoarse spatele.
-Dar e mînastire, credeam ca aici, pot capata ceva de mîncare, o sa
mor de foame, o sa crap de foame.
Calugarul bucatar se întoarse înfuriat spre el .                                                
-Ce s-ar întîmpla cu mînastirea daca ar da de mîncare la toti
vagabontii, la toti nespalatii. Ia uite, cît de gras esti, o sa crapi de atîta
grasime, nu de foame. Pleaca de aici ca pun cîinii pe tine.
Au plecat cei doi, înnebunea Milica, era si umilit si furios, si cîta
speranta îsi pusese întro farfurie cu ceva cald si o bucata de pîine,
pentru el si catea.
-Spune-le ca esti de la mînastirea Inalobosul de Sus , spuse zîmbind
cateaua.
Se uita la ea, îi arde de glume.
Dar Bampiria se îndrepta spre cotetul unui cîine, se dadu pe langa el,
îl vraji si cînd potaia dupa ce înebuni decît o mirosise, crezînd ca
poate trece la treaba, îi lua un codru de pîine de langa cotet si fugi
pîna la Milicu.
Urla potaia în lant, nu atît dupa pîine , cît dupa catea, dar cei doi cu
pîinea sub flanela omului erau deja afara din curtea mînastirii.
                                                       -83-                                                                    
Era ea plina de praf, însa îi potoli putin din foamete.
-Nu stiu cît de foame ti-e tie dar mie mi-a fost si îmi este în
continuare.Bravo Bampirio, hai sa plecam de la, de la… dînd a                                                                                                                                                           
lehamite din mîna.
-De aia m-am facut eu budist, m-am saturat de ei, de minciunile lor,
fir-ar ai dracu de popi si sarlatani, ce mureau de o bucata de pîine.
Se întorceau la calea ferata pe care au s-o urmareasca pîna la Vidra.
-Hai ca acum ajungem, uite imediat Gradistea, dupa care Argesul si
pe urma Vidra. Sa vezi ce bag în mine, doua zile n-o sa ma mai pot
misca, sarpe ma fac, sa manînc tot, nimic nu mai  las în farfurie .
Asta numai la mîncare îi e gîndul, ca porcul e  si tot porceste viseaza.
-Vezi , Bampirio, asta a fost Neajlovul, se varsa imediat în Arges,
putin mai încolo.
-Auzi, nu îmi mai spune Bampirio.
-Dar cum vrei sa îti spun? Nu te cheama Bampiria.
-Da , Bampiria, nu, Bampirio.
-Ia uite se supara printesa, printeasa, cum spun taranii, rîse multumit
de descoperirea lui. Mîine , poimîine, trebuie sa-ti vorbesc cu
doamna.
Cateaua nu-i raspunse . Gradistea se vede, au sa ajunga ei nu peste
mult timp, acolo.
Un marfar îi depasi, mecanicul de pe locomotiva se închina cînd a
vazut panaramele alea doua pe marginea liniei.
-Daca am fi putut sa fugim mai repede, sa fim mai abili, mai ageri, l-
am fi prins si ne urcam în el, în marfarul ala nu ne întreba nimeni de
bilet.
În stînga lor se întindeau baltile cu peste, dintre Comana si
Gradistea.
Au ajuns în Gradistea, nu era aproape nimeni în gara, asa ca au
trecut repede si neobservati.
Pe malul Argesului, padurea îti racorea ochii, era vesela si verdele
frunzelor te chema sa te plimbi prin ea.                                             
-Hai sa vedem si padurea asta, îi spuse catelii.
Ea se uita la el .
-De ce?
-Cum de ce. Uite-te si tu ce frumoasa e . Parca te cheama sa intrii în
ea. Sa atingi scoarta, muschiul  matasos, sa saluti furnicile, sa topai
întrun picior dupa bursuci, sa tragi vulpile hoate de cozile stufoase…
-Ba, tîmpit te stiam, dar romantic, nu.
                                                          -84-                                                   
-E, Bampirio si n-ai vazut tot.
-De asta mi-e teama si mie.
Cei doi au intrat în padure. Lui Milica îi parea salbatica, privind lianele                                                                                                                                                 
serpuind pe copaci, îi placea sa creada ca ar putea fi primul om, care
a pus piciorul acolo. Gîndul asta îl si speria, daca ieseau în cale serpi
, crocodili sau scorpioni.
-Ia uite Bampirico ce liniste , ce bine este aici. Nu auzi decît padurea
si simti cît de aproape este Argesul.
Catelii nu-i putea vedea decît vîrful capului si al cozii, dintre ierburile
înalte. Cei doi paseau acuma pe o carare, si îi spuse catelii, daca
oare o sa întîlneasca oameni. Îi era teama si de asta. Mai bine ne-am
întoarce, si padurea asta, e din ce în ce mai salbatica, ierburile mai
mari si dese, uite, si muschiul de pe copaci este mai pufos si totul
este verde, prea verde pentru zona asta si pentru atîta seceta. Ia …
-Bampiria, mai bine ne întoarcem si mergem noi acasa, mor de
foame.
Cateaua n-avea nimic împotriva, s-au întors la linia de cale ferata, au
trecut peste pod si usor, usor au ajuns lînga Vidra.
-Nu putem intra ziua în comuna, în halul asta. Mai bine asteptam, uite
acolo lînga podul ala de peste Sabar sa se lase noaptea si pe urma,
n-are cine sa ne mai vada. Soarele nu mai are mult si coboara de tot.
Au stat în niste boscheti pîna ce întunericul s-a lasat peste ei,
urmarind calea ferata au ajuns pe strada lor. Nu era nimeni pe ulita
prafoasa, doar cîinii latrau înnebuniti în lanturi, la ferestrele luminate
nu se arata nici un curios, pot merge linistiti, nu-i baga nimeni în
seama.
I se puse o gheara pe inima, de mult n-a mai fost acasa Milica. Oare
ce-or mai face parintii?Prost, dastept, cum era el, îi iubea. M-or mai
primi acasa, vad eu imediat, înca putin si am ajuns.
Gata, uite casa, acuma e acuma.
A împins poarta, clanta era defecta, dar fier pe fier o facea sa stea
închisa fara probleme, si au intrat în curte. Catelul Cipolino latra
speriat, însa ma-sa trecînd pe lînga el îl mîrîi, de acuma latra de
bucurie.
Milica i-a pus dosul palmei de cîteva ori pe nas , acesta era un salut
al lui pentru cateii cu care se întîlnea si erau prietenosi.                                         
Ce se mai bucura saracul Cipolino, omul i-a spus sa se linisteasca si
sa fie cuminte dar ti-ai gasit, salta, se învîrtea în lant, tot sa fie
mîngîiat de omul care îi da mîncare buna ori de cîte ori poate.
-85-                                                                                                                      
N-ar fi intrat în casa, prea putea si era murdar, dar foamea nebuna la
împins peste parintii lui , care se si culcasera. A aprins lumina la ei, i-
a întrebat ce fac, taica-su nici nu la bagat în seama, iar baba Maria a
pus mîna la gura de uimire, prea arata jalnic. A trecut în bucatarie, s-                                                                                                                                                              
a spalat pe mîini si a  început sa înfulece ca disperatul. Dupa ce
obosi de atîta mestecat si cu stomacul gata sa explodeze, s-a ridicat
de la masa si a iesit afara. Cateaua se instalase în cotetul ei, i-a dat
sa manînce tot ce a putut fura si ascunde în buzunarele pantalonilor,
aceasta nerefuzînd nimic. Atîtea zile si atîta drum o lihnisera si pe ea.
Dezbracat se sapunea lînga butoiul cu apa de ploaie, calda de peste
zi. A dat jos jegul , nemaiîmbracînd hainele îmbîxite .
Barba am sa mi-o dau jos mîine, sînt prea obosit, poate sa urle aia
batranii, mîine. E , acuma, dupa ce ma usuc putin, fara sa ma sterg
cu nimic, în pat si somn, somn de voie, grupa mare, tata. Niciodata n-
a avut probleme cu somnul, din contra, daca ar fi putut sa doarma trei
sferturi din viata, nu s-ar fi dat înapoi. Dimineata l-a trezit soarele
dintre jaluzele. A , ce obosit ma simt, ce dracu, n-am visat nimic azi
noapte?
Ce vrei, dupa atîta efort , mersi!
Cum avea obiceiul sa doarma dezbracat, cînd a coborît din pat sa se
îmbrace, si-a aruncat ochii în oglinda.
Mama , ce m-am îngrasat! A avut dreptate cateaua, dar cum ma,
alerg atîta, fac foamea atîtea zile si eu ma îngras si mai rau,
nenorocit corp mai am, tragîndu-se de sunci, seman cu mama.
Dar acuma hai afara, sa auzi acuma muzicuta, Milicule. În pantaloni
scurti si o camasa obosita la care îi rupsese mai de mult mînecile, a
iesit în curte, soarele era nebun, acolo sus. Sa vezi belea, ca e tîrziu,
sa vezi ce-mi face mosu.
S-a învîrtit el prin solar, dar taica-su nici nu-l baga în seama.
S-a dat lînga maica-sa.
-Ce 're bre asta cu mine, de nu vorbeste nimic cu mine.
-Ce vrei, ma ! De atîtea zile ma maica, n-ai dat tu pe acasa, unde ai
fost plecat? Ai luat cateaua dupa tine si ai umblat de nebun.
Milica tresari speriat.
-Dar unde este cateaua?
Baba Maria arata satisfacuta cotetul.
-Gata e legata. A legat-o taica-tu, bagaboanta dracu. Numai ea te
împinge la prostii, sa bateti drumurile ca nebunii.
Milica se duse repede si o vazu pe Bampirica care avea lantul la gît si                                                       
-86-                                                                                                                  
statea ascunsa în cotet.
Arata cu degetul spre ea.
-Numai ea ma învata la prostii. Da, eu ma las dus de nas de
aceasta…Aceasta creatura, care ma ademeneste ca o sirena, dadea                                                                                                                                                              
din mîna, creatura diavolului.
Se puse pe rîs. Cateaua îl privea mirata.
-Ce-ai maica, se auzi vocea babii, nu ti-e bine sau ai draci pe tine,
mai bine te-ai barbieri, ca mîine de dimineata plecam la piata cu rosii.
Da, parintii culegeau rosii. Da , trebuie sa ma duc la piata. Ia , sa vad
daca mai porneste hîrbul ala de masina.
A luat-o pîna la urma, batrîna carapace, dar gîdilata rau de tot de
Milicu. Acum se barbierea.
Ia uite ce fata am, se privea în oglinda din sera mare, unde de obicei
se barbierea, începînd din martie si pîna în noiembrie, ha, ha, ce urît,
gras , dar, dar ce fata de prost am si handicapat, însa acum parca e
mai bine fara barba.
Se puse în fata cotetului.
-Ia uite Bampirico, ce barbat frumos sînt, ai mai vazut tu unul mai
frumos ca mine? Nu cred, sînt asa de frumos ca si soarele sta în cer
ca sa ma priveasca, sa ma admire.
Cateaua cu o privire nevinovata, insista pe suncile ce dadeau peste
pantalonii scurti. Milica instinctiv se uita si el .
-Ce a a dracu esti tu, catea nenorocita.
Pleca bombanind în casa pentru  a duce sculele de barbierit.
Ce as' bea o bere , mama, da , ce as' bea o bere dar n-am un ban în
buzunar. Sa cer la baba mi-e rusine, la mos, nici atît. Sa caut ceva
maruntis prin casa.
N-a avut mare noroc, cu ce-a gasit el , de abia un sfert de bere putea
bea.
Da , trebuie s-o rog frumos pe baba, s-o vrajesc eu putin, poate,
poate îmi da ceva.
A tinut, îi era frica femeii de barbata-su, dar îsi iubea mult copilul si
ferindu-se de al batrîn , l-a miluit cu banii pentru trei-patru beri.
De acuma mîncat, baut , Milica statea la umbra, rîgîind satisfacut din
cînd în cînd.
Catelul Cipolino îl privea minunîndu-se cum de s-a putut naste un
asemenea puturos pe pamînt, ce s-a dereglat în natura de a putut fi
conceput si lasata în viata o asemenea dihanie.
Era prea mare caldura pentru a mai putea sta în solar, asa ca cei doi
                                                   -87-
 
 
 
batrîni s-au retras la umbra.
Taica-su tot suparat, nu o sa vorbeasca cu el toata ziua, Milica nu
avea rost sa insiste si cum se simtea doborît de caldura si de berile
fripte, se culca.
Seara, i-a ajutat putin pe cei doi sa puna rosiile în feuri.
A iesit afara pe strada si privea atent spre casa lui Prundeanu.
Ma , de ce dracu fac astia focul pe caldura asta, ia uite ce fum iese
pe cos. Sa vezi ca si-a facut baie piticul ala de nea Sandu. Ce sa-i
fac eu, ce pot sa-i fac ? S-a gîndit , s-a uitat si bucuros ca a gasit
ideia a fugit în casa, a cotrobait prin sertarele unei noptiere,sau ce o
fi, de unde  a luat mai multe petarde babane, ramase de asta iarna.
Se duse la cotetul catelii si îi povesti ce are de gînd sa faca.
Cateaua îngrozita îsi puse labele peste ochi.
-Sa stii ca eu nu particip la asa ceva, nu , nu , sa nu-mi dai jos lantul
ca tip, de te aude toata Vidra.
-Treaba ta, daca esti fricoasa , lasa ca duc eu treaba la îndeplinire si
fara tine.
S-a dus nenorocitu, s-a urcat pe gard si a aruncat manunchiul de
petarde pe cos, dupa care a fugit acasa.
Fiind noapte, nu cred ca l-a vazut nimeni dar a fost atent si el, nu , n-
avea nimeni cum sa-l vada pentru ca taranii erau obositi, iar tiganii la
cîrciuma, ori la furat.
S-a aruncat în pat si se uita la televizor , tot n-avea ce sa faca.
-A, ce este asta? Se auzi vocea lui în întuneric , speriata din somn.
Vai ce mai  explozie, si înca o explozie, si înca o explozie, dar ce
dracu, alea explodeaza pe rînd, mama, ce se mai tin lant, parca au
mîncat fasole.
Mos Ion , dadu buzna la el.
-Ce este afara? Ce este cu exploziile astea?
Milicu dadu nevinovat din umeri.
-De unde sa stiu, eu . Hai afara si o sa vedem.
Fum , vîlvatai si explozii.
Da ce dracu tot explodeaza, acolo?
S-a strîns lumea, urlete, tipete.
Au ajuns acolo, foc nu mai era, însa peretele din spate al casei se
prabusise complet.
                                                         -88-                                                                 
I-a lamurit cineva ca a explodat cazanul, s-a înfundat cosul sau cam
asa ceva.                                                                                                                   
-Ale dracu ciori, era concluzia generala.
Sandu Prundeanu, în izmene, alerga ca titirezul nici el nu stia unde.
Asta poarta izmene vara?
-Ia uite, tata. Asta poarta izmene si acuma, pa caldurile astea? Arata
cu degetul.
Marin tiganul , vecinul lor era sufletul acolo, tipa, urla, cerea apa,
sarea de colo-colo.
-Lu'asta îi e frica care sa-i  arda si lui sandramaua, al dracului tigan.
Ia uite si pe varul Gogu si asta participa, lu'asta îi e frica ca o sa-i
arda solariile!
-Ba, ar trebui sa pui si tu mîna, ca daca se întinde la ei, se întinde si
la noi.
-Eu ? Arata cu degetul spre el. Nu , au sa aiba ei grija. Eu , mai
privesc, dupa care ma duc acasa, sa adorm.
S-a mai distrat putin Milica, compatimindu-i  pe toti, întrebîndu-se de
unde ar fi putut  izbucni nenorocirea, dupa care s-a dus si s-a culcat.
Îl cam deranjau  zgomotele, dar cum insomnia nu s-a descoperit  si
pentru el, a început sa sforaie cît de curînd.
A visat petarde uriase, cosuri imense prabusindu-se, dar frumos a
fost cu paturile ravasite pe care le puteai vedea de acum din strada.
-Hei, scoala, hai sa punem lazile în masina si sa plecam la piata, îl
zgîltîi mama sa .
S-a ridicat repede, chiar ca niciodata, astazi nu s-a sculat obosit si
orice  ar face nu poate scapa, cu rosiile tot trebuie sa se duca la
piata.
A trecut pe lînga cotetul catelii , facuta covrig, care  se ferea sa ridice
si privirea. Milica o claxona din degete. Bampiria ridica totusi capul si
îl privi speriata.
-Ia zi , fa. Ti-a placut azi noapte?
-Nenorocitule, ai sa arzi în focurile iadului.
-Ha , ha, ha ,sa-l fi vazut pe piticul de nea Sandu , cum alerga în
izmene prin curte. Cum dracu poate sa poarte asta izmene vara?
Ramase gînditor cîteva secunde. Si sa vezi paturile, dulapurile vechi,
pline de carii, cearsafurile jegoase si îngalate. Ce mai , casa de
ciobani. Stii , se auzea ca fi-su Nelu, ca el si oile…
-Pleaca de aici, pacatosule, o sa te manînce viermii, o sa arda matele
în tine, ai sa te usuci pe picioare ca un tîr…
                                                               -89-                                                             
-Ca un tîr? Ce e un tîr?
-Pleaca, pleaca, ca tu ma duci la pierzanie, nu mai merg nicaieri cu                                                                                                                                                              
tine, niciodata, monstru ce esti.
Milica ridica din umeri.
-Treaba ta. Dar de mers cu mine, tot mergi, de lant si tot te duc,
creatura blanoasa.
Cateaua si-a întors covrigul cu spatele la el.
Milica se duse la masina si împreuna cu baba Maria au iesit pe
poarta.
La intersectie, lînga casa Prundeanului, baba Maria a dus mîna la
gura.
-Maica , da rau l-a mai lovit norocul p-asta.
-Lasa bre ca daca era iarna, trebuia sa doarma în saivan la oi.
Au comentat ei despre jegul vazut în casa aluia, dupa care s-au pus
pe rîs si pe mistouri despre nenorocitii aia , pîna la piata.
Aici , cu chiu cu vai, au gasit o taraba unde sa poata vinde. I-a carat
Milica cîteva lazi cu rosii si baba s-a pus pe vînzare.
Ce dracu sa faca el în timpul asta, pîna diseara, ha, ha,timp berechet.
O sa se plimbe ca de obicei prin piata asta nenorocita sa priveasca
tonele de haine jerpelite  si milioanele de cîrnati si salamuri.
Învîrtindu-se pentru început, printre tarani, a dat peste Teapa.
-Ha, ha, ha ai auzit ci'a patit vecinul tau, ciobanu?
-Care, ciobanu? Întreba nevinovat Milica.
-Ciobanu , Sandu ciobanu, Prundeanu, ce n-ai vazut? Da  tu cînd ai
venit la piata? Întreba banuitor .
-Acuma . Dar ce s-a întîmplat?
-Ha,ha, stai sa vezi. Cica fi-su, Nelu, ar fi gasit o grenada pa cîmp, si
, a bagat-o în cazan, sa vada si el cum face, ca în armata a fost la oi
si n-a tras si el niciodata cu arma.
-E, pa dracu, raspunse gînditor Milica.
-Da, dar sa vezi, ca nu asta a fost partea tare. Stii , Sandu era si el cu
Dida , nevasta-sa, pa treaba, ca d-aia au dat drumul la cazan, sa se
spele, barem odata pe an, cînd , bum, explozia si s-a dus dracu tot.
Si s-a pus Teapa pe un rîs de se tinea cu mîinile de burta, falcosu.
Vidrenii din jurul lui, auzind cauza hazului nebun, au venit si ei cu fel
si fel de variante ale lor. Ca Sandu ar fi mîncat fasole, ca ar fi proptit-
o pe Dida în perete , ca cumnata-su Nicu a lu'Vaca s-ar fi îmbatat si
ar fi bagat calul în casa. Toate tîmpeniile le-a auzit Milicu acolo. Era
cunoscut Sandu prin satele din jur , multi veneau si îi aduceau oi ,     
-90-                                                                                                             
capre sa aiba grija de ele. Asa ca dobrenarii, varastenii, aia din
Cîmpurelu si Colibas, ba chiar si din Gostinari, care erau pe piata si
au                                                                                                                                                     
trecut prin fata casei lui, au început sa comenteze.
Nu mult si tot Oborul stia de Sandu Prundeanu, care beat fiind , s-a
suparat pe nevasta si cînd a vrut sa-i dea un pumn , a darîmat
peretele.
Întrun colt al pietii, circula varianta ca a prins-o pe nevasta-sa Dida
lu'Vaca cu fi-su  descreieratul de Nelu.
Însa tot Oborul rîdea de izmenele îngalate ale ciobanului si de
interiorul împutit al casei lui. A fost o zi, atît de distractiva la piata,
cum n-a mai fost niciodata, ba , chiar taranii din judetele alaturate , de
la Borcea si pîna în Oltenia, basca si bucurestenii veniti la
cumparaturi , au aflat ce-a facut Sandu cu casa lui.
Milicu, trist, s-a retras catre un colt al pietei, unde a admirat el niste
tablouri odata.
Auzi, ai dracu, ce pot astia sa scoata pe seama omului . Uite,  asa, a
ajuns si Sandu erou. Al dracu, asta, o sa treaca muntii, ba pîna în
Basarabia o sa-i ajunga faima.
De la ce a pornit si unde s-a ajuns , eroii, eroii adevarati întodeauna
ramîn în umbra, din pacate.
S-a oprit si se uita la un litru de ulei, pe care nu-l vedea.
Da si daca eroii astia din umbra, ies în fata, ha,ha , trist, dau de dracu
, îi leaga astia. Stiu numai eu si se gîndi ceva mai mult, si o
necuvîntatoare cu blana si urechi tip elicopter. E , n-are nimic , stie si
Buda, si le cîntareste el pentru tot si toate.
Ajunse în fata tablourilor, tiganul Adrian , sta pe un scaun , cu sapca
lui alba în cap, începînd primele pahare cu vodca si cafea, din
multele de peste zi, ca si prima tigara , din multele dintro zi . Giusepe,
cel cu tablourile, cu pletele slinoase, îsi facea de lucru cînd în
magazia unde adaposteau cartile si tablourile, cînd în fata ei .
Milica se opri si începu sa priveasca atent, avea fata omului hotarît sa
cumpere.
Tiganu la si ginit.
-Vreti sa cumparati ceva? Am niste carti foarte bune, trecîndu-si mîna
pe deasupra cartilor puse pe taraba.
Milicu zîmbi stînjenit, privea în continuare la tablouri, mai tîrziu are sa
se uite si la carti, acum sa studieze tablourile.
Tiganul se dadu putin înapoi , are sa-l astepte si tot trebuie sa-i vînda                                                                     
-91-                                                                                                                       
el ceva .
Giusepe îi arata fiecare tablou în parte,  îl minti de îl rupse, spunîndu-
sînt pictate de oameni celebrii ca -Minulescu, Gongoana, Cocosatu,
uite Scoala de la Teremia Mare.
-Teremia Mare? Întreba Milicu.
-Da, se vede tusa cu pastel gros, dar uite aici, vezi scoala de la
Pucioasa si Valenii de Munte.
-De la Pucioasa? E , de asta n-am auzit . Dar sa stii ca mi-a placut
aia de la Teremia Mare, îmi pare mie un nume cunoscut.
Giusepe era foarte serios.
Ma , asta ori e prost , ori îsi bate joc de mine. Auzi , Teremia Mare,
betivu dracu, lu'asta îi e gîndul numai la vin, auzi, Teremia Mare,
barem nu e un vin mai bun,  sa fii fost Scoala de la Dragasani, Urlati,
Jidvei, Valea Calugareasca, bine înteles perla coroanei fiind
Murfatlarul.
-Hei, esti atent? Îl întreba putin suparat Giusepe.
-A , da . Eram adîncit în gîndurile mele despre arta , dar numai la
pictura ma gîndesc, în rest, foarte atent.
- Ia zi, cumperi ceva?
-Sa ma mai gîndesc, dar cred ca am sa iau. Vezi vaza asta cu florile
foarte frumoase. Ce sînt? Coltunasi , mortadele ?
Giusepe facu ochii cît cepele.
-Coltunasi? Ce sînt aia.
-A, niste flori de pe la mine, seamana foarte mult cu astea.
Se apropie de tablou.
-Dar nu este semnat.
-Nu-i nimic,  tabloul tot este bun. Multi pictori nu-si semneaza
tablourile, depinde de perioada pe care o strabate .
Milicu dadu din cap si se retrase pîna lînga tarabe, pentru a putea sa-
l admire mai bine.
Asta face misto de mine.
-Da , dupa cum spune Roschofort'' Analiza unei zile, începe cu prima
adiere de vînt''
Giusepe deveni mai atent.
-Da, aproba el nemultumit. Grasul îl puse pe gînduri. Sa fie citit?
-Stiti bine din biblie'' Lumina vine din interior, n-are nevoie de nici o
semnatura'', Ioan, capitolul 8 , paragraful 12, versetul 16.
Adrian tiganul deveni si el atent.
De unde dracul le scoate diformul asta urît?
                                                                 -92-                                                      
-Ia zi , vad ca stii, îi surîse Giusepe tolerant, cumperi ceva adevarat?
Semnat , pictor mare.
-Da , sa vedem mai întîi.                                                                                                        
Slinosu intra în magazie.
-Uite niste carti bune, am si în franceza, engleza, chiar si în germana
gotica, stii, astea au fost ale evreilor, dar cum ei au plecat s-au au
murit bibliotecile au încaput pe mîna la toti natantolii , care le-au
vîndut cu metrul.
Se uita Milica la cartile asezate pe tarabe si-si alese cîteva, una ,
doua, obligatoriu în franceza.
-Stii , eu nu stiu engleza si germana, dar franceza o stiu bine, am
acasa foarte multe carti în franceza .
El, saracu , nu stia bine româna, dar franceza. Pe alea le cumpara-se
în liceu , cînd nu avea ce face între doua filme, colindînd de nebun
prin Bucurestiul vechi de lînga Curtea Domneasca.
Si atunci, cumpara cîte o carte în franceza, pentru a face impresie la
vînzatori , dar cum ajungea acasa, le arunca, de zac si astazi, pline
de praf  si necitite.
Iesi Giusepe cu un ziar împaturit.
-Hai înauntru sa-l vezi , ca aici nu e bine, nu e bine sa vada multi
ochi, asa ceva .
Ajunsi înauntru, a despaturit ziarul si a scos un tablou mititel, cu ceva
albastru pe el.
-Este o ''marina''. Uite si semnatura lui Dumitru Ghiata. Ai auzit de el?
Nu ?
Milica lua tabloul si îl întoarse.
-Este pe hîrtie, pe carton, uite este si rupt.
-N-are nimic , multi pictori mari au pictat pe carton, este ceva
obisnuit.
Se uita atent la el, ducîndu-l aproape de ochi.
-Reprezinta niste nave, vapoare, este marea, dar vezi semnatura,
este clara, autentica.
Milica ramase gînditor.
-Ia zi pretul.
Giusepe îl spuse, iar pe Milica îl lua tusea.
-Ie , ce vrei, este autentic, semnat.
-Mai lasa si tu , barem ceva.
-Nu scad nimic. N-am cum. Este imposibil. Dar daca îl cumperi, uite,
ti-l pastrez si poti sa-l iei data viitoare, cînd vii .
                                                     -93-                                                                             
-Bine, se desumfla Milicu, am sa-ti dau raspunsul  data viitoare, ca
mai vin eu cu rosii , dar cred ca-l iau .
Giusepe îl puse bine.Au iesit amîndoi afara.                                                                                                                     
-Ti-l iau p-asta cu florile, dar lasi din pret.
Giusepe a fost de acord si cumparatorul pleca catre baba sa faca rost
de bani.
-Mama mi-e foame si trebuie sa luam si acasa de mîncare.
A fost de acord saraca femeie si i-a dat bani . Imediat a si cumparat
cartile. Cu ele sub brat si cu tabloul, Milicul i-a salutat si se pregatea
sa plece.
-Eu , te cunosc de undeva, dar nu stiu de unde sa te iau , îi spuse
Adrian .
Milica se uita la el.
-Nu cred , am eu o fata mai comuna, stii astia mai rotunzi la fata, mai
grasi, sunt mai comuni, ti se pare ca-i cunosti, dar nu i-ai vazut în
viata ta.
Tiganul se uita atent la el.
-Se poate, dar eu parca te-am mai vazut totusi undeva, dar nu stiu
unde . Ma rog, e posibil sa ai dreptate.
Milicu duse cartile si tabloul la masina, sa nu le vada baba, dar le
puse vizibil, pentru a-l vedea alti tarani din spatele tarabelor si a-l
admira, credea el .
Spre seara au terminat rosiile si se îndreptau catre casa. A facut ce-a
facut maica-sa si a dat de carti .
-Fi-te-ar astea ale dracu, iar ai luat carti, ce oi face cu ele nu stiu , ca
ai un vraf acasa si le ti aruncate prin camara, de ma împiedic de ele.
-Uite, am luat si tablou, îl pun pe perete.
Se uita baba Maria la el , îl întoarse, îl privi si pe dos, fu atenta si la
rama.
-Tablou îti mai trebuie, ca în rest le ai pe toate. Vezi sa nu-l vada
taica-tu , ca-ti da cu el în cap , ce vrei sa distrugi peretii, batînd cuie
în ei?
Încet , încet au ajuns acasa . A bagat Milicu în el de-l durea burta , a
trebuit sa se întinda în pat, ca nu se mai putea misca . Era obosit ,
însa nu putea sa nu se uite la televizor  , ceea ce si facu , adormind
cu el aprins.
Era zece cînd s-a trezit, îsi simtea stomacul plin, obosit si nemultumit.
Se posta în fata cotetului catelii, care cum l-a vazut iesind din casa, în
pantaloni scurti si cu burta revarsata peste ei , s-a si ascuns în cotet.
 
                                                           -94-                                                                     
-Ce faci? Te simti mai bine astazi?
Cateaua facu ochii mari.
-Eu? Dar ce am sa nu ma simt bine.                                                                                                                   
-Nu stiu, treaba ta. Hai, facem o tura?
Nu era de acord nici în ruptul capului.
-Hai , ca-l alergam pe Rila, sau p'alalaltu, cum îi zice, ala cu urechi
mari.
-Nu, ca tu ma minti si tu nu vrei sa prinzi pe nici unul . Nu, mai bine
stau acasa si , si , e mai bine.
-Sclavo, treaba ta, în lant sa stai ca acolo este cel mai bine pentru
tine, libertatea te omoara. E aerul prea rarefiat pentru tine. Cateaua
se supara si îi întoarse spatele.
Ce stie prostul  asta despre libertate, m-am nascut libera si lantul
asta…
Si-a luat o camasa si a iesit la sosea. Se lucra la casa Prundeanului,
pasii îi purtau spre intersectie. Ar fi vrut sa bea o bere la Capatîna ,
ceea ce si facea acuma, stînd sprijinit de buturugile enorme din fata
cîrciumii .
Privind atent la intersectie îi veni o ideie, stia ce trebuie sa faca, se
duse acasa si se apuca de treaba. Are sa schimbe el semnele alea
de circulatie, care stau de ani de zile acolo, are sa faca el altele noi, o
sa le inventeze, si atunci sa te tii, cînd or sa ajunga oamenii în
intersectie.
Daca nici acuma nu vine cateaua cu mine o bat, de lant si tot o iau cu
mine.
Puse mîna pe fierastrau, ciocan , cleste si cuie, cauta si gasi niste
placaj si vopsea.
Ia , sa vedem ce îmi trece prin minte. Si îi bese mintea lui Milicu, nu
gluma.
Taia , batea , era absorbit de munca pentru a mai baga ceva în 
seama. Cateaua banuitoare ca pune ceva la cale iesi din cotet,
lungindu-si gîtul sa vada mai bine.
Ce o pune tembelul asta la cale? Ce nenorociri mai vrea sa faca? Lui
nu-i ajunge, cîti sufera dupa el ? Mare Ham Ham Zeu apara-ma de
necaz si ia-l pe dement ca se nenoroceste lumea cu el.
Mda, ce semn sa fie asta. Sa zicem , sa zicem , statea gînditor Milica
cu mainile la gura si vorbind cu glas tare, ceva pentru taranii astia din
Vidra, ceva care sa le faca pipota sa explodeze, sa-i umileasca,                                                                
-95-                                                                                                                  
animalele dracu .
Sa zicem , sa zicem ''Femeie culegînd rosii în curul gol'' , rîdea , dar
ce are sa fie cu asta, daca în loc de '' Stop la intersectie'' , am sa pun
femeia asta, nu stiu si nici nu ma intereseaza, eu îl pun si gata.                                                                                                                  
A terminat semnul de pictat. S-a apucat de altul .
Lu'asta am sa-i spun '' Sirena iubitoare'', mda, sau faraonoaica, cum
spun aia de la Jarcaleti, de unde e tata si chiar si de pe aici .
L-a terminat de pictat si pe asta.
Mda, lu'asta cum sa-i spun, da, stiu, ''Gogu a lu'Ratoi, dînd baligarul''.
A terminat si cu asta.
Ma cam doare mîna, am pictat, nu gluma, si mai am unul , ajunge
patru pentru astazi, vad eu ce impact au la tarani  si daca am succes
mai fac si altele.
Nu era o problema durerea de mîna, avea destul antrenament al
mîinii în miscarea de dute-vino si  nu facuse scurta niciodata.
Cum sa-i spun lu'asta…Cum sa-i spun lu'asta, se uita la bucata de
placaj din fata, puse capacul cutiei de vopsea de masina sa nu se
întareasca.
Se duse în fata catelii , care se uita fix la el.
-Ia spune-mi , cum sa-i spun la al patrulea semn de circulatie, îi?
Privirea îi trecea mult peste capul ei. Bampiria nu putea scoate o
vorba, nu stia ce vrea de la ea.
-Da, lasa ca ma descurc eu , se întoarse în fata placajului.
Lu'asta am sa-i spun '' Pasarica stuardezei'', mda, îmi place cum
suna. Se usca repede vopseaua, dar ce nu se usca vara.
Mai ar trebui sa fac un semn, sa-i zicem ''Crocodilul calcat de
masina'' si care este perfect plat'',aha, parca fac haiki-uri, d'alea
japoneze.
Cateaua retrasa în cotet, privea speriata cum Milica se apropie de ea,
se posta în fata cotetului si rezemînd de perete patru cartoane ,
începu sa i-l arate pe primul .
-Ce zici de asta '' Feme culegînd rosii în curu gol '', ia zi , asta e
vidreanca, ia uite, cîta mai basaul are, ca astea pa aici prin Vidra,
toate au basaul mare. Mici , grase  si cu mustate. Ia zi, îti place?
-Cateaua facu ochii mari si ramase împietrita.
-Hei , ce ai ? Ce dracu te-a apucat ? Ti-a înghetat sîngele în vene, pe
caldura asta ?
Bampiria speriata , trase un urlet de durere.
-De ce umbli cu asa ceva, ce este monstruozitatea asta? Cum ai zis
                                                     -96-
 
                                           
ca se numeste ?                                              
-''Femeie culegînd rosii în curu gol'' evident din Vidra, el în spatele
tabloului îi prezenta cu degetul fiecare cam ce este .
-Uite femeia, uite rosiile , uite vrejurile, uite…
-Uite ce. Aia de mi-o prezinti tu ca femeie, nici a capra nu aduce, este
ceva urît , la fel de urît ca tine, nimeni nu poate întelege ce ai hidosit
tu acolo.
-Am ,ce ?
-Ai  hidosit, ai mîzgalit, ai , ai încercat sa omori oamenii cu hidosenia
ta , si , chiar ai reusit asta .
Milica nervos, batea cu degetul în tablou .
-Nu întelegi tu arta , dar asta am vrut sa prezint si asta am prezentat .
Eu am pictat stilizat, eu am aratat esenta.
-Ai aratat pa dracu.
-Da, ai dreptate, se desumfla el , n-am avut niciodata talent la pictura,
dar p'astea tot le pun  în locul semnelor alea de circulatie, se înviora
el.
-Uite , aici '' Sirena iubitoare'' ,'' Gogu al lu'Ratoi dînd baligarul'' si
piesa ultima''Pasarica stiuardezei'' , Mai vreau sa fac''Crocodil calcat
de masina ajuns foaie de hîrtie'', dar nu mai am carton.
Cateaua privea la cele patru nenorociri rezemate de peretele casei ,
dînd cateleste din cap, la intervale mici.
-Daca tot n-o sa înteleaga lumea ceva din ele, de ce nu scrii ce
reprezinta fiecare, barem sa stie ce ai vrut sa faci acolo.
-Mda , ramase gînditor, stii ca ai dreptate. Asta am sa si fac.
Si chiar facu Milica .
Se afla acum , din nou în fata cotetului.
-La noapte am sa le pun la intersectie, mergi cu mine?
Cateaua îl privea fix.
-Niciodata n-am sa merg cu tine, niciodata…
-Niciodata sa nu spui niciodata, da lant si tot te iau cu mine.
Bampiria se întoarse cu spatele.
Tîmpitule, ai noroc ca sunt legata eu în lant , ca altfel nu faceai ce
vreai  tu cu mine.
Milica avea de omorît timpul pîna la noapte, de muncit n-ar fi pus
mîna nici mort, de dormit era prea cald, nu-i mai ramînea decît
bautura.
       -97-                                                                                                                 
Dar de unde bani pentru bere, sa-i ceara babii? Are sa-i dea ? Lu'ta-
su nici gînd. A rezolvat-o el , a gasit ceva în portofelul maica-sii , pus                                                                                                                                                                                
pe o etajera din camara batrînilor.
La Cornel , pe colt , sta cu berea în mîna si privea cum munceau la
casa Prundeanului.
Mama , de cînd n-am mai avut o femeie, uite si pa Dida as… Da , ia
uit-o pa asta lu'nea Matei tiganul, Mioara, femeie de serviciu la
scoala, grasuta, durdulie , mama, ce  i-asi face , aoleu , cred ca as
înebuni pa ea.Ce cur are. Mama...Ce palma ia-si mai da pa cur...                                         
  Aoleu, cît îmi doresc o femeie si nu am parte de ea . M-am  saturat
de … Scuipa scîrbit.
Ce ar fi sa le arunc iar casa în aer, cînd sunt aproape sa o termine. Î .
De ce nu ?Pot sa o fac si p'asta . Am sa-i cer lu'frat-miu niste
pocnitori d'alea militare si gata , poc, am si aruncat în aer totul. Da ,
asta fac . Îsi spuse el voios .
-Buna , sa traiesti, ce mai faci ?
Milica fu surprins, realiza ca cineva era lînga el .
-A , salut Ilie, si îi întinse mîna.
Era Ilie , cu care facuse armata, era însurat pe strada asta de lînga el
.
-Bine, tu ce mai faci?
Ilie spuse ca bine, ca vine de la parinti  si ca se duce acasa . Si-au
povestit de armata , de cine cu cine s-a întîlnit .
-Ai auzit cine i-a pus bomba lu'Prundeanu?
Milica era curios. Ia s-o vedem si p'asta  .
-Cica Ion , fi-su lu'Prundeanu era cu ma-sa si Prundeanu…
-Vezi da treaba , ca am auzit-o , e veche , dadu din mîna a lehamite
Milica .
-Dar n-ai auzit tot . Si popa cica ar fi implicat .
-Ce popa, ma ? Care popa?
-Popa Catalin. A , n-ai auzit? Asta nu e una prin Vidra  mai asa, mai
buna , sa-i scape , învatatoare, profesoare , doctorite, directoare, pa
toate le-a… Si începu sa rîda .
Ia uite al dracu  ce rusinos e , vidreanu dracu .
-Adica cum , le-a futut pe toate ?
-Da , nimic nu i-a scapat.
-Ba , da-l dracu , da ce  asta, e taur comunal , vezi ma da treaba ,
vorbeste lumea.
Ilie deveni nerabdator , se bateau vorbele la gura lui si nu puteau sa                                                 
-98-
iasa.
-Cu cuvintele tale Ilie , cu cuvintele tale.                                                                                                                      
- L-a vazut lumea , unii l-au alergat cu parul , vor astia  din Vidra  sa-l
bata , dar e greu de prins . Nu umbla noaptea  nici de-al dracu . Stii
Opelul ala vechi ?
-Ala dinainte  de…'54?
-Da, ala, i-au spart cauciucurile, l-au zgîriat cu cuiul, pîna cînd unul
suparat, a turnat o cifa cu beton pa el .
-Ce-a facut, ma? Izbucni vesel Milica.
-I-a turnat o cifa cu beton,ca cînd a venit popa dimineata , n-a mai
gasit  decît ditamai mormanul de ciment . A încercat sa-l sparga cu
pikamarul, dar nici n-a putut sa se atinga da el , era d'ala cu uscare
rapida, verde, de-l folosesc aia la pistele de avioane.
S-au pus amîndoi pe un rîs , de se uita lumea la ei , ca la nebuni.
-Cum , ma, si el nu a auzit nimic?
-Ce sa auda , ca cica , îl încuie preoteasa  în camera, sa nu fuga
noaptea .
Si rîdeau tîmpitii , de s-au apropiat curiosii sa-i întrebe ce au .
-Ba , Ilie , te cinstesc. Gata, cu asta  m-ai dat gata.
Era multumit Ilie , n-ar fi platit el sa cinsteasca pe altul, nici mort,
pomana îi placea, pe unde se ducea , sa repare cîte o masina ,
mînca si bea ca porcu . Cînd nu avea nici un client si nu se lipea de
nimeni , îsi cumpara bautura si sugea de unul singur , ca sobolanu .
S-au strîns halbele , mai avea însa putere financiara Milica .
-Dar stai sa-ti povestesc , ce mi s-a întîmplat , m-am îmbolnavit de
sifilis . Era voios nevoie mare Ilie.
Milicu facu ochii mari .
-Ce ai facut ma ?
-M-am îmbolnavit de sifilis.
-Cum dracu, ca , tu , nevasta , si… atît.
-E , m-am dus si eu cu baietii , la unele pe centura si am luat .
-Si?
-N-am stiut , da ne-a trimis o doctorita sa ne luam sînge, la munca,ca
asa este obligatoriu si mi-a iesit în sînge .
-Si eu am dat mîna cu tine, poate îmi dai si mie .
-Nu se ia asa usor , si , m-am facut bine, de fapt . Am fost la spital , la
Colentina, ne-am facut din nou analize si am facut injectii cu
penicilina, si acum nu mai am nimic .
-Pai ai voie sa bei?Sa manînci sarat ?
                                                 -99-
-Acuma gata, nu mai am , pot sa beau .
-Ti-ai facut analize, din nou?                                                                                                                  
-Nu, dar am facut penicilina cît mi-au spus ei , le-am terminat pe toate
. Da , fi atent . Cînd am fost noi la spital , ca de îmbolnavit  m-am
îmbolnavit numai eu si pletosu ,Stefan, ala micu si urîtu,  de strînge
banii de la oameni pe gaze,primul am intrat eu pe urma pletosu
.P'asta l-a vazut mai mic, cu plete ,cred, de l-au cautat si în gaura
curului , o fi crezut  ca l-am futut eu în cur.
Si s-au pus iar tîmpitii pe rîs, de se uitau oameni ca la descreierati.
Rîdea grasu , de la îngrasat rîsul doua  kile.
-Cum ma , asa au crezut , ba , voi nu , cumva ?
Ilie nega din cap si nega . S-au potolit ei cu greu .
-Ilie, dar daca le arunca unul în aer zidul din nou, la astia a
lu'Prundeanu, cînd e aproape gata?
Rîdeau acuma , de nu mai putea Milica , se tinea cu mîna de burta si
se încovoia de atîta nebunie .                                          
-Cred ca îl omoara pe popa. Strecura printre hohote Ilie.
-Pe popa Catalin? Întreba Milica.
-Da , pe popa Catalin .
S-au cherchelit pîna la urma .
-Ba , Ilie , da fratitu Costica grasu , ce mai face , ma? Mai bea vodca?
-Daca mai bea ? Rupe , o jumatate , o rupe în doua pahare, nu alta .
-Ba , nenorocita fiinta , tot asa gras e ?
-Mai rau , cica vodca îl slabeste , si el mai rau se îngrasa.
-Pe caldura asta?
-Da , acuma , ca cica sufera cu tensiunea si asta i-o regleaza .
Milica beat se uita la el  strîmb .
-I-o regleaza? Mai repede i-o reguleaza .
Iar rîdeau nebunii , unele babe care asteptau în statie se închinara.
S-au despartit cînd s-au terminat banii lu'Milicu , care a plecat torpilat
. A ajuns în pat pe burta  si cum a cazut a si adormit bustean.
S-a trezit  brusc , anii de armata si scoala militara îi dresasera
organismul sa faca ochi, cînd si-a pus în gînd sa faca ceva .
Era mahmur si obosit, nu avea chef sa coboare din pat, dar dupa ce
îsi  bau   galbenusul ceva timp , se ridica . Se clatina , gata , gata  sa
dea cu capul  de usa, reusi însa sa iasa afara .
Avea stomacul plin si rîgîia a bere.
Ce burta mare trebuie sa am, mi-e si scîrba sa ma uit în oglinda si ar
fi bine sa nu mai aprind lumina, ca ma miros mosii si ma înhata de nu                                                                  
-100-                                                                                                                     
mai pot pleca nicaieri.
În timp ce se elibera de o parte din lichid în fata casei , privea stelele.                                                                                                                                                                
Cît o fi ceasul ? Uite carul mare, oare cît o arata asta ora , nu stiu , sa
fie dimineata ? Sa plece taranii la piata? Nu se prea aud masini pe
sosea. Acum, fie ce-o fi , tot ma duc sa pun semnele , chiar daca ma
clatin , tot trebuie sa ajung acolo.
Le lua de unde le lasase , a luat si sîrma , cleste , cuie ,ciocan doar le
ascunsese bine  de cu ziua si direct fara alte cuvinte a luat cateaua
de lant si drept spre poarta.
Speriata , îngrozita , se zbatu ea ceva , dar nu avea ce sa faca ,
trebuia sa urmeze pe dement. Sa latre, n-are rost , tot pe ea ar fi
învinovatit-o batrînii, ca ea le strica baiatul si îl învata la prostii.Mîrîi
putin la Cipolino , iesit sa se bucure la ei , însa Milica si ajunsese la
poarta , o închise usor si se îndrepta ata spre intersectie.
Nu avea rost sa-i mai spuna ceva cateaua , betivu tot nu ar asculta-o,
iar dupa betie , era hotarît , nu iesea din vointa lui pentru nimic în
lume.
Nu se vedea nimeni pe strada, dormeau taranii de mult satui de
munca si
grijulii sa ajunga devreme la piata cu rosii, pentru a ocupa tarabe.
Uite în locul ''Stopul la intersectie'', aici o sa punem '' Gogu a lu'Ratoi
dînd baligarul''.
A legat lantul catelii de gardul lui vara-su , sa nu fuga . Se caznea sa
dea jos semnul , dar acesta , bine prins în suruburi , din cauza
deselor furturi, nu vroia sa cedeze.
Lasa ca-l pun peste el , si îl prinse strasnic cu sîrme.
O!!! o masina, uite vine dinspre vale , sa ma ascund. Se repezi grasu
, sa sara gardu , dadu sa dezlege lantul catelii, dar nu mai avea timp ,
totusi , cu el în mîna sari gardul la timp , chiar cînd masina vira
dreapta spre Bucuresti.
Lantul fiind  mai scurt acum , facu ca Bampiria sa atîrne de gard, gata
spînzurata, nu mai avea aer si nici sa schiaune, nu mai putea. A
trecut masina si sari gardul înapoi. Atunci,a realizat ca Bampiria era
aproape lesinata , cazuta la pamînt , respira greu. Speriat , încerca
sa îi apese corpul .
-Ia mîna de pe mine,criminalule, ca te musc de te desfigurez , hîrîi
greu cateaua .
Milica , vinovat , se dadu un pas înapoi .
-Oare ce or fi crezut oamenii aia din masina , cînd au vazut o catea
                                                        -101-                                                                
atîrnînd de gard , ca vrea sa se sinucida ?
Cateaua, nervoasa , se repezi la el .                                                                                                                 
-Tîmpitule , criminalule , sa-ti fie rusine , ai vrut sa ma omori .
-Hopa , ai vazut lupul , ti s-a schimbat glasul .
Nenorocit animal , nu poti sa o scoti la capat cu el . E un ratat.
Era vesel Milica,nu murise cateaua nu îl vazusera aia , era bine.
Acum , hai , sa puna si celelalte semne.
Le-a aranjat el pe fiecare în intersectie.
Era suparata cateaua, nici nu vorbea cu el , cu capul în pamînt,
purtata de lant , parea indiferenta . Odata, ajunsi acasa, o lega de
parul ei si intra sa se culce în casa.
Cald al dracu , ia sa las usa de la intrare deschisa, ca altfel mor, si
usa de la camara, fereastra . Se trînti direct pe covor , s-a perpelit el
putin si cum somnul este cea mai mare bucurie a lui , a adormit în
cele din urma.
Cînd s-a trezit , s-a spalat în graba pe fata si fuga în strada , sa vada
reactia taranilor la semnele lui de circulatie , n-a mai avut timp nici s-o
salute pe Bampiria. Calm , indiferent, se îndrepta spre intersectie, aici
, ele erau la locul lor , însa nimeni prin preajma .
Cît o fi ceasul, chiar nu s-a sesizat nimeni ? Ce, eu am lucrat ca
prostul, degeaba?                                            
  S-a uitat la primul, în trecere , ''Femeia cu …'' , celorlalte nu le
acorda nici o atentie , se duse la Capatîna. Petrica tiganul , vînzatorul
, indiferent ca întodeauna, îl masura cu privirea  , saluta coloratul si
cum era destul de devreme , de abia ora 10 , si nu avea chef de
bautura, ceru  o cutie de ciuperci .
-Ba, sa dea dracu  , am uitat banii acasa, of , înca un drum sa-i iau .
Bine , lasa ca ma întorc imediat. În rest, ce mai faci Petrica?
Tiganul , indiferent , ridica din umeri. N'avea chef de el , mahmur de
aseara , se retrase pe  un scaun dupa tejghea , unde tocea un ziar .
Milica pleca . Chiar nimeni sa-i spuna despre semnele alea aparute
peste noapte ? Pacat , iar nu îi apreciaza nimeni munca .
Întors acasa se aseza pe o naveta goala de bere , în fata cotetului,
cateaua covrig , nici nu se uita la el , rasufla greu .
O lasa în pace , parintii din  gradina nu îl mirosira .
Ia sa dispar eu de pe aici , ca astia sînt în stare sa ma puna la
munca. Dar, mai întîi sa manînc , si se si duse în bucatarie . La gabjit
maica-sa  si nu a mai scapat , pîna ce nu a plecat cu ei sa ude rosiile
la cîmp . S-a chinuit el , dar a terminat , chiar mai repede decît                                                                                                                                        
-102-                                                                                                    
credea . Întors acasa , nu avea chef de nimic  , ar fi plecat , nu avea
însa curajul s-o ia pe Bampiria cu el , la intersectie nu mai  vrea sa se                                                                                                                                                          
duca , asa ca de nebun  a plecat spre linia ferata , a facut stînga pe
ea  si se îndrepta spre Giurgiu . A trecut podurile.
Ia uite!!! Aici erau cladirile fermei, înainte . Acum sînt în paragina , sa
intru  înauntru ? Sa vad ce-a mai ramas din ele . Îi era lui putin frica ,
dar ce  i se putea întîmpla , doar nu mai era nimeni acolo. A trecut un
sant si a ajuns în fata usii primei cladiri , a deschis-o , înauntru , un
culoar bine întretinut , curat , tablouri mici pe pereti.  Parca am fi la
spital . Si-a luat inima în dinti si a patruns înauntru . Se auzea galagie
, farfurii metalice ciocnindu-se, surori medicale chemate.
Pasea cu retinere , cînd îsi arunca ochii într-un salon , vazu pe paturi
, mai multi barbati. A vrut sa le dea buna-ziua , dar unul se ridica si
venind pe hol lînga el , începu sa-i dea palme si sa-l critice .
Nu întelegea el prea bine ce vrea celalalt , era si uluit , însa n-a mai
rezistat si vru sa-l plezneasca . Bolnavul într-un halat albastru ca cel
pe care îl îmbracau cei gata sa  fie operati , se retrase pe o usa  si se
repezi în patul lui . Milica furios dadu sa se ia dupa el si sa-l loveasca.
-De ce dai ma Costica sau Ilie , cine oi fi tu .
Milica a fost luat la palme de un înger cu aripi , ramase uluit , îngerul
îl critica , ca i-a facut si îi face rau  încontinuare celui din pat .
-Uite , îsi desprinse palmele , aici în palmele mele este durere, lava
aprinsa si sa te înveti minte , sa-i mai faci rau vreodata . Am sa te
lovesc pîna te omor .
Se împacase cu soarta , îi ardeau obrajii pîna la durerea  mortii, din
cauza lavei topite aflate în mîinile înaripatului . Doi barbati  aflati pe
culuoar îi luara apararea , încercînd sa înduplece îngerul, îi simtea ca
sînt prieteni .
-Bine , îl las în pace , dar un graunte de durere trebuie sa înghita . Îi
casca gura si frecîndu-si apoi mîinile îl obliga sa înghita grauntele de
lava ramas în aer .
Îngerul plutind se îndrepta spre celalalt colt al culoarului . Milica stiu
ca este îngerul Gabriel . Se gîndi cîteva secunde .
-Dar ce are asta cu mine , eu sînt budist , eu nu mai sînt crestin , îl
dau dracu cu religia lui cu tot , el nu mai are nici o putere asupra mea
.  Si scuipa grauntele de durere .
-Ma pis pe religia voastra , vino încoace sa te bat , nu mi-e frica de
tine , eu sunt budist , mai enervat rau, uite ce fac eu cu durerea
voastra , o scuip .
                                                             -103-                                                              
Noi, budistii, nu aveam nici în clin , nici în mîneca cu voi , crestinii,
religie de barbari si razbunatori .                                                                                                         
Astepta nervos îngerul , care nu s-a mai întors la el . Atunci , se duse
la bolnavul din pat si îi cara la pumni , de îl snopi în bataie .
-Noi , budistii , sîntem adevarata religie si lasati-ne în pace sa traim si
noi , nu va cerem nimic , ce daca suntem diferiti de voi , trebuie sa ne
omorîti ? Nenorocitilor.
L-a lasat p'ala batut în pat.
-Sa-ti fie învatatura de minte , sa nu te mai legi de mine, niciodata , tu
si toti ai tai , daca vrei durere pentru altul , înghite-o tu prima data, sa
vezi cum e .Îti convine ? Si a iesit din cladirea fostei ferme , care de
afara arata a grajd , ceea ce si fusese pe vremuri .
Nemultumit, bombanind , a ajuns acasa , se spala bine cu sapun pe
fata , dînd cu spirt sa dezinfecteze locul si trîntit pe pat, adormi.
Cateaua , curioasa , de cum intra pe poarta , scoase capul din cotet
si îl privii , de mult nu l-a mai vazut asa furios. De obicei se lasa
calcat în picioare .
Sa stii ca p'asta l-au jignit grav în credinta lui, de e asa furios . E ,
lasa ca aflu eu dimineata ce e cu el , daca între timp nu îi mai vine
ceva pe chelie  si se scoala peste noapte .
Dimineata se scula bolnav din pat , îl dureau toate oasele . Indiferent 
a trecut pe lînga cotetul catelii, ducîndu-se în spate la WC. Asta ,
curioasa , iesi afara si îsi scutura cu putere capul . Ce o avea ? Nici
nu m-a bagat în seama  si pare obosit , schimbat . Din solar iese ala
batrînul , catelii îi e frica de el , ca poate ori îi baga un sut între coaste
, ori o dracuie si înjura  de o trece Dunarea, fugi repede în cotet .
Milica , scarpinîndu-se pe burta , trecu iar pe lînga ea .
-Ba , daca as sti sa conduc , nu as mai avea nevoie de tine , pentru
nimic în viata . Dar am fost prost , nu am luat carnet , am crezut ca
ma duce copiii unde vreau eu,  toata viata  o sa îmi para rau . Taica-
su îl privi cu ura .
Uite , ditamai  muntele de om  si nu face nimic , un puturos si un
nenorocit , ce mi-ai dat maiculita pa cap , fi-r-ar el al dracu da
nenorocit.
Milica continua sa mearga , nu îl baga în seama  pe mos, nu avea
chef de cearta . Intra în casa si se duse la frigider , scoase oala de
ciorba , o puse pe congelator  si cu polonicul începu sa înghita .
O, ce buna e , rece si goala de carne , o fi baba asta o îngalata si o
betiva , dar ciorba de cartofi cu bolbotine , stie sa faca .
                                                         -104-                                                                          
Dupa ce îsi potoli foamea , baga oala înapoi si se trînti în pat .
Ce sa fac astazi , cred ca mîine trebuie sa-i duc la piata , vad ca                                                                                                                                                                                     
culeg rosii, dar ce sa fac eu astazi , pa proasta aia nu o mai iau , sînt
suparat pe ea . Nici nu a simtit cînd a intrat baba Maria în camera .
-Auzi , ma maica , ce dracu ai smîngalit tu pa cartoanele alea si le-ai
agatat la intersectie , ca toata lumea vorbeste . Rîdea baba Maria
,privindul pe prost .
-Ce desene? Ce vorbeste lumea?
-Alea , prostiile alea de le-ai desenat tu si le-ai agatat. Cînd am fost la
pîine astazi  da dimineata , vorbeau toate femeile , ca n-au mai vazut
asa ceva , se închinau si blestemau , cica , cine dracu o fi fost ala de
a desenat asa ceva , auzi''Femeie în curul gol '' , si se porni baba pe
rîs , de îi curgeau lacrimile.
Milicu se ridica în coate si o privi . L-a molipsit   rîsul .
-Da, bre, sînt eu pictor cunoscut acum în toata Vidra ? Sînt.
-Da , ma , dar daca nu scriai , nu stia nimeni ce ai smîngalit tu acolo.
-E pictura abstracta , ce stiu taranii astia .
-Ma, maica , numai de dracii te tii, om la etatea ta , n-ai familie , n-ai
copilul cu tine , nu ai si tu un servici , n-ai un ban în buzunar , si tu
smîngalesti  ''Femeie în curul gol '' , iesi baba tot rîzînd .
Femeie în curul gol, spuse cu glas tare . Ce stiu taranii astia , ce e
pictura . Rîdea . Se ridica din pat si se duse dupa baba .
-Ce au facut cu ele ?
-Ce sa faca , le-au dat jos si le-au aruncat , cîteva sînt pe la Ratoiu, la
Gogu. Ca se uitau copiii la ele si vorbea urît , ce ai scris tu acolo .
Gogu le-a pus la pui sa nu iasa afara , ca i-a scos clostilii o gramada
de pui , la noi  nici clostilii nu scoate pui .
-Asa e , la noi nici clostilii nu scote pui , asa e , bre , spuse cu glas
scazut , mai mult pentru el .
Nu mai avea chef sa stea în pat , iesi afara si se aseza pe banca .
Bate al dracu si în dimineata asta , ce buna ar fi o ploaie , dar nici nu
sunt nori pe cer .
Nu baga în seama cateaua  care îl privea din fata cotetului . Se uita
pîna la urma la ea . Ce fata de proasta are , dar ce a dracu este ,
suflet de catea , nestatornica si jigodie . Ia sa ma car eu din vizorul
mosului ca ma pune la treaba si nu îmi convine  . Intra în casa .Nu
simtea nevoia sa bea ceva , dar un pitic îi zgîrma creierul sa îsi ia
drogul , asa din obisnuinta . Nu avea bani  si asta îl durea cel mai
mult . Sa nu poata el sa-si cumpere  mîncare si bautura cînd doreste    
-105-                                                                                                                       
, îl omora , îl chinuia  îngrozitor gîndul . Sa mai caute bani prin toate
cotloanele casei, ca de cerut , nu credea ca o sa mai vada ceva de la                                                                                                                                                           
baba, cît , despre mos …nici daca ar fi avut tot aurul din lume , nu i-ar
fi dat unui trîntor ca el , un leu .
Si nu mai avea  un litru de vin în casa , bani de sifon , nici atît.
Doamne , pentru ce m-ai nascut asa nenorocit , daca tot îti bati joc de
mine . Ce sa fac, sa uit , sa nu-mi mai aduc aminte ? 
I-a sclipit o idee prin capui sec . Sa plec iar la cîmp , sa alerg , sa
alerg  si iar sa alerg , sa uit de toate si de toti , si sper eu  , sa uite toti
de mine . Dar cum sa plec , ca nu vreau sa mai vorbesc cu cateaua
.Da-o dracu, mai bine stau acasa . Si acasa ce sa fac , sa ma uit pe
pereti , sa muncesc ? Doamne fereste . Sa manînc ? M-am saturat .
Statu pe gînduri . Mai bine citesc . Îsi lua o carte de liceu din a XII a si
în sufragerie , jos , în curent , din cauza caldurii mari , se apuca sa
memoreze o poezie , a adormit el pîna la urma , însa , doua strofe tot
le-a memorat , ''Mistretul cu coltii de argint '' este o poezie buna .
Seara , s-a sculat morocanos , nu avea chef de nimic , iar e mai
obosit ca la culcare . S-a tîrît pîna pe banca , afara . Taica-su tot mai
robotea , în timp ce baba prajea cartofii în casa .
As vrea sa ma racoresc , sa torn o galeata de apa în cap , dar e uda
si nu am puterea asta , sînt vlaguit . S-a tîrît în casa si a dat drumu la
televizor . I s-a facut din nou somn, a adormit , s-a trezit peste noapte
si a stins aparatul . Era bucuros ca este noapte afara  si poate dormi
în continuare , a adormit la loc , imediat .
-Hai , sus . Baba îl zgîltîi . Stia saraca ca numai cu apa , blesteme  si
arma suprema , mosul suparat , are sanse sa-l scoale pe puturos ,
dar trebuia  sa înceapa primul act .
Milica  însa se dadu jos din pat , baga lazile cu rosii în masina , se
duse la WC, se spala pe fata , si gata , pleca cu baba la piata . Era
devreme  , ce mai , noapte , cu stele ca margelele  stralucind pe cer .
Nu avea chef de vorba, nu-i ardea de nimic , nu se gîndea la nimic .
Depasea , era depasit de masini taranesti , pline cu marfa  pentru
boieri si cucoane .
Ce împutita trebuie sa fie viata , daca asta îmi ofera . N-am un ban în
buzunar , dar sunt numai bun de munca , n-am o femeie , dar sunt
numai bun de ea , n-am o masina buna , dar sînt numai bun de
…Pfu, ce dracu ma tot gîndesc eu , mai bine las capu gol . Nu vreau ,
nu mai vreau , acum , sa ma gîndesc la nimic, vreau sa fie un vid în
capul meu , nu-mi mai trebuie nimic . Si alerga cu masina spre                                                              
-106-                                                                                                                          
marele oras, încarcat cu rosii.
A reusit într-un sfîrsit sa faca rost de o taraba , mai în dos , fata în                                                                                                                                                       
fata cu o dugheana  unde una vindea sucuri si bere reci , în
apropierea unui gratar  cu niste cîrnati , care îi lasau gura apa lui
Milicu , dar care erau destui de scumpi si nu-si prea putea permite ,
baba nebagînd mîna în buzunar , doar pentru ca el vrea sa manînce
cîrnati.
A carat el doua feluri cu rosii, nu avea rost sa le aduca pe toate aici ,
nu avea loc unde sa le puna si nu avea rost sa se supere cu tiganii
din jur , ca nu ar mai fi pupat el taraba , niciodata .
Era devreme , aia cu cartile si tablourile nu au venit la ora asta , asa
ca se plimba fara sens prin piata .
Usor , usor  oborul se anima , astia îsi aranjau marfa , astialalti  se
pregateau sa înceapa bîlciul tocmelilor .
Ar cumpara un ziar , dar nu are bani, sunt destule în parculetul de
lînga piata , pe care toti amarîtii si-au aranjat ziua trecuta vechiturile
jegoase si inutile .
M-as duce la masina sa dorm , dar e galagie si soarele a început sa
dogoare , sa intru în Bucur ? Cred ca nici nu a deschis . Si de fapt ce
as putea face acolo? Asa de cacat se vede lumea , cînd nu ai un ban
în buzunar , mirosi a prost , cînd n-ai o letcaie la tine .
Mai dadu o tura pe la maica-sa , care nu prea vindea si se îndrepta
spre coltul celor doi  , o sa se învîrta el pe acolo , pîna ce au sa
soseasca.
Ia uite gainuse chirici, papagalii , ha, ha, papagali , ce ciocuri au !
Sticleti , canari, toate pasareturile din lume  le-au adus astia la
vînzare si porumbeii , bibilici . A  , era de pierdut vremea , tot sa
privesti , nu te costa nici un ban . Numai ca Milica avea un sentiment
de viata pierduta pe degeaba , de inutilitate .
Eu, sînt inutil pentru viata asta , poate în alta viata  , acum , nu fac
decît sa manînc degeaba pîinea altora  care poate valoreaza mai
mult decît mine  si sa  fac umbra pamîntului degeaba . Trecu strada
si ajunse acolo unde se vindeau catei .
Ia uite cum stau astia în porbagaj , saracii , ce se uita si ei .
Proprietarii , adusera si mamele care îi fatasera , ca ,  clientii sa vada
cu ochii lor  ca marfa are familie buna . Lui MIlicu  i se umezira ochii.
Fratii mei , cum va privesc astia  ca pe niste sclavi . Si voi sînteti cei
mai curati din lume . Daca ar fi putut ,ar fi strîns toti cateii din lume  si
i-ar fi crescut .
 
 
-107-
 
 
Ce sarac sînt , vai de capul meu , îmi este scîrba de mine . Of
,Doamne, Buda , nu mai mor o data sa scap de viata asta fara nici o
bucurie .
Trecu prin dreptul tuturor  portbagajelor deschise cu catei si trist ,
intra în piata .
Nu mai vin astia odata cu cartile lor ?
Tiganul Adrian veni primul , contrar obiceiului casei . Milicu îl saluta si
întreba de Giusepe.
-A, e plecat putin , pîna în oras , în centru , ca asa îi zic eu , aici
sîntem la tara . Stii ca pîna prin '50-'60, pe aici uite , în fata era
porumb ? Comunistii au ridicat fabricile astea , si hala din piata .
-Dar vine tîrziu ?
-A, nu . Pe la 11-12 este aici . Dar pîna atuncia îti vînd eu carti si am
si niste tablouri , numai sa le scot din taraba .
Alese Milica niste cartii, ochii si vre-o doua tablouri  si dupa ce îi
spuse lui Adrian sa i le tina ca trebuie sa se duca la maica-sa, sa faca
rost de bani , pleca .
Ajuns la baba , îi spuse ca vrea si el niste bani sa-si cumpere ceva de
mîncare .
-Nu-ti dau nimic  ca tu îti iei iar carti si tablouri . Daca vrei mîncare , ia
si tu niste pîine cu rosii  si am luat eu d'acasa niste brînza . Ca bani
nu am , trebuie sa îi ducem acasa la ta-ctu , ca ne trebuie lemne
pentru iarna si nici folie n-am luat .
Îi facea baba capul mare  si desi a rugat-o cu cerul si cu pamîntul , n-
a vrut sa cedeze deloc .
Îi era rusine  sa mai dea acum pe la tigan , asa ca se duse la masina
si lua o foaie de cort pe care o întinse lînga ea . Se aseza si închise
ochii, spera sa doarma . Era transpirat tot , însa spatele îi înghetase
din cauza cimentului . Numai somn nu fusese asta , visase urat ,
niste masini , el la WC ,care se umpluse tot pîna la gaura , si statea
sa dea afara , era gata sa se murdareasca de cacat galben si lipicios.
Era prea obosit sa se mai ridice în fund .
Ia sa ma duc la baba , poate trebuie sa-i mai duc rosii, oare cît am
dormit , doamne , Buda , o fi seara ? Ma omoara baba , dar daca ar fi
terminat ea rosiile , nu ar fi trimis dupa mine ?
                                                               -108-                                                   
Pîna seara dadura toata marfa  si Milicu cara la masina feurile goale.
-Ce seamana asta cu cineva . Aurolacul haiducit de el , îi spunea                                                                                                                                                         
altuia .
-Ba , te cunosc de undeva ? Ne-am mai întîlnit ?
-Ce vrei, ma? Pleaca si lasa oamenii în pace, ce vrei sa chem politia?
Trebuia sa faca pe surprinsul , ca altfel îl cocoseaza aurolacii în
bataie.
Cei doi se hotarîra sa plece .
-Si totusi , eu , îl cunosc p'asta .Are ochii lui , dar fara barba ,fara .
-Lasa ma , nu o fi ala , tu nu vezi ca asta este taran , vinde rosii ,
alalaltu era boschetar , împutit , barbos , nespalat l-om prinde noi 
vrodata, îi spuse celalalt canalist .
Cînd se vazu plecat cu masina , i se lua o piatra de pe inima . 
A fost cît p'aici sa o îmbulinez , daca ma vedeau aia mai devreme ,
dracu era al meu .
Cum ajunse acasa , se spala cu apa de la butoi . Bampiria îl privea
din cotet însa Milica nu o baga în seama. Intra în casa  si mînca mult.
Iar mi-e rau de atîta mîncare , as bea ceva , dar n-am un ban .
Arunca o vorba în vînt , însa batrînii nu îi raspunsera , taica-su cel
putin , îl ignora . Se ruga cu cerul si cu pamîntul de maica-sa sa-i dea
niste bani , însa baba nu se lasa înduplecata . Trebuiau lemne, folie ,
struguri si cîte si mai cîte , iar de fapt banii , nici nu erau la ea , erau
la taica-su , care îi puse bine , sa-i ceara lui .
Sa-i cer lui , asta nu mi-ar da o cana cu apa,  dar bani ,  vorbi încet
pentru el. Se duse si se aseza lînga usa de la intrare . Îl deranja burta
plina , de care nu avea loc , rasufla greu . Se uita la Cipolino , care îl
privea .
-Ce vrei ma si tu . Îti lacrimeaza ochii , vrei oase , gîturi , îhi  nu am
bani fratele meu sa beau o bere ,o nenorocita de bere , ce sa-ti fac ,
nu mai vor astia sa dea nimic , s-au zgîrcit de tot , cu nimic nu mai
pot sa ma lipesc de ei .
Se scula si se întinse în pat , nu mai putea , burdihanul îsi cerea
drepturile , atîta ciorba  si tocana cît bagase în el . Carnea este
scumpa si un salam trebuie tinut mult , nu mîncat asa , dintr-o data ,
vorba lui maica-sa . Dadu drumul la televizor , voia sa adoarma mai
repede , sa uite mai repede .
S-a saturat de atîta televizor , doar televizor , ar fi vrut  sa citeasca o
carte ca în vremurile lui bune . Sînt obosit si ce dracu sa mai citesc ,
sînt satul , as vrea ceva , ceva care sa ma puna pe linia de pliutire, ce                                                           
-109-                                                                                                                    
sa fie ?! Mai bine dorm , desi simt eu , ca somnul asta n-o sa ma
întremeze , mai obosit ma scol .                                                                                                            
Lua ziarul de astazi si în pat, chiorîndu-se la lumina televizorului ,
citea programul tv . Deveni atent , un film porno .
Asa de tîrziu , ce dracu , o sa stau eu pîna atunci ?
S-a trezit dimineata tîrziu , a iesit în fata usii .
-Ai facut si tu ochi , în sfîrsit ,maica, daca mai stateai putin  te prindea
12 in pat .
-Ce zi e astazi , mama?
-Duminica , maica , duminica , toata ziua .
Duminica , ha , ha , duminica , ce sa fac eu toata ziua , nu stiu , nu
stiu ce sa fac . As face ceva . O sa plec , da,  asta am sa fac.
Cu rugaminti , cu vrajeala , obtinu de la baba cîtiva banuti sa încarce
sifoanele. Barem sa bea ceva diferit de apa asta fara gust .
Cînd ajunse aproape  de capatul strazii , lînga linia de cale ferata , îi
aparu în fata varul Titel .
O, numai d'asta n-am eu chef, acum. Doamne , ce s-a îngrasat, dar
asta nu e îngrasare, este o … Are o  burta ciudat de mare .
-O , buna Milica , ce faci ? Avea un rîs , care îl enerva de fiecare data
.
-Ha ,ha,ha, observ ca te duci la sifoane , cateaua n-ai luat-o cu tine
?Am auzit ca sunteti prieteni buni .Ha,ha,ha, .Milicu se uita indispus
la el .
-Da, o fut.
-Ha,ha,ha, chiar asa ?Ha,ha,ha, e buna , asta e buna . Dar chiar asa
,am auzit ca sunteti nedespartiti , sporovaia varul lui si Milicu doar
dadea din cap .
Doamne , acuma ,vad eu mai bine , are asta o burta anormala , parca
e lipita de el , nu poate sa fie adevarata , ciudata ,ciudata mai e , o fi
vie ? Daca pun mîna pe ea , mi-o aduce noroc , ca cocoasa la
cocosati. Mi-o da voie s-o ating , te pomenesti ca asta e norocul meu
în viata .
Milicu nu îsi mai dezlipea ochii de pe enormitatea lui vara-su. S-a
ginit asta si a plecat în treaba lui .
Cum o putea sa mearga , o fi înghitit-o pe nevasta-sa , pe Florina ?
Daca' mi aduc aminte , avea si doi copii, saracii. Ajuns acasa ,
povesti maica-si, Bampiriei .Amîndouora nu le venea sa creada , cum
sa îti manînci copii, nevasta , cum sa ai o asemenea enomitate si sa
nu explodezi , nu , nu este decît iar o tîmpenie de-a lui Milicu .Însa                                                               
-110-                                                                                                                            
femeia se închina .
-O fi bolnav , maica , dar nu cred eu , ca a mîncat pe cineva , si mai                                                                                                                                                                                                                                                                                 
ales pe Florina a lu'Jigodie, nu sti cît de-a dracu este , nu se lasa
asta mîncata , nici moarta .
A baut sifon pîna a rîgîit ca porcu , tot era ceva , mai schimba gustul
de apa nenorocita .
Stii ceva , eu nici nu i-am simtit lipsa catelii, uite ca pot sa merg si
fara ea. Pot trai si fara ea , scîrba dracu , credea ca , gata , fara ea
sînt mort , vorbea pentru el în camera lui. Acuma sa stau putin pe pat
sa ma odihnesc. Îl plictisea televizorul , nu îi placeau programele,
trebuie sa se dea jos din pat pentru a butona, cea ce îl obosea
cumplit . A iesit si s-a dus la catea.
-Plecam pe undeva ?Aceasta îl privea atent .
-Unde sa plecam , acum , ziua în amiaza mare .
-Cum , unde ?Pe cîmp , sa alergam . Ai uitat ? Era frumos înainte .
Nu?
Cateaua scutura din cap.
Uite , iar elicele alea .
-Zi , mergem ?
-Acuma ? Ce-o sa zica taica-tu. Ia zi . Ce-o sa zica ?
-Varule , ce faci ma ? Vorbesti cu cateaua ? Era Gogu al lui Ratoi ,
varul sau , care se ducea la veceu .
-Nu vii diseara la nunta la Calomfir ?O sa vina Rosioru sa cînte si
Fane Furnica, vine sa cînte. Ia si cateaua cu tine .Da îmbrac-o
bine.Ha,ha,ha,.Ca iesi la plimbare cu ea . Ha, ha, ha,.
-Futu-te în gura , da jigodie , înjura Milica .Cateaua mîrîia , nu putea
sa îl suporte , mirosea ca fi-su ,capitanul Ratusca .
-Nu te freci pa burta Ratoiule , sa sara basinile din tine ?
Celalalt nu-i raspunse , îl atacase rau pe Milica si stia ca-l doare .
Ce sa-i fac eu  lu'asta .Nenorocitu.
-Daca se freaca odata pe burta , are reactie la cur .
Bampirica îl privea . Cipolino pe care Gogu Ratoi îl chinuise cît era
mic , latra ca nebunul . Orice miscare o facea asta prin gradina , o
latra catelul cu ura si neputinta de al putea omorî pe dusman odata.
-Ce sa-i fac, ce sa-i fac ?
Se scarpina în cap. Astepta o idee salvatoare de la catea , dar nu
gasea nimic . Enervat intra în casa si se arunca pe pat. Îl înebunea
gîndul ca nu poate sa i-o traga Ratoiului .
Explozie la Combinatul Galati .Auzi ce spun astia la televizor .                                                                                                                                    
–111-                                                                                                         
Explozie la …Explozie. Unde se simte el cel mai bine , ca puiul în
buda, vorba ardeleanului ,la vece-u . O explozie la vece-u .Se înrosi
de                                                                                                                                                      
bucurie , dar cum sa faca  sa explodeze Ratoiul în vece-u .
Auzise el demult pe Marinica betivul , barbata-su lu'Leana lu'Corbea ,
ala de-l bate fi-su , la o nunta, ca unii i-au aruncat carbit in vece-u la
un coleg si cînd a aprins asta tigara , a sarit în aer .Asta are sa îi faca
si el .N-are cum sa se piarda gazele astea. Prea îl trecea cacarea pe
Gogu des , ca sa  nu sara în aer  .Dar cum sa faca rost de carbit si
cum sa dea foc la gaze, ca asta nu fumeaza , sa arunce chibritul în
gaura , ca ala din poveste . Are sa gaseasca el o cale sa dea foc ,
numai carbitul sa-l ia .
De la Bursei, ma duc si îl rog , trebuie sa ma ajute , ca daca nu, îl fur,
vorbea cu glas tare.
Sa ma duc acum ,duminica ? Nu, se uita toti la mine .Mai bine cînd s-
o întuneca ma duc la nunta sa ma uit si eu cum cînta aia si ma duc
mîine , ca tot îl prind mahmur dupa ziua de astazi si îl fac sa îmi dea
carbit .
Se îmbracase bine , adica îsi luase treningul pe el si fara catea  pe
întuneric , plecase spre nunta tiganului.
Aici , satul de români era strîns în fata portii acestuia, toata intersectia
viermuind , curioasa sa-i asculte pe Rosioru si Fane Furnica .
  În cort , tiganii ursari ,urîti si libidinosi, rîdeau de fraierii de la poarta .
Se bea , se juca si se injurau cersetorii de romîni , în tiganeste sau
chiar în româna. Trageau maiestri Rosioru si Fane Furnica  de
acordeoane , sa arunce tiganii cu banii în ei .
De unde or avea tiganii astia atîtia bani sa faca nunta asta , hotii
dracului .
Greu puteau sa-si faca loc masinile printre taranii extaziati de
acordeoanele burdusite cu atîta muzica .
Pentru ce dracu stau eu aici , cu taranii astia basiti , nu îmi place de
nici o culoare , vreau sa plec , ce ma retine ? Ia mai bine sa ma car
eu frumusel si sa dorm  , mîine trebuie sa-l fac p'ala sa-mi dea carbit.
Larma , chiote , vaiete se auzeau de la intrarea în cort . Romînii s-au
strîns buluc , înebuniti sa vada ce este acolo .
-Ce-ai fa , ce e barbata-tu mort , ce ti-am cerut sa mi-o dai si mie o
data , urla un tigan burtos , urît si negru la una cu fuste lungi, la fel de
urîta.
-Ia , îsi dadu mîna pe sub fusta ridicata , sa te spurc , mînca-mi-ai                                                            
-112-                                                                                                              
pizda.
Milicu nu putu sa mai auda  din cauza celor din jurul lui . Cînd însa
tiganca încerca sa-l atinga pe fata , burtosul îi trosni o bucata în gura                                                                                                                                                                           
de o dadu pe cioara cu rotile în sus .
-Cîntati ,ba , mînca-vas, ca va tai pe toti , urla tiganul la greieri , luati
d'aici, cersetorilor , aruncîndu-le un pumn de bancnote , întorcîndu-se
la locul lui .
Milica pleca si se duse acasa , oprise televizorul si adormi . În
noaptea aceea nu a visat nimic .
Pe la zece a fost la Bursei tinichigiul , pe care nu putea sa-l
induplece.
-Nu pot ,ma , e scump carbitul  si tie îti trebuie o juma de butoi , nici
nu am atît , de unde sa-ti dau , de luat nici nu stiu de unde poti fura ,
ca acuma , nu se mai gaseste pe toate drumurile. Cu o mîna , nu faci
nimic , tie îti trebuie acolo , arata cu bratele ceva mare , o gramada ,
sa duca în aer prietenul asta al tau , caruia , vrei sa-i faci o surpriza ,
de ziua lui . Ha,ha,ha, rîdea dur , surpriza , de ziua lui . Tot încerca
sa-l îmbîrlige Milicu, îl mai vrajea , dar Bursei nu se lasa deloc .
-Stii ce .Nasi-miu , un dement si ala , asta iarna de revelion , i-am
umplut eu  doi saci cu oxigen si le-a dat  foc în Ferentari, la miezul
noptii, de i-a cazut spatele casei la tiganu ce statea în fata .
-Cum , i-a cazut spatele casei ? Ce face explozie mare , asa?
-Ha,ha,ha, explozie , bubuie de sar toate geamurile , zici ca da cu
bombe . Ce mai , o megaexplozie , o megamoarte .
Milicul se învoi sa-i umple cinci saci .
-Cinci saci ? Dar ce faci cu ei?Vrei sa-i omori  pe toti în cartier ? Bine,
eu îti umplu , dar sa stii,nu i-ai luat de la mine.                                         
  Milicu bucuros putea promite orice , avea el un plan , nu numai
Ratoi trebuia pedepsit , ci si Prundeanu ca doar si-a refacut zidul .Sa
vedem , rezista ?
-Ba , ai grija cum conduci , ca daca sar astea în aer , ai zburat cu
masina cu tot , cu reactie te faci, ramîi dracu surd, chiar , ipotent .
Ha,ha,ha, mai stii , ce urmari poate avea asemenea explozie ?
Milicu promitea în continuare , si , cînd se vazu cu ei bagati în masina
, deveni mai atent.
Chiar ca nu e de gluma, cu asa ceva , materiale explozive, ce mai …
Ajuns acasa le depozita în garaj si se duse sa manînce .
Nu , nu , tot trebuie sa fac rost de carbit , sa fie treaba buna , s-o
îndeplinesc ca la carte . S-a framîntat cîteva zile, a întrebat în stînga,                                                             
-113-                                                                                                                                    
în dreapta , dar tot nu a reusit sa faca rost de carbid .
Trebuie sa-i arunc în aer,  numai cu oxigen . Se duse în garaj sa
vada ce fac sacii , acestia , pluteau pe tavan .                                                                                                             
Mda, vorbea de unul singur , e bine , e bine,diseara trebuie sa-mi pun
planul în aplicare .
Rupse mai multe bucati de cîrpa , le împleti si încerca sa presare praf
de pusca , dupa ce rupse mai multe cartuse de vînatoare , de la
taica-su , cum vazuse în filme  , da al dracu praf nu vroia sa stea lipit
, nici mort . Asa ca , le lasa sa stea în benzina si la momentul
respectiv , o sa le scoata si o sa le lege de saci .
-Auzi , ce zici fac bine ? Întreba cateaua , dupa ce-i spuse ce are de
gînd sa faca .
Bampiria , îsi facu cruce , refuza sa vorbeasca cu el si se ascunse
covrig în cotet refuza chiar sa mai si manînce . Trebuia sa-i faca pe
toti sa creada ca este bolnava si este pe moarte .
Noaptea spre 12 , a luat trei saci , a sarit panarama de gard si i-a
legat  de vece-ul lui vara-su , facuse cîrpele foarte lungi . Fugi si lega
si ceilalti saci de spatele casei lui Sandu Prundeanu . Ajungeau
numai doi , pentru un perete . Problema , nu era aici , putea sa dea
foc oricînd. Acolo , la Gogu Ratoi , el trebuia urmarit , cînd se duce la
vece-u . Fugi sa se puna la pînda , în spatele gradinii . Nu ajunse
bine si auzi usa închizîndu-se la vece-u.
Hopa, este bine , a intrat pasarica în colivie . Fara sa mai stea pe
gînduri aprinse cîrpa de benzina care ardea repede .
Iar fuga si la Prundeanu, ca nu mai apuc sa dau foc. Cînd trecu pe
lînga cotetul catelii , acesteia îi statu inima , îsi baga o laba în gura si
se ruga ca Marele Ham Ham Zeu sa o ia cît mai repede , ca nu mai
apuca dimineata , are s-o omoare astia cu pietre . Dadu Milicu foc  si
la Prundeanu si fugi acasa. Se ascunse în vîrful patului si astepta . Îi
era frica .
Oare am facut bine , ce am facut ? O sa ma descopere,  astia ? Dar
de ce nu explodeaza , alea odata? I se parea ca aude secundele cum
trec unele dupa altele, pe la urechile lui.                                          
O bubuitura îi bloca inima .
Bun , asta e gata , dar unde e a doua, unde e a doua ? Nu iesi bine
afara, ca si a doua sparsese restul de geamuri de la vecini . Se
auzeau caramizi , care cadeau pe acoperisurile caselor din jur .
Urlete, tipete , iar un zgomot de ceva care se face praf ca de scînduri
rupte înebunise tot cartierul . Milicu îsi dadea seama ca se produceau                                                                  
-114-                                                                                                                         
caderi în continuare .
Ce dracu , cad stele din cer ? Doar au explodat cinci saci cu oxigen
,nu rachete nucleare . Ia sa am grija sa nu ma tai, ca sînt numai                                                                                                                                                                                                                                                                                   
cioburi peste tot . Si ce dracu urla aia , parca o cocoseaza taurul, ce
dracu , s-a pornit si alarmele la masini. Toata noaptea a tinut
vînzoleala . Au trecut si pompierii si salvarile .
N-are rost sa mai stau si sa ma arat eu p'acolo , n-are rost , ca ma
vad aia si cine stie ce idei le mai vin .
-Maica , ai auzit ? Ce-o fi fost asta ? Unde a explodat , asa ?
-La Go…, babo .Nu stiu  eu de unde sa stiu , acuma m-am trezit si eu
din somn . Se duse Milicu sa se culce .
Ce forfota ,ce zgomot fac astia . Si baba asta si mosu , ce vor ? Si
asa nu afla nimic  în noaptea asta , mai bine s-ar culca .Of , de m-ar
lasa astia sa dorm si eu .
Latrau cîinii în noaptea nebuna , latra si Cipolino de mama focului,
Bampiria însa , tremurînd , nu iesea din cotetul ei . Trecu ceva timp
pîna ce mosul se întoarse de la sosea . Susotea cu baba pe banca
din fata casei . Pîna la urma dadu Buda si adormi si Milicul . Cînd s-a
trezit , soarele era ha,ha, sus pe cer  .O teama de ce s-ar putea
întîmpla îi zgîria inima . Cioburile din curte erau strînse de dimineata
de cei doi .
-Unde e tata ? O întreba pe baba, din fata usii. Baba îi spuse ca s-a
dus  sa caute geamuri prin garaj , ca sa le înlocuiasca pe cele sparte
aseara ,si aproape toate erau sparte în afara celor protejate de
rulouri.
-Ce s-a întîmplat azi-noapte , bre ? Maica-sa se apropie de el .
Rîdea.
-Azi-noapte,au sarit în aer. Rîdea iar .
-Cine a sarit în aer , bre ? Ce vrei sa spui ?
-A sarit în aer si vece-ul lui Gogu Ratoi si casa lu'Prundeanu .
Milicu se arata surprins.
-Da , a sarit , asa în aer  vece-ul lui Ratoi si a aterizat în fata la
restaurantu lu'Bunea , dar asta nu-i nimic . Cum statea , el , Paduchie
a lu'Bunea , asa, în fata , s-a speriat cînd a cazut vece-ul si asa , ca o
, ca o , arata cu mîinile , a cazut cacat peste el , de la facut  tot din
cap pîna în picioare . Ca Gogu,de calic , nu-l scoate si el ca omu , cu
vitanja, vece-ul e plin de mult si cînd nu mai are si nu mai are unde
sa faca , scoate cît trebuie cu o cutie de conserve goala  , legata cu o
sîrma si îl pune pe loc , în gradina , cica , e îngrasamînt natural
                                                           -115-                                                                  
pentru plante .
-Dar Gogu? Gogu unde era ?
-Era beat , în casa , acuma s-a trezit si el , nu stie nimic .                                                                                                              
Lui Milicu i se schimba fata .
-Cum , nu era Gogu în vece-u?
-Nu, maica. Era nevasta-sa Geta , cu fi-su si Geacomini. Ilie. Vecinul
lor .
-Cu cine ?
-Cu astia .
-Bine , bine , dar ce cauta fi-su ?
-Eu de unde sa stiu , maica . Începu sa rîda iar. Dar sa vezi , cum au
aterizat . Da , ca au sarit prin aer , asa , ca cosmonautii . Geta s-a
înfipt cu curul ca n-avea nimic pe ea , într-o vînata ,fi-su a aterizat pe
casa , iar Ilie, Geacomini , a cazut pe colonelul ala , a lu'Tîntaru ,
vecinul lui , care era pitit în burieni si îi pîndea . Al dracu , asta tot
bine a cazut, ca e colonelul în spital , i-a rupt sira, nenorocitu.
-Si Gogu stie ceva ?
-Ce sa stie . Nu ti-am spus ca acuma s-a trezit si el , asa de beat a
fost .
-Dar Prundeanu  ?
-Da-l dracu  . Ce Prundeanu . A cazut casa iar pe el . Atîta tot .
-A cazut casa pe el ?
-Da , ca era subreda. Fi-su, Nelu , era cu ma-sa în pat , Dida lu'Vaca
,tiganca nevasta-sa cu Marin tiganul, vecinul lor , Sandu Prundeanu ,
cu iapa în grajd . Niste destrabalati , ce mai , vai de capul lor. Milica
se duse spre poarta .
Auzi , orgii în vece-u . Dar ce cauta capitanul Ratusca  în veceu cu
ma-sa si Ilie Geacomini? Asta nu pot eu sa-mi imaginez. Dadu din
umeri .
Dracu stie. A înebunit lumea. S-au tîmpit de tot, cu democratia lor
.Cînd ajunse în dreptul Prundeanului , acoperisul statea peste ruine.
Uite, asta nu s-a rupt. Parca e o casa pentru pitici, ti se pare anormal
sa-l vezi la înaltimea asta . Ha,ha, sa poti pasi pe el , direct din
strada. Se urcara niste gîste care cautau de mîncare si gîrîiau , sus ,
acolo unde fusese cosul , odata .
-Ti-am spus eu , ca e mîna popii .
Milicu saluta pe Florea Teapa , care cu ochii iesiti din orbite , de abia
îl astepta sa-i explice teorii lui.
-Da, da, arata apasat cu degetul spre nicaieri, e mîna lui . Numai el ,                                                                      
-116-                                                                                                                      
criminalul , putea sa faca asta .
-Ma , Teapa , da unde dracu stii tu ca e popa Catalin ? De unde stii
tu?                                                                                                                   
-Eu , stiu tot, vad tot . Sînt pa urmele lui , mai rau ca politia .
Ce politie , dadu a lehamite din mîna , eu sunt politia , ca un cîine
sînt pa urmele lui, îi miros fiecare pas . Nu scapa el de mine. Da , stiu
, e mîna lui , se vede , se vede .
În fata  la cîrciuma lui Bunea o stiva de scînduri rupte si o dîra de
cacat , care traversa drumul întinzîndu-se în curtea lui Gogu , pîna la
locul de unde a zburat .
-Stii ce a patit Paduche lu'Bunea ?
-Stiu , stiu . Dadu Milicu din mîna . S-a transformat în om de cacat ,
aseara.
-Da, tot a cazut pe el . Acuma , boleste. Manînca numai lamîie si sta
la pat .
-Lasa ca-i trece .
-Normal .Cum dracu sa nu-i treaca ? Se ia cu altele si uita .
Gogu în curte  se uita cu o privire de tîmpit la ei . Milicu ridica mîna
salutîndu-l si îl chema la el .
-Ce faci ma , varu Gogu. Ia uite , ti s-a distrus casuta ta preferata si
bunatatea asta de cacat s-a împrastiat aiurea . Cît ai muncit tu sa-l
faci  si acuma , s-a ales praful de toata munca ta .
Gogu se uita indispus la el .
-Poti sa-l recuperezi . Da , da . E pacat sa se piarda asemenea
bunatate ,asemenea bogatie . Da , poti sa-i spui chiar aurul cacaniu ,
valuta forte , cu o valoare foarte mare , chiar sentimentala as putea
spune, pentru tine .
Gogu nu putea sa-l suporte acuma .
-Ce vrei ma? Lasa-ma în pace .
-Mai Gogule , dar ,chiar, ce s-a întîmplat la tine, ma ? Cum dracu s-a
transformat vece-ul tau în racheta ?
-Eu de unde sa stiu ? Nu stiu.
-O fi de la gaze , de la fasolea aia multa pe care ai mîncat-o , o fi fost
stricata.
-Eu de unde sa stiu .
-Nevasta-ta ce face ?
-Ce ma intereseaza pe mine.E în casa .
-Si fi-tu?
-Si el , treaba lor . Ce ma intereseaza pe mine .
                                                 -117-
                                                                                                                        
Le întoarse spatele si pleca .
-Unde te duci , ma ?
-Sa repar vece-ul , ce vrei sa fac .                                                                                                                 
-Ce pute asta , Milicu arata scîrbit dîra de pe  jos. Hai sa plecam ca
ne moare nasul, aici.
În fata portii lui Prundeanu statea  cumnata-su, Nicu lu'Vaca .
-Ce faci Nicule ? Ceva probleme ?
-Nimic . N-a patit nimeni nimic . Asta e important. Se apuca cumnata-
miu sa repare casa , ca d'abia s-a învatat .
-Ma , dar ce dracu s-a întîmplat ? De la ce s-a produs explozia aia ?
-Domne , nu stiu . Eu cred ca de la butelie , eu , stiu , nu stiu ce sa
zic .
-Unii spun ca a batut iapa din picioare , spuse Teapa , facînd cu
ochiul .
Nicu rîse subtire .
-Eu stiu ? O fi, dracu stie . N-a vrut sa mai stea si gata . S-o fi saturat
si ea . Au început sa rîda toti trei . Teapa deveni brusc serios.
-Nu , nu . Daca nu sunt draci trimisi de popa Catalin , nu mai e nimic .
Stiu eu. Trebuie sa ne rasculam împotriva lui si sa-l alungam din
comuna si sa-l omorîm .
Milicu dadu mîna cu ei,  dupa care se îndrepta spre casa, i se facuse
foame  .
-Ma , Tica . Ce dracu are Florea Teapa  cu popa Catalin, de-l uraste
asa tare .
Tica a lu'Grecu trase adînc din tigare .
-Ce sa aiba. Popa Catalin a bombardat-o pe nevasta-sa si s-a prins
Florea . Acuma nu stie ce sa-i faca . Îl uraste asa de mult ca l-ar
omorî. La reclamat la Patriarhie, la Presedentie, la O.N.U. , poate ,
poate îl schimba de aici . Dar Catalin e pilos  si scapa de fiecare data
si asa mai mult moare Teapa de ciuda.
Îl saluta pe Grecu , care se ducea sa ia una mica la Bunea si intra în
curte  . Mai întîi are sa manînce ceva , dupa care sa treaca pe la
catea sa mai stea de vorba , ca de mult n-au mai vorbit .
Mîncase cît sa poata sta în fund . Asa ca , se aseza pe o naveta de
bere goala , în fata cotetului Bampiriei .
-Ce faci , ce zici ? Îti place cum i-am aranjat ?
Cateaua îl privi din casuta ei , stînd în picioare.
-Ia zi , îti place ?
                                                       -118-                                                               
Astepta un raspuns, însa aceasta refuza sa vorbeasca .
-Ce ai , nu vrei sa mai vorbesti cu mine ? Treaba ta .
Milicu se ridica si intra în casa .
De nu m-ar învinovati ca am fost cu el , asta ar fi în stare sa spuna ca                                                                                                                                                                 
eu l-am învatat sa faca asemenea prostii .Mare Ham Ham Zeu ,
pazeste si apara o biata catea  de asemenea animal si da-mi
libertatea , ca nu mai pot sa suport tot ce mi se întampla .Cine stie ce
pune iar la cale , Mare Ham Ham Zeu , iarta-ma . Se facu covrig .
Ia sa plec eu . M-am saturat aici , si, asa, nu am de baut nimic .
P'asta nu o iau cu mine . Dusmanca. Dar pîna la urma ,stiu ce îi
trebuie. Sa o duc tîrîs de lant , sa rîda toti cîinii de ea . Asa am sa-i
fac data viitoare .
Mergea catre calea ferata , nu stia de ce , dar mergea . Se apropie
de sine.
-O, sa traiesti maestre Basescu . Îl saluta pe Basescu , cîinele liber al
cartierului .
- Ce faci p'aici . Asa departe de casa ?
Basescu nici nu îl baga în seama . Trecu indiferent pe lînga el ,
ducîndu-se la pravalia lui Cornel, baza lui . Milicu se uita la cîinele
care nu îi mai arata decît dosul cozii, acum .
Ia uite al dracu , nici nu vorbeste cu mine , potaia dracu vorbi cu glas
scazut . Apuca linia ferata si se duse spre Sabar. Nici el nu stia unde
vrea sa ajunga . Se gîndea ca barem sa vada gîrla si îi este de ajuns
. La al doilea pod de fier, urmarea curgerea …
Ce rau !!! Dar asta e mare . Doamne , Buda , m-am tîmpit eu ?
Visez? Sa ma ciupesc . Prostii din filme ieftine. Dar asta este o mare
si linia de cale ferata se pierde în ea , sau parca înainteaza pe
deasupra ei ? Privirea  a ce vedea îl paraliza .
Cum e posibil asa ceva . Corabii înaintau spre tarmul unde se afla .
Ce-or mai fi si astea . Se uita mai atent . Stiu cine sînt astia . Sînt
popoarele marii . Uite-i , daca ma prind, ma omoara . Ar fi vrut sa
fuga , dar de la înaltimea unde statea , credea ca este ascuns , stînd
pe burta ar mai fi avut putin timp sa-i vada  si cînd considera ca e de
rau , o rupe la fuga înapoi , spre sat .
Primele corabii atinsera tarmul , din ele sarind soldati îmbracati în
piele neagra , cu fuste scurte  avînd pe cap coifuri rotunde înarmati
cu arcuri , sageti , sabii si scuturi rotunde .
Buda , ce cruzi au fost astia nimeni nu le-a putut sta în cale . Uite-i,
se apropie!Milicu se retrase usurel  pe burta , se ridica si-o rupse la                                                        
-                                                   -119-
fuga. Se opri acasa, drept în fata cotetului catelii, gîfîind.
-Nici nu stii ce mi s-a  întîmplat. Am vazut popoarele marii .
Cateaua îl privea de la intrarea în  cotet.
-Ce ai vazut ?                                                                                                                   
-Popoarele marii. Debarcau pe un tarm al marii. Bampiria nu-i spuse
nimic . Milicu gîfîia mirat ca nu este înteles de catea .
-Da, popoarele marii . Le-am vazut cu ochii mei .
-Cînd , acuma?
-Da , acuma , de acolo vin alergînd în halul asta .
-Si marea unde ai vazut-o ?
-La Sabar, acolo am vazut-o , ca si popoarele marii .
-Ce sunt alea ?
-Niste cuceritori , nimeni nu le-a putut sta în fata , niciodata.
-Marea, la Sabar , popoarele marii, zici . Cateaua vorbea sacadat,
neîncrezatoare . De unde stii tu , ca sînt popoarele marii?
-Stiu eu , stiu eu , simt asta în mine , uite aici si aici . Îi arata pieptul
si capul . În sufletul meu stiu asta .
-Mda . Îi arunca cateaua în scîrba.
E un nebun  si un exaltat , ca de fiecare data , cine stie  pe unde a
umblat de nebun  si acuma a venit sa toarne gogosi .
-Te-ai atins cumva de bozii ? Ai mîncat din ele? Îsi duse labuta la
gura . Milicu se ridica de pe lada de bere indignat .
-Popoarele marii . Îi intoarse spatele furios si pleca spre camera lui .
Stiu eu , sînt popoarele marii , vorbea de unul singur . Se trînti în pat.
Înca îsi mai simtea inima zvîcnind în piept. Ar fi vrut sa le spuna la
mai multi ceea ce vazuse , dar taranii astia  cine stie ce ar fi crezut .
Si cum îl stiau ca pe un ciudat , acum , l-ar fi facut sigur nebun si
mare mincinos. Statea trist în patul lui privind tavanul .
Chiar, cum s-o fi întamplat toata chestia asta? Curios lucru , curios
lucru . Nu stia cît a trecut  si nici nu-l interesa , se ridica si se duse sa
manînce ceva  . Simtea nevoia sa se spele pe fata , pe mîini , ceea
ce si facu , dupa care ciuguli niste carne fripta , din picioare .
Popoarele marii , Buda , ce trebuie sa mai fi fost acolo , oare de ce
au venit ? Dar e posibil asa ceva ? Buda , m-am tîmpit de tot . Sa
aiba dreptate, cateaua ? Se duse si se trînti în pat . Îl urmarea
amintirea cu popoarele marii . Era obosit , starea lui dintotdeauna. Ar
fi plecat , dar sfîrseala corpului îl tragea înapoi .
Ce frumos era cînd stateam la deal si alergam cu cateaua . Ce zile
fericite .Nu stiu ce sa ma mai fac, acum . As pleca cu cateaua iar la    
-120-                                                                                                                
deal . Vrea, nu vrea , o iau cu lantul si tot ajungem acolo .Cu mosii
astia o sa ma descurc eu , cumva. Atipea , se trezea ,zapusela îl
obosise de tot  .Barem sa fii baut o bere , pe cînd asa , se simtea ca
un cadavru . Somnul a fost o boala  pîna dimineata . Cu gura amara                                                                                                                                                                   
si uscata avînd capul greu , rasuflînd obosit se dadu jos din pat .
Mi-ar face bine sa ma spal pe dinti , cred eu , dar dracu s-a mai
spalat pe dinti de ani de zile, n-am periuta , n-am pasta . Putina apa
pe fata si sa ma întind din nou în pat .Doamne , ce obosit sînt !
Maica-sa , taica-su  îl lasara în pace , oricît ar fi încercat sa-l faca sa
munceasca , nu-l puteau urni din oboseala lui .
Dormi ceva ! Soarele batea dincolo de prînz .Caldura înabusitoare îl
alunga din pat într-o alta camera cu putin mai mult curent de la
geamurile deschise.
Sa manînc ceva si a-si bea niste bere . O halba rece , sa bag burta în
draci . Dar am vreun ban ? Am pa dracu ! Nici marunt nu am . Cum
fac eu s-o pacalesc pe baba sa-mi dea niste bani ?Nu stiu . Dar mai
întîi sa manînc si nu orice, ceva carne , ca daca gust ciorba îmi piere
pofta de bere .
  Nu mai gasi carne , ci numai niste ciorba chioara si tocana lunga în
frigider . Îsi facu el niste oua ochiuri , vreo trei , puse multe
condimente . Încerca s-o tromboneasca pe baba sa-i dea niste bani
dar asta , nu se lasa înduplecata , spunîndu-i ca nu erau banii la ea
,mosu stia de ei , ea nu are nici un franc. Suparat ,bau niste apa rece
de la cama si se duse la catea . O privi , îi intoarse spatele si iesi pe
poarta .
Pizda ma-sii , barem sa vad cum beau altii bere  si tot e ceva . Viata
de cacat . Ajunse la sosea , se muncea de zor la Prundeanu .
Fa-o tu , fa-o , ca de nu ti-o dau eu jos , iar , sa nu-mi zici mie pe
nume. Îl saluta respectos pe Sandu si porni spre Cornel. Pe marginea
soselei venea Mia lu'Gioada, în ciorapi asa cum mergea de obicei ,
îngalata peste cap.
-Buna ziua , tusica . Ce faci?
Milica îi dadu si el binete si o întreba de sanatate .
-Ce sa fac . Bine . Topai pe calcîie . Uite. Mai tii minte ce burta
aveam . E , vezi . Acuma , gata . Nu mai am nimic. Pai ma duceam
si-mi trageau aia apa din burta cu siringa. De se rîdeau copiii de mine
. Da. Veneau odata de la scoala  si mi-au spus ca sînt bortoasa .
Doctorii mi-au spus ca sa ma duc acasa si sa-mi  iau de moarte . Dar
eu le-am spus ca nu mor si au facut si pariu cu mine . Da, cînd m-am                                                              
-121-                                                                                                                      
dus si m-au vazut s-au închinat si ei . Eu am stat  dupa colt , asa,  stii
tu , facînd smechereste cu ochiu, si cînd m-am aratat, i-am zis
doctorului : Ia zi , domn doctor , am înviat din morti . S-au închinat
toti. Aha, asa am facut .                                                                                                                    
-Da ce ai luat , cuana Mio ?
-A , am adunat eu da pa cîmp , de pe lînga garduri , buruieni,d'alea
bune .D'aia cu flori galbene nu stiu eu cum arata , dar stiu cum îi zice
, viermisori d'aia de nuc.
-Viermisori?
-Da , d'aia , d'aia da face nucul .
-Aha .
-Stir , mohor, pula calului , pula ciobanului .
-O , da numai bucati , nu gluma .
-Da, ma tusa. Pizda tigancii, basina porcului . Cacatul miresii.
-Ce ? Asta ce mai e ? De asta nu am auzit .
-E , creste pe aici pe lînga garduri .
-Si cum dracu arata ?
-A , e asa , alba cu galben cu multe buburuze pe ea. Da, e foarte
buna , usoara si buna .
Milica facu fata mare .
-Da , tusa .
-E , d-asta n-am mai auzit.
-Da, tusa . Si am mai cules eu si altele , da nu stiu cum le spune . Le-
am pus la uscat si le-am fiert. Am baut si m-am spalat cu zeama aia.
-Pa unde ?
-Pa burta , pa jos , arata cu înteles între picioare .
-Bravo coana Mio . Bravo tie. Da, ce mai faci , ce îti mai face nora ?
-Aoleu , tusica .Puscariasa aia. A vrut sa ne omoare si pa mine si pa
Misu . Ne urcam în pod taman de frica  si ea cu cutitu pe jos . L-a
adus pa unu în casa si cu el , vorba aia, în camera din fata , pai, pa
urma, nu a vrut sa ne omoare! Ce am mai patit cu ea . Avea copii
mari, ne bateau si pe mine si pe Misu. Moldoveanca dracu. Mi-a spus
mie Mitu barbata-miu , sa am grija ce fac , pe cine bag în casa . A
murit de mult . Anul trecut  a facut unspe ani.
-Da , de ce a murit ? Era bolnav?
-Bautura . I-a spus doctorii sa nu mai bea , da el , si la veceu,  bea.
Acolo l-am gasit mort ,pa cacat, cu sticla da tuica în mîna. Da, am
scapat da moldoveanca dracu , a plecat ea singura. Cica sa îi dau ei
casa , s-o trec pa numele ei , da , ce , eu sînt proasta ? Cum sa fac                                                  
-122-                                                                                                                         
eu asa,  sa ne dea pe mine si pe Misu afara din casa.
Milicu , satul , o saluta si pleca catre Cornel . Coana Mia , vesela , se
ducea catre o posibila sursa de tuica , ca vorba ei ''Tuica e viata mea
,da bere si vin , ma cac pe mine , d-aia beau toata ziua , ca sînt                                                                                                                                                          
sanatoasa si ma simt bine ''.
Munceste cu ziua si bea.
La Cornel era si fi-su , Misu , plin de bube rosii pe fata, pe Milicu se
înfiora carnea .
Ce poate sa aiba ?Nespalatu dracu .
-Ce ai ma pa fata ? Ce sînt alea ?
Misu cu tuica în cap se uita la el urît .
-Sînt de la transpiratie si praf . Dar ce îsi pasa tie . Ce te intereseaza
pe tine .
-Ar trebui sa te duci la doctor. Am zis si eu, asa.
Misu nici nu-l mai baga în seama . Îsi bea vodca pe datorie , în
continuare.
Sa beau si eu pe datorie ,ca nespalatul asta ? Dar de unde sa-i dau
eu banii lui Cornel , ia uite, ce beat e si asta.  Pe urma, Misu a
lu'Gioada mai munceste pe la el , mai fura de la moara  si aduce aici .
Ce sa fac eu , sa-i rînesc cotetele de porci lu'Cornel pentru bautura ?
Milicu se îndrepta trist catre casa .
Si ce buna ar fi o bere rece pe nenorocirea asta de caldura .
-Nea Sandule , ce s-a întîmplat bre ? Cum de a cazut  toata casa .
Sandu , mititel si tîmpit , se uita plîngacios la el .
-Nu stiu, bre . Parca sîntem blestemati . Nu stiu ce se întîmpla .
Parca sîntem blestemati .
-Mai du-te si mata pe la biserica . Adu-l pe popa sa faca o slujba de
sfintire, aici , de alungarea dracilor .
Sandu Prundeanu se uita speriat la el.
-Da , ce vrei , sa murim cu totii . Sa-mi plece iapa si sa ne înghita
pamîntul ? Sa-mi sece oile la tîte. Nu , nu ,nu-l bag eu pe dracu cu
mîna mea în casa . Îl lasa între caramizi si se îndrepta spre casa.
Ia uite si Paul tiganul , pastorul , are o casa , o biserica,  uite , peste
drum de Sandu Prundeanu , tiganul Calonfir , a facut doua case , pe
terenul cumparat de la Cornel . Uite si Marin tiganu , are o casa .
De abia astepta seara . Iar cînd a venit , a aruncat cu baterii vechi ,
rotunde pe acoperisul lui Marin tiganu , pîna s-a plictisit.
Ce gauri trebuie sa-i fi facut! O sa creada ala ca i-a picat cu pietre din
cer .Paranormale d'alea. Da-l dracu da tigan, ce el sa le reguleze                                                                                                                                 
-123-                                                                                                         
p'astea din cartier  si eu sa stau pe uscat . Are si nevasta acasa , pa
Maria tiganca ,pe care o bate , cînd vrea el . Da-l dracu, praf îi fac
cartonul. Nu am eu baterii , cîte pot sa arunc , bombe as arunca, dar
nu am. Se puse în pat cu sufletul împacat , era multumit, tocmai                                                                                                                                                             
facuse o fapta buna.
Si , totusi, as bea o bere , îmi arde gîtul dupa o bere , ce n-as da sa
am o bere. Îi dadura lacrimile. Prea era amarît. Cu ce am gresit ,
Buda, cu ce am gresit! Sa n-am eu banii mei! Ah , Doamne ! Sa fii
trait , eu , acum 200 de ani, haiduc ma faceam. Haiduc ! Dar pot sa
îmi fac rost de bani? Sa beau 20 de beri? Dar de la cine sa fur ? Pe
cine sa haiducesc? Ia , sa ies eu afara. Poate cine stie. Nu îi spuse si
catelii, nu avea nici un rost si asa nu l-ar întelege. E proasta , e
batuta în cap. Se dadu lînga poarta si astepta .
Dar cum sa fiu eu haiduc, daca îmi vad aia fata cînd îi haiducesc si
ma toarna la politie, puscarie îmi mai trebuie. Fugi repede în casa si
dibui el un ciorap de la baba. Ia uite , îl îndeparta scîrbit de la nas .Ce
pute , baba asta se pisa pe ea ? Duhoare de dihor ,de sconcs . O sa
mor pîna îi fur pe aia. Si nu vad nimic. E un ciorap tetra , babesc ,
trebuie sa-mi tai doi ochi si un nas, ca altfel mor. Ia ,s-a întarit noroiul
pe talpa asta . Milicu privi îngrozit ciorapul. Trebuie , trebuie sa rabd ,
altfel , canci bere . Termina si fuga lînga poarta . Întuneric, nimic.
Cine sa mai treaca pe strada , acum ? Ceva se misca pe la sosea .
Ce sa fie , cine sa fie ? Astepta temator . I se facuse frica , inima îi
sarea în gît . A dracu meserie e si asta de hot , poti sa mori de inima ,
nici pensia nu o mai apuci . Ala trecea pe drum, greu tîrîndu-si hoitul
batrîn .
      A, asta e nea Sandu a lu'Truca. Betivanu dracu vine de la
cîrciuma , a baut pîna acuma . E batrîn si e beat, n-are cum sa se
opuna , îmi iau banii si gata berica . Si daca nu are bani, daca ma
vede cineva , daca striga si scoala toti taranii?
      Gata , ori trec la treaba , ori ma las de meserie . Deschise poarta
cu grija sa nu-l auda nimeni, îsi puse ciorapul pe cap si tiptil mergea
în urma mosului, care lovea pamîntul cu bastonul , încercandu-l ca pe
o coaja de ou. Dupa ce depasira si poarta Mocofanului , Milicu se opri
în loc .
        -Stai asa, banii sau viata , îi spuse încetisor. Mos Sandu înjura
bombanind,  cum îi era obiceiul, mergînd înainte fara sa-l bage în
seama.
        -Nu auzi ca vreau sa te tîlharesc , sa te haiducesc .
                                                               -124-                                                     
Dar mosul asta este chiar tîmpit, o sa ma faca sa urlu. Se duse si îl
batu pe umar .
        -Hei , fi atent ! Asa . Sînt haiducul … haiducul… na drace ca nu
stiu ce haiduc sa îi spun lu' asta ca sînt.                                                                                                                      
-Sînt haiducul Laptic. Sînt haiducul Laptic Terente Cezar. Asta sînt ,
Laptic Terente Cezar si vreau sa te haiducesc . Da-mi toti banii sau îti
iau viata . Mosul se lasa periculos pe spate .
        -Cine pizda matii esti tu , ma ? Ce esti prost? Lasa-ma dracu în
pace ca nu mai pot sa beau .
        -Sînt haiducul …
        -Ba , Onele , tu esti, ma ? Doar stii ca n-am banii la mine , eu
beau pe datorie si plateste fi-miu pe urma . Degeaba încerci sa ma
jefuiesti a saptea oara în seara asta , tu si copiii tai, ca nu am bani ,
uite , am pus-o pe nevasta-mea  sa-mi întoarca buzunarele pe dos ,
ca sa nu te mai obosesti da pomana. Milicu ramase împietrit.
        -Ce e ba , acolo? Se auzi un glas tunator în noapte .
    Hopa, ce mai e si asta , am dat de dracu .
        -Cine fura în cartierul meu , ca fara sa stiu eu . Milicu dadu sa se
retraga usor catre casa .
        -Stai asa , ma , un' te duci . A , tu nu esti Onel a lu'Mieita , aha ,
vrei sa ma furi si nu esti el? Stai ca rup bastonul pe tine , cîrîia mosul
, balanganindu-se din închieturi .
        -Stai asa , hotule . Striga Onel. Stai asa , ca te învat eu minte .
     Cum sa mai fuga el acasa, l-ar vede astia si pîna mîine ar sti tot
cartierul , ancheta pe la politie îi mai trebuie .
Ce sa faca, ce sa faca ? Sa fuga , dar unde ?
        -Grigore , Moisile, tuna Onel , tineti-va ba la el , înconjurati-l si
aducetimi-l în raza ciomagului meu .
      Are asta doi vlajgani de copii , nu poti sa te lupti cu unul , dar cu
doi .Cînd îi simti aproape , se arunca grasul peste gardul din spatele
curtii maresalului si o rupse la fuga prin gradina acestuia . Tipa Onel
si îsi îndemna copiii sa nu-l slabeasca deloc pe fugar . Se împiedica 
în vrejuri de vinete si rosii, îsi sparse fata , mîinile , toata pielea , în
ate si sîrme.
Rupea , smulgea  înebunit . I se parea ca nu are spor la alergare , ca
sta pe loc si ca neamurile proaste , alea doua , au sa puna mîna pe
el. Sari înca un gard si alerga , alerga înebunit , vazu o sira de paie
asezata pe butuci  si se arunca sub ea . Normal acolo n-ar fi putut
intra decat un cîine cu greu pe burta , dar grasu ajunse direct la         
-125-                                                                                                      
jumatatea ei. Era chiar în curtea lui Onel , care asa cum îi era obiceiul
pusese laturi din sîrma peste tot , normal si la paie . Un cîine, alb ,
vagabond zacea prins cu coada în ochiul de sîrma de doua zile.Nici
sa plînga nu mai putea saracu, de frica lui Mieita , care                                                                                                                                                                      
l-ar fi executat cu ciomagul pe loc. Însa cînd ditamai animalul s-a
aruncat pîna lînga el , a crezut ca i-a venit sfîrsitul , de aceea ,
scotînd un strigat de moarte  a zbughit-o de sub paie si dus a fost .
Mai tîrziu , la marginea satului cînd s-a mai linistit si-a dat seama ca
nu mai are coada , aceasta ramînandu-i prinsa acolo , unde , el , nu
are sa mai calce niciodata .
    Comuna asta este blestemata , nici mort nu mai dau pe aici ,
gîndea animalul ,care alerga înebunit  departe în noapte .
     Strigate , zgomote  în jurul lui Milicu .
        -Pe aicea trebuie sa fie , striga ala de se duce la liceu . Se
ascunde pe undeva .
        -Pe unde l-ati pierdut ? Urla Onel .
        -Din fata mea a disparut , raspundea celalalt vlajgan .
        -Lasa ca vine dimineata si îl dibuim noi. N-are cum sa scape .
    Dimineata , dimineata! Milicu înebuni. Ce ma fac , daca ma prinde
dimineata  si pun astia mîna pe mine ? Dadu sa plece , dar nu putea.
      Ce sa fie , ce sa fie . Îsi prinsese piciorul drept într-un lat , care
era legat de o teava din fier  batuta în pamînt .
       Nu mai pot sa plec , ce ma fac , aicea au sa-mi ramîna oasele .
        -Da-ti drumu la cîine . Trebuie sa-l gaseasca Scîrba. Asa . Pe el
Scîrba . Manînca-l .
       Scîrba , asta e ala mare si … Simtea cum nenorocirea este lînga
sira de paie , uite este lînga mine . Urlînd, s-a smucit si a iesit de sub
sira , împinse în gard , care s-a rupt cu el si a luat-o la fuga mîncînd
pamîntul prin gradinile lu'Vraciu si colonelului. Aici , însa ,colonelul 
abia iesit din spital , bandajat si cu un corset pentru coaste , pîndea
ascuns , noul WC a lui Gogu. A dat Milicu peste el , l-a facut gramada
, s-a împiedicat , s-a ridicat si cum nu mai avea cum sa fuga spre
curtea lui , crezînd ca s-ar fi prins Tîntaru , a zbughit-o prin curtea lui
Vraciu, unde nu mai locuieste nimeni , catre sosea.Colonelul ,
paralizat, nu mai avea putere nici sa se vaite, credea ca  murit , ca l-a
lovit un drac , care la plecare  i-a tras o copita în frunte .
Neagra  mai este si moartea asta , gîndea el , avînd un ochi scos
lînga nas.
      A ajuns Milicu lînga gard  l-a sarit usor si dupa ce traversa                                                     
-126-

soseaua mai sari un gard la o casa unde nu mai locuieste nimeni si  a
apucat-o în stînga .                                                                                                                 
În spatele lui Onel tipa si acum, cîinii latrau înebuniti, iar Livia Grasa,
aprindea si stingea lumina din camera, întruna , de nervi, ceea ce l-a
facut pe Bebe , barbate-su , somnoros , sa o înjure de neam . Cum el
era maritat la ea , balena a sarit peste el în pat si a început sa-l
loveasca . Bebe, saracu , paralizat de asemenea greutate  si-a
revenit cu greu , dar cînd si-a revenit , a început s-o bata crîncen , de
se unduia grasimea pe ea. A tipat , au sarit bunicii , parintii, care l-au
prins pe Bebe si l-au legat  cu lantul cîinelui în cotet. Livia îl blestema
, îl zgîria si îl lovea cu un bat . Tot nemultumita , a propus într-un
tîrziu  sa-l friga si sa-l manînce. Taica-su ,Marin Jigodia , speriat  si
de lucirile din ochii fi-sii , l-a asigurat pe gineri-su ca nu-l manînca 
nimeni , ei nu sunt d'aia de manînca oameni, si a bagat-o pe Livia în
casa .
     Milicu alerga fara sa mai fie atent la ceea ce îi apare în fata de
aceea intra în tiganii lui Calonfir ce tocmai furasera o putina cu
castraveti murati  de la Misu lu'Corbea . Au cazut unii peste altii ,
castravetii s-au rasturnat. Tiganii secretosi si tacuti pîna atunci , au
început sa blesteme , sa loveasca castravetii de nervi . Milicu ca un
profesionist se ridica  si începu sa alerge spre Sabar , nimeri puntea 
si se pierdu în lunca rîului. Alerga de acuma la palmares si pe unde
trecea  lasa o dîra de tractor  . Epuizat , cazu în genunchi într-un ogor
nemuncit, printre musetel salbatic . Rasufla greu si inima dadea sa-i
sara din gura , transpirat si murdar ca un cîine bagabont .
Nu se stie cînd a venit dimineata, atipise putin, si cînd carnea a
început sa se raceasca , dureri îngrozitoare îi frigeau piciorul drept.      
Atunci a vazut ca trasese toata noaptea dupa el teava de care era
legat latul de sîrma . Se facuse carne vie . Umblînd cu grija, dîndu-i
totusi lacrimile, reusi sa-l dezlege si sa-l scoata de pe picior.
Ia uite , ba ! Ce am putut eu sa trag toata noaptea dupa mine !    
Acuma, cum o sa plec eu de aici . N-am ce face , trebuie sa astept
pîna la noapte . Dar ce ma doare piciorul , aoleu, se strîmba de
durere. Dar ce dracu ! Îsi scose ciorapul de pe cap .Ia, uite , eu am
alergat cu asta pe cap toata noaptea si-am si stat pîna acuma cu el.    
Ba, dar prost mai sînt , vai de cozonacul meu .Întins pe spate , era
epuizat , dar daca nu cauta un loc cu umbra , dogoarea soarelui are
sa-l omoare .
                                                            -127-                                                            
Usor se ridica  si se uita în jur . Padurea Colibasi are sa fie refugiul
lui. E ceva de mers , dar nu are ce face , sa intre asa în cartier , si-ar
fi pus toti taranii în cap . Îsi tîra piciorul dupa el.                                                                                                            
Daca o sa fac infectie d-aia reaua? O sa-mi taie piciorul ?
       O sa se usuce si o sa cada ? Ce fac eu fara picior , cum ma mai
descurc eu în viata ? Numai gîtul i se vedea din musetelul salbatic.     
Teava si sîrma le luase cu el , daca le vinde la fier vechi ,  face de
cîteva beri , acolo. Ceva se întîmpla în fata lui , o masina .
       Astia trebuie sa fie tarani la sapa . Se apropie tiptil si în fata lui ,
în caldura , Ileana învatatoarea , urcata cu fundul pe capota
portbagajului , facîndu-si vînt cu un evantai , il tine pe primarul nasos
al comunei , cu capul între picioarele desfacute .
Ia uite , la ce bîrna are asta , cred ca o gîdila pe buric .
    Milicu îsi lovi dreapta cu stînga , certand-o .
     Nu avem timp de asa ceva , potoleste-te , trebuie sa tii teava si
sîrma, altfel nu mai bem bere si pe urma , ma doare si piciorul. Pleca
tot asa de usor cum venise, îi era frica  sa nu-l descopire primarul si
sa-i dea vreo amenda .
     Ca e în stare si nici nu am cu ce s-o platesc . Se apropie încet
,încet de padure , unde odata ajuns se aseza la buza ei, la radacina
unui copac  .Padurarul Mate , beat , îl dibui si crezînd ca a venit sa
fure ciuperci sau sa culeaga viorele se apropie tiptil pe la spatele lui .
        -Bum ! Urla betivanul .
    Milicul încremeni si facu instantaneu atît treaba mare , cît si treaba
mica în pantaloni . Padurarul a crezut ca ala a murit , i-a pleznit inima
si se puse pe un rîs monstrous . Milicu eliberat în pantaloni , se ridica
si fara sa se uite înapoi , o rupse la fuga spre sat . Credea ca este
urmarit de ceva-ul care îl bombardase la padure . Nu mai vedea , nu
se mai întreba nimic , doar alerga .
Ia uite al dracu , a furat teava din padure , trebuie sa pun mîna pe el
si  sa-l duc la politie , vorbea de unul singur padurarul .
        -Hotule ! Striga  aratîndu-i pumnul .
   Milicul se opri aproape de Opelul alb, scos din mormanul de beton,
al popii.Acesta în picioare , cu anteriul ridicat , nu baga de sema
prezenta fugarului. Ileana învatatoarea , în genunchi , ridica ochii la
parinte .
        -Ce dracu pute asa , ma ? Ai tras tu vreun vînt ? Ca-mi face
greata si-mi vine sa vars .
        -Popa o linisti , spunîndu-i ca probabil o pasare din vazduh a                                                    
-128-
slobozit un proiectil , aproape de ei .
    -Da ce ma era strut , pinguin , sa-l faca asa de mare ?
Parintele zîmbindu-i si cu ochii peste cap , o mîngîie pe par .                                                                                                                  
-Te iubesc foarte mult Ileana, foarte mult, îi spuse cu glas mieros.
Avea popa , într-adevar, o voce foarte placuta .
      Milicu se departa usurel , îi era frica de popa , daca îi da vreo
amenda , cu ce bani s-o plateasca ? Daca îi ia teava si sîrma , adio
berica . Doamne , Buda  si ce tare as mai bea o bere acuma , ah , ce
buna ar fi . Ah , dar ce buna ar fi si o ciorba  d-aia rece de la frigider ,
de o face baba, cu cartofi si loboda . Dupa patru-cinci farfurii , ar
merge sapte-opt berici. Se uita cu speranta la teava ce o avea sub
brat . Ajunsese pe malul Sabarului.
        Aici am sa stau pîna diseara , si la noapte , am sa încerc sa
ajung acasa , dar ce ma doare piciorul, Doamne , ce ma doare .
    Pe cracii pantalonului îi cugea zeama .
      Ce pute, nu ma mai spal acum , daca ma vede cineva . Si asa
ajung acasa , mai bine , astept aici la umbra salciei astea . Dar ce
pute , ia sa tin eu numai nasul pe sus , ca sa nu mai simt mirosul . Nu
mai putea decît sa astepte . Auzi un foc de arma. Se întreba îngrijorat
ce ar putea fi . Nu va sti niciodata ca fusese tîmpitul de padurar betiv
Mate , care curios din fire  si nemaiavînd ce bracona în padure sau
pe cîmpuri , a descoperit doi adulteri , înfocati, unul peste altul , s-a
apropiat tiptil pe la spate si a repezit un foc de arma  în sus . Barbatul
s-a ridicat instataneu si cu pantalonii în vine a fugit încotro a vazut cu
ochii. Femeia îngrozita , a ramas ca o closca iubitoare întinsa pe
spate . I se întîmplase si ei  la fel ca lui Milicu putin mai înainte , se
scapase pe ea . Mate se uita la ea , strîmba din nas si se întoarse în
padure . O femeie , pufni el nemultumit , auzi , doar o femeie .
    Sabarul musca din malurile  cu tot mai putini pomi , pe care Ion si
maimuta lui Floarea , îi taiau iarna de iarna sa-i bage la foc .
    L-au bîzîit mustele  si tîntarii de l-au gasit toti dracii . Au depus oua
în pantalonii lui, asteptînd ca musita sa apara cît de curînd . Se
facuse noapte , cînd a luat-o usor la pas spre podul de fier , ca sa
ajunga acasa .
    Un hurducait  ce venea puternic din urma îl facu sa se arunce la
pamînt , încercînd sa se ascunda . O caruta tiganeasca , plina ochi
cu ciori, care saltau ca dracii , alerga catre linia de cale ferata . Se tot
întreba Milicu ce poate sa fie , unde se duceau astia care chinuiau
bucurosi pe limba lor . S-a ridicat si a încercat sa mearga  aplecat                                                            
-129-                                                                                                                      
pentru a nu putea fi vazut în bezna noptii dar îl duru spatele  , asa ca
, si l-a îndreptat si tragînd cu greu de pantalonii scoarta , încerca sa
nu se  mai împiedice în gropile din 'naintea lui.                                                                                                     
Numai noaptea putea vedea si auzi , cum Ileana învatatoarea îi
îndemna pe cei 16 tigani tineri , sa nu o lase  si sa sfîsie carnea de
pe ea . Astia o dibuisera în timp ce tinea gardul scolii iar viceprimarul
, seful ei de partid gafaia la spatele ei . L-au batut pe acesta lasîndu-l
carne însîngerata lînga gard , iar pe învatatoare au aruncat-o în
caruta .
        -Hai odata, hai , din mers , pe pamînt , vreau , vreau , urla ea
înebunita cu carnea în flacari .
     Unii tigani n-au mai asteptat sa fie oprita caruta  si s-au apucat de
treaba  dar vazînd ca se îngroasa gluma , au oprit si fiind din ce în ce
mai putin timp pentru a-si trage sufletul , începura sa regrete ca nu au
pus mîna , ca de obicei , pe Viorica tiganca , grasa , care oboseste
repede si îi ameninta ca se duce la politie , ceea ce îi întarîta al
dracului de mult .
          Îndemnurile Ilenei îi facura sa se sperie si sa-si dea seama ca
rasa tiganeasca are totusi unele limite, pe care un adversar bine
antrenat le poate atinge pîna la urma .
Milicu a cazut , s-a împiedicat , s-a asezat jos sa se odihneasca , dar
si-a urmat drumul catre podul de fier . O lumina puternica , alba , în
mijlocul cîmpului , l-a dat pe spate .
     Sa fie un O.Z.N.eu ?Mama , am dat de dracu. Ia uite cum se
învarte lumina aia în jurul lui , ia uite . Mama , oare m-o lua si pe mine
? Ia s-o iau eu la pas ca altfel dau de dracu. Nu stia ce sa creada, ce
sa fie aia.Lumina se stinse si nu mai putea vedea nimic acum .Nu o
sa stie niciodata ca în urma rapirii Ilenei învatatoarea, o mare
civilizatie a decazut în asa hal, încît pervertita de învatamintele
acesteia, acum este codasa universului. Fara sa-si dea seama atinse
calea ferata  , a trecut podurile de fier  si a ajuns lînga gardul scolii de
la sina, pe care a si depasit-o, ajungînd acum în capatul strazii lui . O
femeie alerga urlînd pe linia de cale ferata , iar prietena ei , stînd în
genunchi primea pumni în gura de la Gelu tiganu, care beat fiind nu
mai avea opritor.
        -Gelule, iubite , sînt eu ,eu , te iubesc , nu te-am înselat
niciodata , iarta-ma.
    Dar Gelu , animal , nu se mai oprea . Cea care alerga pe sine ,
Florina sarise gardul gradinii ei si dupa ce-si facu o baie se întinse pe                                                         
-130-                                                   canapea.
Prea ne exploateaza Gelutu asta , nu mai pot face fata , noapte de
noapte,zeci de insi  , am obosit , trebuie sa mai iau o pauza, ia sa ma                                                                                                                                                      
odihnesc putin . Ma duc lînga prostu de barbata-miu.
Prietena ei , profesoara , mînca bataie sora cu moartea , nici urlete ,
nici rugaminti , nu l-au înduplecat pe peste sa se potoleasca . Nu stiu
ce i-a venit lu'Milicu, ca a pus mîna pe pietre de lînga sina si a
început sa dea cu ele înspre ei . A gresit el de multe ori, dar cîteva si
mai ales rîvna cu care arunca, l-au facut pe Gelu sa nu mai fie atent
la profesoara , care s-a si ridicat si a zbugit-o. Fugea saracuta si nu
se uita în urma . Cînd a ajuns acasa , a încercat o masca de
castraveti pentru mentinerea tenului, aproape uitase , îl iubea pe
Gelu si vroia ca mîine sa fie frumoasa si s-o placa tiganul .
Îl iubesc, trebuie sa-l sun imediat , gînguri ea voioasa.
     Milicu a fugit  dupa ce a vazut ca profesoara a reusit sa scape , de
frica tiganului si cînd ajunse gîfîind în dreptul hotului de pocait , auzi
galagie mare. Aici , asta , beat , se urcase pe nevasta-sa în sira de
paie din fata casei , iar toti cei 15 copii ai lor urlau bucurosi.             
Nebuneala mare trebuie sa fie la astia . O matahala , sarise gardul la
Vasilica lu'Puturosu, vecina lor , care în camasa de noapte îl tinea pe
Rex, catelul , sa nu mai auda cartierul . Peste drum , Ceapa tiganul îl
batea pe Catalin slabanogul , în mijlocul curtii ca i-a luat femeia, cît
timp a fost el în puscarie , 13 ani pentru ca a violat-o si omorît-o pe
Maria basarabeanca , ce locuise cîteva case mai încolo. Ajunse
acasa Milica  si se aseza pe pragul usii .
      Era ud de transpiratie si putea de l-au simtit cateaua si Cipolino
de la o posta . Îsi arunca pantalonii , se spala de frica mosului sa nu
se ia de el dimineata si se trînti lînga pat .
     Nenorocita zi nenorocita noapte , si adormi .Dimineata , baba
trase de el zdravan ca sa poata sta de vorba.
        -Ce faci, ma ? Pa unde umbli? E suparat rau de tot ta-ctu pe tine
.Pleci de acasa fara sa spui la nimeni. Mai avem si noi nevoie de tine.
    Trebuie sa ne duci si pe noi la piata . Nu stiu dar nici nu mai vrea
tac-tu sa te vada .
    Milicu mai întredeschidea ochii, mormaia ca o întelege , dar nu
dorea decît sa fie lasat în pace sa doarma.
        -A zis ta-ctu sa te duci sa iei otrava de sobolani, ca ne-au
napadit sobolanii . Nu mai putem sa scapam de ei .
        -Si Fulgerina, ce face?
        -Puturoasa aia . Nimic nu face . Are pisoi mici , toata ziua cere                                                              
-131-                                                                                                                         
de mîncare si are grija de ei . A zis tac-tu ca o ia si o arunca la dial cu
tot cu pisoi .Hai scoala-te ca daca vine tac-tu , stii ce scandal face .                                                                                                                  
-Bine , bine , mormai nemultumit Milicu .
    Baba iesi din camera , dar se întoarse .
        -Ma, unde ai fost tu , ma ? Tu stii ce s-a petrecut noptile astea
pe aici?
     Milicu deschise ochii curios .
        -A fost atacat mosul ala, Sande lu'Truca , betivul ala . Cica de
un haiduc , Paunasul Codrilor. Cica a vrut sa-i ia banii , da mosu , n-
are un franc la el , toti banii, si pensia lui , îi tine fi-su .
        -Cine l-a atacat?
        -Paunasul Codrilor , rîdea baba. M-am gîndit ca esti tu , dar
haimanaua aia de catea era în cotet , asa ca , s-ar putea sa nu fi tu .
        -Si ce s-a întîmplat pîna la urma ?
        -L-au alergat Onel a lu'Mieita cu copiii lui, dar al dracu a reusit
sa fuga . Însa l-a batut groaznic pe colonelul , ala a lu'Tîntaru , care
si-a pierdut un ochi si acum e la spital .L-a gasit Gogu a lu'Ratoi 
dimineata cînd se ducea la WC . La mai muscat si cîinele lu'Mieita de
i-a facut mîinile si curu praf, dar Mieita nu recunoaste,  cica Paunasul
Codrilor la muscat .
        -Cine dracu e Paunasul Codrilor asta , cine a spus de el ?
        -Mosul ala , Sande, cica asa s-a prezentat haiducul, dupa care a
început el sa-l loveasca cu bastonul.
        -Bine , bine, hai lasa-ma sa ma îmbrac. Baba iesi rîzînd.
   Auzi , Paunasul Codrilor, de unde dracu a mai scos-o si betivul ala
batrîn si p-asta?
    Se dadu jos din pat si se îmbraca, cînd iesi afara , soarele turbase
de caldura , muscînd cu aerul balos , tot ce misca jos pe pamînt .
      De unde sa faca el rost de otrava de sobolani, sa se duca la
Bucuresti sau sa întrebe pe cineva , poate s-o ocupa vreo unul prin
Vidra cu asa ceva .
   Nu cred , dar trebuie sa întreb , poate nu mai fac drumul la oras. Si
ce tare ma supara piciorul, of , doare al dracu , trebuie sa-l trag dupa
mine ,sper sa nu se infecteze , ca nici bani de doctor n-am .
     Se duse pîna la poarta si ramase gînditor .
Ia sa ma duc eu la Bucuresti ca p-aicea nu cred eu ca fac nimic.     
Trebuie sa gasesc eu otrava de sobolani, acolo.
     Îi ceru bani babii , care se duse la mos .
        -Sa aduci bonu ca altfel a zis tac-tu ca te da afara pa poarta                                                              
-132-                                                                                                                  
daca cheltui un ban aiurea . Ai înteles? Asa a zis .
Milicu dadu din cap , stia bine asta . În pantaloni scurti , cu slapi                                                                                                                                                             
jegosi în picioare si un tricou decolorat  se îndrepta spre statia de
autobuz . Aici, o vazu pe profesoara care mîncase bataie azi noapte 
de la Gelu tiganu , statea de vorba cu una exagerat de urîta ,
profesoara de rusa, doamna Plop.
        -Eu , sa stiti , mi-am asumat apostolatul în acest mediu deloc
proprice culturii si învatamîntului. M-am ridicat de aici , de aceea am
considerat necesar sa ramîn aici , facu ea un gest din umeri si mîini
parca vrînd sa cuprinda totul . M-am sacrificat dar  talentul meu ,
inteligenta mea , viata mea as putea spune, le-am pus în scopul
acesta nobil, cel putin asa cred . Stiti si dumneavoastra ce greu este ,
copiii sînt cum sînt , grei de cap, de la mine nimeni n-a mai facut un
liceu pedagogic. Va dati seama , sa fac eu un liceu pedagogic , nu-i
usor lucru , cere carte multa , vointa si mai ales , arata spre cap ,
multa , multa inteligenta . Numai elitele pot face asta . Nu-i asa ?
     Si era de acord urîta cu ea .
     Vai de capul meu , ce afectat si pretios vorbeste asta , zici ca e o
primadona , a dracu azi-noapte ce mai urla ca în gura de sarpe. O stii
ca am salvat-o eu? Nu cred , nenorocita , ridicola dracu . Nu se uita
ca la un cacat la mine , dar daca vine Gelu tiganu , vede ea pa dracu
, apostolat si învatamînt îi da ala si o trimite acolo unde îi e locul, la
produs . Ia uite ce fata are , parca ar fi facut box , plina de cosuri , n-
ar trebui sa le aiba , la ce face ea noapte de noapte , si e si cît o vaca
. Jigodia dracu .
        -Da , doamna , da . E greu , dar trebuie sa ne purtam crucea ,
misiunea noastra este nobila  si nu cuprinde compromisuri ,
cotcodacea ea afectata, în continuare .
      Bine ca a venit masina , gîndea Milicu scîrbit . cele doua se
asezara pe prima banca , discutînd încontinu , iar Milicul pe ultima .
Se uita plictisit pe geam . A topit totul caldura asta .Nimic nu mai e viu
, totul a murit .
     Au ajuns la Big si Milicu coborî din masina.
Unde sa ma duc , unde sa ma duc ? Ia sa o iau eu usurel spre
Castani , poate or avea ei acolo. Traversa strada si pe cîmpul viran 
dintre cele doua bodegi , vazu tigani si romîni cu multe prostii întinse
pe jos . Papusi cu capul rupt , reviste vechi cu femei dezbracate ,
cancioace si aplice inutile , aruncate  pe ziare. Toropiti de caldura ,
unii cu coifuri din ziare pe cap , cîteva diforme  cu umbrele jerpelite       
-133-                                                                                                       
deasupra , vînzatorii dormitau . Peste tot mizerie si îngalaciune . O
baraca veche în care de mult dormisera concentrati , ce lucrasera la                                                                                                                                                         
o cladire , ajunsa  numai la parter , adapostea mii de cacati .
     Uite, aici, ar trebui s-o închid pe Bampiria, la cît de jigodie este .
Se opri în fata unuia gras si nespalat ce duse o revista jerpelita  în
dreptul ochilor , pentru al privi .
        -Domne , nu va suparati , otrava de sobolani aveti?
Grasul nespalat se uita la el ofensat.
        -Ha. Cum dracu sa am otrava de sobolani. Nu am . Dar pot sa-ti
dau niste pastile de tîntari, e tot aia .
    Milicu se uita nedumerit la el .
        -Cum e tot aia ?
        -Da , e tot aia .
        -Dar astea sînt folosite , uite , sînt pîrlite la mijloc .
        -Si ce daca . Pui putina apa , le uzi si sînt ca noi . Ti le dau la
jumate de pret .
    Milicu îsi arunca ochii în dreapta si în stînga lui .
        -Dar pe aici nu gasesc asa ceva ?
Îngalatul  dadu din cap.
        -Cine dracu sa aiba asa ceva aici . Si trase o basina puturoasa.
     Milicu uluit  se îndeparta . Nesimtitul basinos se apleca si îsi
aseza mai bine lucrurile .
       Mama, aici e tara fagaduintei , îsi spuse Milicul.
    Se apropie atent de un mozvici, albastru , cu perdelute , care acum
era locuinta unora ce vindeau aici . Înauntru,  un tigan slabut, tocmai
o calarea pe nevasta-sa ,  ce avea fusta ridicata. Fiind caldura , usile
din fata erau desfacute , dar nimeni nu-i baga în seama.
        -Vai , ce frumoasa e ! Se mira Mobra, bulangiul tîrgului care
culese de pe jos o bluza fara mîneci .
        -Mi-o veni bine? O întreba pe balena din fata lui .
Ia uite al dracu ce paros e , zici ca e maimuta . Cu ce s-o fi rujat , cu
creionul chimic?
        -Vai , mi-o veni bine? Se învîrte în loc Mobra .
        -Noi femeile, vrem sa fim admirate în permanenta . De aceea
trebuie sa fim frumoase, sa aratam bine.
        Balena dadea din cap aprobator , mormaind ceva neînteles.
   Milicu pleca. Trecu pe lînga niste tiganci maturarese ce îsi aveau
aici cartierul general . Rîdeau si vorbeau pe tiganeste si româneste .
Se duse si se pisa în niste boscheti . Din semintele cacate ,
crescusera  -134-                                                                                                                     
rosii cu  gogonele pe rod  . Milicu se uita si se mira de puterea vietii
iesite din cur , care-si tragea seva din cacatul de                                                                                                                                                             
început , moluzul si caramizile din jur.
       Cînd s-o coace astea poate sa vina unul sa le culeaga. Oare ce
gust or avea ? Astea trebuie sa aiba vitamine, nu gluma. Ia uite , sa
ma duc sa vad si eu ce este acolo . Si se duse . În fata se deschidea
întinderea  a ceea ce trebuia sa fie un lac . Acuma un cocioc si o
turma de oi se vedeau acolo jos. În departare , într-un colt , cocalarii
îsi ridicasera  cocioabe din carton si folie .
     Trei tigani dadeau cu barosul în podeaua cladirii neterminate si
paraginite , pentru a scoate fierul beton.
    Milicu pleca si ajunse pe trotoarul soselei .
Ia sa ma duc eu , usor , spre piata , poate gasesc pe acolo otrava. Ia
uite mici, ce frumos miros si bere , Buda , cîta bere. Nenorocita îmi
este viata , sa nu pot eu sa beau o berica .
    Traversa strada si înota cu greu printre tiganii si romînii care îsi
pusesera marfa pe trotoar . Patrunsese în piata  si dadu nas în nas
cu Teapa .
        -A , buna , ce faci ?
   Milica îl privea , întinzîndu-i mîna.
        -Salut.
        -Ai auzit , a fugit popa Catalin cu Milica lu'Gogonel si dupa ce si-
a facut mendrele cu ea , a parasit-o  si acuma a fugit cu Rodica nora
lu'Marchidanu , ala de repara motoare , came .
        -Ba , da-l dracu, da ce e ba asta, taur comunal?
        -A , dar asta nu e tot , se ambala Teapa, de ani de zile traieste
cu Bancu , doctorita , de s-a paruit cu doctorita  aia de la dinti, de se
reclama una pe alta si acum .
    Milicu se uita fix la el .
        -Da-i ma dracu, ce mai faci tu ?
        -Bine , ce sa fac , am fost cu rosii în Obor , ca stii , numai acolo
vînd si acuma  am dat putin prin Big sa caut plasa da tîntari, ca acolo
n-am gasit si nici aici , dar mai caut , nu ma las eu .
        -Ia spune-mi si mie, pe unde gasesc si eu niste otrava de
sobolani, o avea aici la Big ?
        -Aha, Teapa dadu din mîna, degeaba cauti aici, cel mai bine te
duci la noi la Vidra , la Mircea.
     Milicu facu fata lunga , a nedumerire.
        -Ala de la capul satului, înspre Dobreni , lînga mine are el                                                
                                                               -135-                                                    
vulcanizare la poarta , într-o baraca .
Milicu ridica din umeri .                                                                                                                
-Trebuie sa-l stii , sau sa fii vazut vulcanizarea , acuma strînge fier
vechi, s-a cuplat cu un politist ala cu banu, Mircea cîntareste si
cumpara fierul.
    Milicu se lumina .
        -Si se poate vinde fier vechi  la el , da banu jos ?
        -Imediat , ti-l cîntareste si-ti da banu pe loc .
   Pot sa beau bere, sa vezi ce fiare mai strîng , vai , ce idee , uite asa
mai strîng si eu ceva la buzunar .
    Se despartira iar Milicu se duse în statia de autobuz.
        -Cu brînza , cu pizda.Cu brînza , cu pizda.
    Lui Milica nu-i venea sa creada , ce poate sa strige tiganca asta
batrîna care vindea seminte.
     Cu brînza mai înteleg, dar cu aia a ei , n-am mai auzit pîna acuma
.
        -Cu ce sînt semitele astea ale tale, bre?
        -Cu brînza , cu pizda, spuse tiganca indiferenta .
     Arunca o samînta în gura si pleca mai departe .
   Teapa trecu pe lînga el .
        -Ma duc acasa, sa traiesti .
    Milicu se uita cum se urca în Lada lui si pleaca .
    Nu putea sa ma ia si pe mine, ma al dracu .Nenorocitu. Sa traiasca
Catalin , ca are el grija de toate în Vidra. Ah , Teapa, poligon sa ti-o
faca , sa ti-o treaca prin foc si sabie ca turcii Moldova , sa ti-o
hartaneasca . Nenorocitu'dracu .
    Milicu se uita trist catre drumul spre Vidra. Teapa se pierdea la
orizont.
    Si masinile astea nu mai vin odata . Era aglomeratie  dupa bucatile
mici din copertinele magazinelor , unde vînzatorii încercau sa nu-ti
dea voie sa stai pentru a nu le acoperi marfa din vitrine .Nici un ziar 
nu îsi pemitea sa cumpere .
   A dracului saracie ! Bolborosea suparat în creierul lui bolnav de
pofte.
    A venit si masina si s-a aruncat  sa prinda un loc .
   Tot la soare , ba , al dracu noroc am eu , uite , numai de-al dracu ,
tot la soare. Cosuri , tarani obositi de piata , betie si soare , gainau
sau cotcodaceau în itebeul jegos .
        -Aoleu , mi-a furat mobilul . Cine a facut-o ? Aoleu , ce ma fac                                                            
-136-                                                                                                                  
eu ?
O muncitoare din Berceni  , cu unghii rosii ,pline de negru sub ele,                                                                                                                                                                   
cu fata de berceneanca scapata de la vaca , acum cracanata pentru
un pumn de bani si nimicuri cu vre-un sofer sau magazioner de la
oras , avînd un ceas vechi cu bratara de metal obosit,alba , striga cu
mîna în poseta . Mai hotarîti , cîtiva bercenari o descoseau .
      Toata masina se uita la Sanda tiganca , nevasta lu'Lache tiganul ,
slaba si urîta ca moartea  . Ar fi vrut tiganca sa coboare , dar nu mai
putea acum .
        -Sa opreasca masina aici , trage pe dreapta si lasa usile închise,
urla un bercenar.
   Soferul murmura din buze dar cu astia nu se juca , asa ca în fata la
9, opri la umbra si astepta sa vada cum dracu are sa se termine în
spate.
        -Tu ai furat telefonul. Toti bercenarii o învinovateau pe Sanda.
Asta se jura , dadea ochii peste cap , ameninta cu barbata-su Lache
,vidrenii stiau ca daca se baga si ei , si-o luau peste bot de la tigan.    
Bercenarii însa nu-l cunosteau. Unul o perchezitiona , îi baga mîna în
chiloti , la tîtele inexistente , în par .
        -Ba , n-are ba nimic . Nu e aici .
Se uitau unii la altii. Berceneanca plîngea ,tiganca se jura pe mortii ei
, urla ca se razbuna , ca fost facuta de rîs în masina , ca aduce toti
copiii ei , neamurile , rudele .
        -Ia stai, ma, asa ,spuse un bercenar . Tu aveai telefonul cînd te-
ai urcat în masina?
   Femeia spuse ca da . Chiar a bagat mîna în geanta si a dat de el .
        -Atunci n-are  unde sa fie , aici în masina trebuie sa fie.
    Bercenaru ceru telefonul unuia , îi spuse femeii sa-i zica numarul si
suna . Încerca de cîteva ori nemultumit . Dupa care voios, spuse:
        -Suna . Ia sa vedem noi, unde este?
    Un tril din ce în ce mai puternic se auzea si venea de la Sanda .
Asta zapacita se foia disperata .
        -Stai asa , ia sa te mai controlez eu, înca o data .
Nimic , nu puteau întelege ce se petrece .
        -Si totusi melodia vine de la ea . Dar din interior , cum dracu o fi
asta?      Parca se aude din canal .
    Cu urechia plimbata aproape de corp , un bercenar spuse
triumfator :
        -Ba , din cur se aude zgomotul.
     -137-                                                                                                               
Cum din cur , dar ce are radio acolo? Ce a înghitit telefonul? Taranii
erau si mai curiosi, acum. Nu  avea ce sa mai faca Sanda                                                                                                                                              
tiganca , trebuia sa recunoasca . Ea a furat telefonul si l-a bagat în
cur .
        -În cur ? Se auzi din autobuz .
        -Da , care-i problema . Ca la cîta puscarie a facut barbata-miu ,
de cate ori iese de acolo, îmi face curu poligon de tragere .
        -Da-l afara , da-l afara, striga proprietara telefonului .
Sanda se uita la ea , împinse putin , baga mîna în chiloti si scose
scula, plina de bale si cacat . Berceneanca  începu sa plînga ca i-a
spurcat telefonul . Cum sa-l mai puna ea la urechi .
        -Lasa maica , bine ca l-ai gasit . Îl speli tu putin si e ca nou .
Bine ca nu s-a defectat în curu tigancii, ca cînta , hotarî o baba de-a
ei.
    Cîtiva barbati si cele doua femei s-au dat jos si au taiat-o prin
curtea spitalului 9 spre Sectia 15. Nu puteau bercenarii lasa asa
lucrurile. Trebuia ca tiganca sa-si ia pedeapsa . Dupa ce au plecat ,
vidrenii, au început sa povesteasca ce patesc cu barbata-su, Lache,
care fura de stinge . Dar nu o stiau si pe ea , ca are înclinatii d-astea.
     Dar ce sa-i faci , tiganul tot tigan si daca traieste cu hotul în casa ,
te faci si tu hot .De la Banditu nu se urcara multi , mai mult coborau 
din cei care traiesc în mahala si nu mai platesc metro-ul pîna aici, ca
o economie de un bilet , nu strica niciodata . La cimitir , pe locul
ramas liber lînga Milica, se puse Budana.
        -O, ce faci domnu Budana ? Cu ce te mai lauzi ?
    Tiganul blond se uita rugator la Milicu .
        -Ce sa fac si eu. Uite mai vin si eu pe la cimitir . Mai iau si eu
ceva de mîncare la copii, mai manînc si eu .
        -De la cimitir?  Întreba uluit Milicu.
        -Da , ca aici cerseste ,raspunse un taran tînar, care se întoarse
de pe scaunul din fata lor . Budana ridica din umerii îngusti si cu fata
lui de milog, spuse :
        -Ce sa-i faci , cum vrei sa traiesc si eu ?
        -De ce nu mai vii pe la tata, ca tu l-ai ajutat pe la munca .Luai si
bani, mîncai .
        -Nu ma Iulica , asa îi spunea el lui Milica , aici e mai usor .
        -Doar întinde mîna , ce e prost Putana, se întoarse iar tînarul
taran.
        -Ma , tie cum îti spune , Budana sau Putana ?
                                                        -138-                                                                    
-Iulica ,Putana , dar taica-tu nu poate sa-mi spuna asa , asa ca
îmi spune Budana,completa voios.                                                                                                                    
-Budana , cîti copii ai, ma?
Tiganul se concentra din ce în ce mai mult, numarînd pe degete .
-12.
        -Da , p-aia pe care i-a vîndut nu-i pune la socoteala , spuse
întorcîndu-se taranul.
        -Am vîndut numai patru. Gemenele si înca doi , mici .
     Da, erau blonzi , nu stie unde s-au dus copiii, ce s-a facut cu ei .      
Poate ca sînt mai bine, poate mai rau . Daca au fost taiati si luate
organele ? Nu, nu era treaba lui , el i-a vîndut, restul nu-l mai
intereseaza . Ce a facut cu banii? I-a cheltuit , normal ,Milica îl privea.
    Budana se uita la el neutru , acum  .
        -Da tu ti-ai mai vazut copilul , Iulica ? Ca  era mic cînd a plecat
de la tine.
        -Grasu nu raspunse, privea pe geam , în gol . Întoarse capul si
se uita la el.
        -Nu ma Budana ,îl stii tu ?
        -Da , l-am vazut cînd era mic, nu munceam pe atunci la voi în
curte , la taica-tu?
   Un timp au tacut .
        -Ma Budana , da ce dracu te mai culci cu nevasta-ta, nu vezi ca
prinde imediat copii?
        -Da, ce sa o futa altu ? Nu o las  deloc în pace, toata noaptea o
iau la întrebari .
        -Mai poti ma , dupa atîta bautura , genocid d-ala nenorocit?
Întreba taranul .
        -Aoleu , atunci mi se scoala mai tare . Rîdea tiganul blond .
        -Tu pentru ce ai facut , ma , puscarie?
        -Aha , clipea celalalt la Milicu, la decret , la fara munca . Ca stii
si tu , la 153 te lua imediat . M-a luat nea Fane, seful de post, într-o
dimineata . Eram eu pe la gara la încarcat lemne, ba cu motoru , cu
Petrica tiganul , baiatul lu' nea Matei, dar tot m-a luat .S-a scuzat nea
Fane, da a zis ca n-are ce sa-mi faca . Am stat sase luni si am muncit
la rosii, la castraveti .
    N-a fost rau , chiar s-a îngrasat acolo, completa tiganul .
        -La castraveti , rîdea Milica , te-au futut aia în cur ?
Se jura tiganul ca nu .
        -Pai , tu nu stii ? Primarii nu stau la un loc cu recidivistii. Nu                                                               
-139-                                                                                                             
aveau cum sa intre peste noi . Erau multi copiii, tineri , ce sa-ti faca
aia, eu aveam copii acasa , ce ma comparam cu ei !                                                                                                          
Cînd a fost sa coboare , Milicu îi spuse sa vina sa munceasca la ei,    
Budana a promis, da i-a cerut un ban sa bea si el ceva , Milicu voios,
coborî.
        -Ba Budana, daca as avea bani , as bea eu, ma, de unde dracu
sa-ti dau si tie.
    Ajuns acasa , îi spuse babii ca are sa se duca mîine la capul
satului sa ia otrava , ca nu a gasit la Bucuresti .
        -Da banii, ca altfel ne omoara tac-tu.
    Da, mai bine stau banii la ei pîna mîine , ce sa-i faci sînt sarac .
    O ciorba rece de cartofi si loboda o sa-mi potoleasca setea. Tot sa
traiesti .
    Nici nu baga cateaua în seama , iar aceasta era multumita , cel
putin avea liniste si o bucata de pîine cît o lasa asta în pace.
    Spre seara a strîns într-un carutoi , furat de frati-su cînd fusese sef
de post , cîteva fiare vechi  , ruginituri  de prin curte . A ascuns
carutul dupa casa si s-a uitat la televizor . Nu avea nici  un chef sa
plece nicaieri .
       Mai bine un somn dulce , care îl si cuprinse , pîna dimineata
tîrziu , cînd transpirat si plin de muste , se ridica si se duse afara sa
se spele. Baba i-a dat banii si i-a spus ca e mare nenorocire daca îi
cheltuie aiurea .
   Bine , bine , stia . A reusit sa scoata carutoiu pe poarta si a luat-o
pe o ulita care ocolea soseaua . Îi era rusine, ca-l vede lumea ce-a
ajuns .
    Fiare vechi cu carutoiu,  vinde el acum. Nu era lume pe strada .
Asa ca e bine. Caldura asta tîmpita distruge tot ce este omenesc în
tine, te face sa cauti umbra casei sau berea bodegii. Nu stia el bine
unde sta Mircea ala. Dar daca sta la capul satului , ajung eu acolo. A
iesit în capatul ulitei  la Gemenii si Capatîna , unde Budana , beat ,
plîngînd, cu nevasta la spate , l-a oprit.
        -Uite-te si tu Mirele , ce mi-a facut copiii . Uite-te ce m-a batut . E
bine asa ? Ai vazut si tu ce fac eu pentru ei . Cît ma duc eu sa
cersesc si sa aduc de mîncare acasa , ca nu munceste nimeni si
moare de foame acasa , toti .
    Tiganul blond dadu capul pe spate , mai , mai sa-si piarda
echilibrul si sa cada .
-Uite si Ion si Marin si ala micu , acum , toti o fut pe ma-sa. Uite ,                                                                                                                            
-140-                                                                                                     
nenorocita asta , scîrba asta , o vezi , uite asta face cu copiii. O spun
sa stie toata Vidra , s-o rusinez . Tiganul însa nu se uita la nevasta-sa                                                                                                                                                                 
Stela, ascunsa dupa umbra lui .
    Milica a plecat repede de lînga ei .Începuse lumea sa se uite si i se
facuse rusine sa-l vada cum a ajuns .
        -Da-mi si mie de-o tuica , ca nu mai pot , sînt nenorocit de tot si
mi-e sete .
Milicu era acum departe . Îl vazu la poarta pe Bursei, beat .
        -O , ce faci ma pe aici ? Te-ai apucat de vîndut fiare ? Te-ai
privatizat, ce mai . Sigur te duci la Mircea.
Nu stiam unde sta Mircea .
        -O iei drept înainte si pe mîna stînga , uite dupa curba aia , ai sa
vezi o baraca metalica , acolo are vulcanizarea, imposibil sa nu fie la
poarta , stai si tu de vorba cu el si va întelegeti la pret .
Bursei dadu din cap si din palma dreapta a întrebare , catre unu înalt
si rosu la fata , care se gasea în fata veceului de la cîrciuma lui
Mikoian si  îl chema aprobator din cap .
     Au intrat amîndoi înauntru . Porni mai departe  si dupa ce dadu
curba ,vazu baraca metalica, cu mai multi strînsi aproape de ea .
Florica Teapa care are gradina aproape îl saluta .
        -Unde te duci ?
Milica îl privea putin curios.
        -La Mircea . Acolo e ? Arata cu mîna spre grupul de trîntori,
tolaniti la umbra.
        -Da . Du-te tu ca vin si eu acum. Mai am putina treaba la motor
si vin si eu acum, la Mircea.
Milicu ajunse la poarta aluia , lasa carutul si se apropie de ei .
        -Sa traiti ! Îl caut si eu pe Mircea. Trîntorii se uitara la el . Unul
cret, gras îl întreba :
        -Ce ai cu el ? Ai adus fier la vînzare ? Stai ca-l chiem . Vine
imediat .
Se ridica de jos si deschise poarta . O namila de cîine alb , latos cu o
ureche bleaga, se repezi afara . Milica ramase pe loc, fricos.
        -Albus . Striga cretul catre cîine . Fii cuminte . Stai lnistit ca nu-ti
face nimic. Esti cu mine . Încerca sa-l linisteasca pe Milicu . Asta ,
neîncrezator , se codea sa intre înauntru . Cretu îl asigura ca nu i se
întîmpla nimic . Milica trase carutoiu pîna lînga un cîntar , descarca
fiarele , auzi ce greutate au si fu pus de cretul gras sa le ia de pe
cîntar  si sa le arunce într-o gramada mare din mijlocul curtii. I-a dat                                                                
-141-                                                                                                                     
banii si îi mai spuse ca daca mai are sa mai aduca .
Cam putini bani . Al dracu, ce ieftin ia fierul. Îmi ajunge si mie de-o                                                                                                                                                              
bere, doua acolo.
        -Da stai asa . Vreau si eu otrava de sobolani .
Cretul gras se uita la el .
        -Vrei sa ti-o prepar sau vrei ciocolata ?
Milicu se uita curios.
        -Ciocolata?
        -Da . D-aia ca ciocolata. Patrate d-alea , stii tu. Asa îi spune .
        -Bine .
    Cretu îi lua banii , se duse în casa si i-o aduse într-o punga
jegoasa de plastic .
   Cam putina si scumpa.Sa vezi ca n-o sa ma creada mosu cît am
dat.
O sa creada ca am mîncat eu banii. Dar îl pun sa vina aici sa se
convinga singur . Cretul îl conduse afara din curte .
        -Ba Mirceo, nu-l stii?
    Teapa venind atunci îl întreba pe cret .
     A ! Deci asta este Mircea, al dracu , da secretos mai e .
     Se dadu lînga el si îi spuse ceva despre Milicu . Nu era chip însa
sa spui un secret la urechia lui Mircea fara sa tipi , pentru ca era al
dracului de surd. Micea dadu mîna cu el si îl invita lînga ceilalti trîntori
. La usa baracii, Rixu , zace în coma alcoolica. Cretul se tolani pe o
bancheta de masina, asezata pe doua pietre si deveni iar sufletul
trîntorilor. Le povesti cum dacii n-au fost batuti de romani, ci invers,
cum au cucerit ei lumea pe urma cum românii sînt cel mai sfînt neam
de pe pamînt si aici , în gradina maicii domnului o sa fie puterea.
       -Cum dracu sa bata dacii pe romani?Întreba Milicu .Nu a fost
invers?Mircea îl privi superior .
        -Asa ati învatat la scoala, dar toate cartile alea , au fost pentru
îndobitocire .
     De aici a pornit toata lumea sa populeze lumea, din Carpati, din
tara lui Ram.
        -Tara lui Ram ? Întreba Milicu .
        -Da .Vezi ca nu stii.Daca nu citesti ce trebuie .
        -Si ce carti citesti tu ?
        -Îti spun eu , sari Ilie Usturoi , Corut , Pavel Corut.
Mircea încerca sa-i dea cu o surubelnita peste picioare . Ala lua
avans .
                                                                     -142-                                                          
-Vezi ca stiu . Asta e, Pavel Corut .E si înscris în partidul lui . A
avut steagurilii pîna acum la baraca  , da le-a dat jos .                                                                                                                    
-Da . Ce stiti voi, asta-i adevaru' , raspunse Mircea.
        -Da , bulache .Asa e.Mai bine mergem în casa îi propuse rîzînd            
Florica Bercenaru, cu glas de curva .
     Mircea încerca sa-l loveasca si p-asta peste picioare cu o
surubelnita, dar celalalt se feri .
        -Ho, nebunule , ca nu-ti fac nimic , rîdea Bercenaru.
   Vizavi tata lu'Ilie , Ica, se uita printre ulucile gardului , iar de la
trîntori nu se vedeau decît  vîrful fesului lui Ica si capul nevesti-si ,
Dadica , care nu scapa nimic ce se întîmpla în cartier.
        -Ba , daca te mai iei de Corut si de partid le spun si eu la toti ,
cum tac-tu, într-o iarna , cînd era si el mai tînar , i s-a facut pofta da
Dadica si asta nu a vrut sa stea .El , în curu gol , a alergat-o prin casa
si n-a mai fost atent , s-a lovit cu socoteala de soba de motorina de-a
stat trei luni cu ea în ghips.
   Se pusera toti pe un rîs, de înghitea cu noduri Ilie.
        -Nu ghips, ma . Bandaje. De unde ghips se revolta el , dupa
gard.
        -Ghips , ghips, bulache, rîdea Bercenaru .
        -Si mai vrei sa-ti spun una, spuse Mircea .Cînd era tac-tu tînar,
neînsurat , de-a adus mata-marea bulgaroaica, o vrajitoare de la
Dobreni, sa-l faca sa creasca?
    Ilie se uita urît la el , dar era prea tîrziu.
        -L-a pus la fiert gol , într-un ceaun cu apa si alea doua se
învarteau în jurul lui îl atingeau cu mîna si spuneau „Fierb un bou
batrîn , sa fac unu tînar".Piticu tot nu a crescut , dar a stat trei luni
rascacarat ca s-a fiert asa de tare ca cazuse aproape carnea da pa el
.A vrut el sa iasa , dar babele alea , îl loveau si nu-i dadeau voie sa
sara din ceaun.
      Rîdeau si mai al dracu toti. Motul fesului se agita nervos pe
deasupra ulucilor , Dadica blestemînd marunt din buze . Mircea asta
fiind surd , trebuia sa se auda , asa ca , vorbea tare de-l auzea tot
cartierul. Ilie spuse ca are treaba si pleca acasa .
        -Ba , va spun eu , tot raul în comuna asta vine de la popa
Catalin, asa e , v-o spun eu .
  Teapa atîta stia , atîta spunea .
        -Popii sînt cei mai hoti , credinta este cea mai mare minciuna ,
îndobitocesc poporul cu religia lor de import . Adevarata credinta                                                             
-143-                                                                                                                  
este aia veche în Zalmolxe, spuse hotarît Mircea .
-Da , asa e . Îl aproba grabit Teapa , hotarît sa se lepede de orice                                                                                                                                                              
credinta , numai sa-l vada plecat odata pe popa Catalin din comuna.
        -Dar eu nu te stiu , nu prea te-am vazut pe aici.
        -Ba da, raspunse Milicu . Îl cunosc pe Bursei. Tocmai am vorbit
cu el dar nu prea a avut timp de mine , a intrat într-un veceu de la o
bomba, cu unu .
        -Era înalt si rosu la fata ? Întreba Teapa .
        -Da , raspunse Milicu .
        -Paul a lu'Druga . Ai vazut cum l-am prins pe Bursei. Al dracu , îi
rupe matu în seara asta , rîdea Teapa .
     Milica se uita nedumerit la ei .Florica însa pleca fara sa salute .Îsi
aduse aminte ca  are treaba cu motorul de udat .Prin fata lor trecu
Sandu betivu ,care voios, avînd  o fata de cîine cu ochelari le striga
fara sa se opreasca :
        -E a treia sonda pe ziua de astazi , am 900 la bord, ma duc la
Mitel si nu ma las pîna ce nu fac 2000.
        -Ia uite , la el , spuse Mircea , unde dracu o baga atîta votca, ca
plamanu din stînga nu mai e decît cît doua nuci .
        -Hai ca v-am lasat , ma duc la tratament ,vorbea tare Sandu sa-l
auda tot cartierul .
    Din casa aflata în fata curtii lu Mircea, iesea Ilie tinîndu-se de mîna
cu Stefan pletosu, care locuia acolo, colegul lui de munca .
    Mircea se uita si el .
        -A, stai linistit, e Ilie gaozaru cu Stefan , sînt si ei prieteni buni.
    Acestia se sarutara pe gura si se asezara la o masa în curte .
        -Hai ma în casa, ce dracu mai facem afara . Lasa-l pe Rixu si
hai înauntru . Se ruga Bercenaru de Mircea. Acesta se îndupleca si o
lua înainte.
        -Sa mai vii pe aici , cînd poti tu , îi arunca peste umar lui Milicu .
O masina opri  în dreptul vulcanizarii si-l întreba daca poate sa faca o
pana . Milica ridica din umeri , aratînd spre Rixu .Întrebat , asta a
început sa înjure si sa blesteme , suparat ca fusese sculat din betia
lui cu voma, asa ca cel cu pana se urca repede în masina si disparu .
Gabi a lu'Boncilica dupa ce se cacase în nuc placerea lui cea mai
mare , despre care spunea ca se caca de la etaj , ca si tac-su cînd
era mic, veni în fuga si îi arunca un sobolan mort în fata lui Rixu.
Asta, turmentat de bautura lua si-l arunca catre Gabi blestemîndu-l
de morti si neamuri ,cu toate ca erau rude, dadu sa se ridice , dar nu      
-144-                                                                                                 
putea, împiedicîndu-se si cazînd de fiecare data, încît voma se                                                                                                                                                                       
amesteca cu sînge , a doua zi de dimineata nemaiputînd
sa puna lama pe fata, din cauza juliturilor urîte .
     Milicu lua carutoiu si pleca de unde venise. Imediat îl opri Marian
Boncilica si Zapciu , vecinii lui Mircea , în dreptul portii ultimului.
        -Noi te stim pe tine , dar tu nu ne stii pe noi .Sa stii ca Mircea si
toata gasca asta e niste nenorociti. Uite îl vezi , cica face afaceri cu
fiare .Un prost de politist da banii si el îi manînca . Vai de capul lui .   
Uite asta face toata ziua , spuse Zapciu .
     Boncilica , gras si groaznic de urît , cu tepi rari în barba , cu un
maieu tetra îngalat , era nerabdator sa vorbeasca.
        -Da , da asa este . Da prosti i-a parasit nevestilii , da prosti . Ca
n-au stiut sa tina de ele . Uite , Ilie Usturoi, i s-a otravit ca avea si
boala copiilor si sifilis si sculament si toping .
     Milicu ridica sprîncenele a mirare .
        -Ce ma ? Întreba Zapciu. Ce e aia ?
        -Cum ce e . Toping. Boala nenorocita . Cica o face mai ales
daca nu te speli .
     Zapciu încuvinta nedumerit , mîngîndu-l pe mîna pe Boncilica care
îi raspunse trimitîndu-i un sarut cu buzele prin aer. Cînd a început sa-
l descoasa  ce mai face , ce viata are , Milicu pleca.
     Teapa la oprit strîngîndu-l tare de mîna, în dreptul farmaciei.
        -Uite , vezi , aicea am eu gradina . Stii, eu stau în alta parte .Uite
aici , apropo  da ce vorbea Mircea, aici , a fost Magura , da au gasit
aia vase , statui .
    Milicu vazuse cînd era în liceu , în timpul unei vizite cu gloata , la            
Muzeul de Istorie o statueta , Venus din Vidra, veche de 2500 de ani.
Stia .
        -Vezi  ca stii. A sapat aici si regilii Mihai , da a gasit aia razboaie
acolo.
    Milicu nu întelegea .
        -Razboaie  d-alea, si Teapa arata cu mîinile spre pamînt si pe
urma cu ele ca si cum s-ar duela .
        -Aha, încuviinta acesta .Dar mai e ceva acolo, acum?
        -A , nu . Ca mi-a dat voie primaru Apostoloiu , pîna-n revolutie ,
sa netezim magura toti vecinii . Am adus eu un buldozer si-am facut-
o ca-n palma .
        -Si nu mai e nimic , acum ?
        -Eu stiu ? Da sa stii ca era mare , uite pîna la pomu-ala , era de
    -145-                                                                                                                    
mare.                                                                                                                      
-A mai venit cineva sa sape ?
        -A venit pa dracu , spuse zîmbind, pa cine mai intereseaza . Da'
daca vine , pa bani taticule, ca totul e pa bani.
    Milicu îl saluta si pleca . În mijlocul drumului se caca Bamsei mort
de beat.Babele de la poarta se
închinau de matarînga-i  mare de neam prost, care ca o trompa de 
elefant îi atîrna pe asfaltul încins. Cînd s-a trezit Bamsei a doua zi, a
urlat de durere, capul sculii era gata prajit ca un cîrnat trandafir,
capatînd de atunci purunculoza, ceea ce a facut sa se scarpine ca
nesimtitu, indiferent de locul unde se gasea, în fata tuturor. Ajuns
acasa , lasa carutoiul , dadu otrava si pleca la Cornel ,bau trei beri si
veni înapoi .
     Doar atît , trei beri , are rost sa mai traiesc?
     Se arunca în pat si plînse cu capul în perna.  Viata lui era distrusa
si nu-si întelegea rostul . Iesi afara,  lua cateaua si pleca spre cîmp .
     Aceasta nedumerita crezu ca pune iar la cale cine stie ce
nenorocire.Si cum în buza cîmpului se vazu sloboda de la gît , fugi,
sa scape de nenorocit pentru totdeauna. La Mamina vazu o haita de
cîini si se îndrepta direct spre capul ei .
           -Eu sunt Bampiria si va propun sa omorîti si sa mîncati un gras
nenorocit, care se gaseste pe cîmp . Va ajunge la toti.
    Capul haitei dupa ce o descusu , fu de acord, dînd ordinul sa se
porneasca în cautarea pradei .
    N-are rost sa mai traiesc, uite si cateaua a fugit de mine , trebuie
sa fiu si eu de folos cuiva . Mergea hotarît peste cîmp. Acasa ta-su o
blestema pe nevasta-sa ca iar a furat banii fi-su si i-a baut.Doar nu
putea sa coste otrava asa de mult .
           -Îl urasc asa de mult , ca îmi doresc sa moara ,spuse el .
    Milicu vazu vîrfurile catedralelor, de acum pasea linistit spre drumul
Bilei , înca putin si ajunge la marginea satului de canibali, unde si
haitei îi era frica sa intre. Mai tîrziu din Bampiria si capul haitei avea
sa se nasca vestitul catel Laptic, tîlhar si hot de drumul mare.
Înca putin si daca are noroc  are sa-si revada prietenul din liceu si are
sa-i fie de folos în amintirea vremurilor minunate de atunci.
      Ce frumos a fost atunci , Buda !
               O liniste i se lasa pe chipui gras .   
                                                                                        Vidra.